Increcam sa desenez o floare, cand Andrada ma gresi. Se intindea mai bine pentru a-si citi cartea. Desi aveam ora de romana, vacanta se apropia si nimeni nu se mai ostenea pentru a preda. Nedelcu si cu Lucian asezau perdeaua, iar restu fetelor se impleteau, cantau sau se dadeau cu oja. Profesoara se ocupa de propria ei tableta. Asteptam pauza. Momentul in care aveam de gand sa ma tolanesc pe o banca afara, admirand peisajul si bineinteles prin peisaj ma refer la febletile mele...Sau mai precis la cea mai importanta.
∞
Profesorul de matematica de la clasele de mate-info discuta extrem de aprins cu profesorul ce se ocupa de clasele de umana. Urmaream conversatia captivata si extrem de interesata, avand grija ca nu cumva a uit sa pasesc pe fiecare treapta.
- Si dupa cum iti spuneam, l-am prins cum se uita pe pereti.
- Daca era indragostit, ce voiai sa faca?
- Da, dar macar daca raspundea fetei la telefon.
- Cum adica?
- Il suna fata pe telefon si el..Nimic.
Am inceput sa rad cu pofta si datorita mimicii pe care o aveau respectivii domni. Cat de dragut! Afara, insa briza aceea primvaratica misuna prin aerul extrem de proaspat. Ma simteam atat de bine, incat puteam sa simt cum in jurul meu, plutea acel aer pozitiv! Ahh!
In stanga liceul, norul de fum de tigara parca imi strica aerul. Ei bine, nu am nimic cu fumatorii si aici ma refer la adolescenti care mai devreme sau mai tarziu vor termina cu acest obicei, insa am o mare problema cu oamenii care au in spate ani grei, negri si cancerosi de tutun!
Bogdan vorbea la telefon, iar nodul in gat imi oprise respiratia pentru cateva secunde. Ma durea sa stiu ca ii sopteste cuvinte mieroase, sau ca macar pe ea o intreba daca este bine. Nu era momentul sa o fac pe victima dramatica, insa in adancul meu asta era visul meu. Sa pot si eu sa vorbecs cu el, macar atat daca destinul sau cine facea jocul nu avea de gand sa faca mai mult.
Ne-am gasit o banca libera, pe la mijlocul liniei de banci. Ne-am tolanit amandoua, eu cu Andrada ascultand horoscopul, dictat de un tip de clasa a zecea, a carui nume nu l-am retinut. Vorbea mereu la statia liceului. Dupa un timp parca de meditatie Andrada se rasuci, tinadu-si picioarele unite si zise tacuta.
- Stii ca toate astea se vor sfarsi la un moment dat?
Si am tacut. Nu ma gandeam la un sfarsit, pentru ca nu imi lasasem rationalitatea sa imi naruie visele. Visele mele pline de acel sentiment de nesfarsire. Am privit-o cred ca extrem de dur, sagetand-o.
- Sunt a 12 a. Vor pleca.
Daca faptul ca vorbea la telefon Bogdan cu Niky sau cum naiba i se mai zice iubitei lui, mi-a oprit respiratia, acum simteam cum aveam sa raman infipta pe acea banca in urmatoarea ora. Ma simtea golita, parca viata incepand sa se scurga. Si atunci am crezut, ca aveam sa plang, insa trebuia sa rezist. Cateva fete cunoscute m-au salutat in timp ce traversau terenul de sport.
Andrada imi taiase orice elan, visele mele s-au naruit, iar capul meu vuia de durere. Nu puteam sa cred, insa ea chiar avea nevoie. Am hotarat ca nu mai pot sta, asa ca am inceput sa ma indrept cu Andrada spre intrarea in liceu. Pe scari insa, Bogdan, cu mainile in buzunare, privindu-ma statea alaturi de Alex. Am trecut pe langa ei, usor dezamagita, intepata si am vazut in reflexia usii cum Alex ma imita. Se balanganea de pe un picior pe altul si dadea din maini, razand. De ce cred ca ma imita? Pentru ca l-am auzit cum i-a soptit lui Bogdan rece si razator.
