Mirosul de brad din masina mamei se resimtea inca si in acea vineri, scaldata intr-o caldura toropitoare de iunie, cu iz de vacanta si pete mucegaite ce prindeau contur din trecut. Imi verificam chipul din oglinda, ce radia de un zambet sincer, cu multa speranta pana in suflet.
- Ti-ai luat banii la tine? Ma intreba mama, in timp ce inchidea portiera.
- Da. S-ar putea sa ies in oras cu Andrada si Diana...
- Ok, daca este ceva iei taxiul, da?
- Aham.
Cu fiecare secunda, in care liceul era mai aproape de masina, cu atat venele incepeau sa mi se ingroase, respiratia sa mi se ingreuneze, iar pulsul sa accelereze. Zambetul parca incepea sa dispara, insa eram pregatita. Era si normal sa fiu pregatita dupa ce imi petrecusem seara de dinainte plangand si incercand sa imi fac planuri de viitor, in care numele celor doi pareau inexistente. Chiar incepeam sa ma obisnuiesc cu disparitia lor ce avea sa se resimta incepand de luni de cand aveam sa intru in vacanta, complet.
Masina oprise. Corpul meu se balansa usor in fata, strangandu-mi geanta pe langa trupul ce scancea usor. Parfumul meu puternic inca se resimtea. Am privit-o pe mama care imi daduse cateva sfaturi in legatura cu ceea ce se numea o parte din drama adolescentina.
- Vei fi bine, draga mea. Haide, acum du-te. Ma suni cand termini.
- Uhum.. Am incercat sa indrug un raspuns afirmativ si am apasat manerul portierei. Trebuia sa trec si de acest pas, iar apoi urma sa fiu libera.
Pasii mei erau grei. Picioarele mele abia se ridicau de la solul ce incepea sa se incinga din cauza temperaturii ce cu fiecare minut se incarca cu grade. Mi-am vazut cativa amici, ce pareau extrem de ralaxati. Cred si eu, doar e finalul scolii! Mi-am indreptat corpul spre aleea ce ducea spre poarta elevilor, cand trupul meu la propriu s-a oprit, pentru o fractiune de secunda.
Ochii mei au recunoscut ceea ce se numea masina destinului, jeep-ul sau rosu. Ca in orice alta zi era acolo, parcat, insa el lipsea cu desevarsire din raza mea vizuala. E sfarsitul anului ce cauta aici? Am privit inapoi pentru a vedea daca cineva observase faptul ca m-am oprit. Nimeni. Pfiuu si mi-am reluat drumul.
Mayla continua sa mergi. Pana la urma ce se poate intampla? Proasta intrebare mi-am ales sa intreb si eu destinul. Raspunsul avea sa vina mai tarziu.
Pentru ultima data ca si eleva de clasa a zecea am pasit peste pragul portii. Imaginea scenei in care ramasesem cu ei blocata in acea zi friguroasa de ianuarie imi facu tamplele sa simta o presiune si un zambet sa se furiseze pe chipul meu usor obosit. Am strans si mai tare manerul gentii, in speranta ca imaginile din trecut nu aveau sa ma bantuie pe parcusrul intregii zile.
- Maylaa! Ma striga Daria venind sa ma imbratiseze.
- Heei. Am zis cat s poate de politicoasa.
- Ne intrebam cand aveai de gand sa vii..
- Cati au mai venit?
- Suntem putini..Codrin nu mai vine si nici Lucian.
- Era de asteptat. Am zis facandu-le pe restul colegilor ce au venit catre mine sa rada.
Ne-am imbratisat, iar eu mi-am purtat mica masca fericita, usor buimaca, copilaroasa plina de sperante si fericita. Nici eu nu stiam de ce mimam fericire si ma rugam ca nimeni sa nu ma intrebe motivul. Oricum aveam raspunsul pregatit. Oare minteam!?
- Cum sa nu fiu fericita cand se termina scoala !? Si am realizat ca o parte din mine avea sa se rupa in mici bucati.
Nu va mai avea cine sa imi mai dedice cosuri, cine sa ma mai strige prin pauze, cine sa ma invite sa joc diverse jocuri cu ei, cine sa imi dea cereri sau cine sa mi le refuze, cine sa ma faca sa zbor cu aripile frante sau cine sa ma urmareasca prin pauze, cine sa mai faca glume despre o asa numita relatie, cine sa imi sparga buza, cine sa ma imprumute cu tigari pe care nu aveam de gand sa le fumez, cine sa ma faca sa trec de la o stare la alta, cine sa ma faca sa tresar, cine sa isi mai opreasca masina langa mine, cine sa imi ofere drogul de care am devenit dependenta. Nimeni.
