Cap. 3 - O observatie nevinovata

2.2K 78 7
                                    

Imi taraiam papucii mei de casa gri, pe parchet, inspre scari. O auzeam pe mama cum aprinsese aragazul si daduse drumu la televizor, in bucatarie. Dupa ce am coborat scarile, am privit-o lung, cu ochii mei somnorosi, aproape deschisi.

- Saru' mana!

- Neata Mayla. Cum ai dormit?

- Am visat ca iau patru la chimie. Am spus prea putin amuzata.

- Dai teza azi, nu?

- Uhmm..Da.

- Si ai invatat? Ma intreba serioasa.

- Haide mama! Ce intrebare!

Ca orice parinte, mama ma intreba, pentru ca stia ca nu ma omor tot timpul cu invatatul. Raspunsul meu era: " Nu prea. ", dar preferam sa evit intrebarile de genu. Am inceput sa imi mananc cerealele alaturi de micul sand-wich pe care mi-l pregatise. Imi facea pachetul in fiecare dimineata. Unele dintre colegele mele si-l faceau singure, dar ca sa castig timp si pentru ca imi era lene si nu eram chiar indemanatica, mi-l facea ea. Insa fiind mama, cred ca ii face si oarecum placere sa mi-l pregateasca.

Ceasul arata in jurul orei 7 si cateva minute. M-am schimbat cat am putut de repede. In oglinda, am incercat sa imi acopar imperfectiunile, folosind ce apucam in graba de pe birou si eram gata. In camera, imi fixam cercelul stang, cand mama aparu in pragul usii.

- Haide, esti gata ?

- Da. Imediat.

- Cand vii sa iti faci curat!

Ohh! M-am intors, dandu-mi ochii peste cap si i-am  auzit pasii care coborau scarile. Am dat cu piciorul, la o pereche de sosete de care aproape m-am impiedicat si luandu-mi ghiozdanul am iesit pe usa camerei, stingand lumina.

"Doamne ajuta!" Mi-am spus, ajungand la parter. M-am incaltat, cat timp mama imi punea pachetul si apa in geanta. Am tras geaca mea din curier si luand-o pe mine, am observat ca telefonul meu mai avea putin si cadea din buzunarul de la spate. Intr-un final am urcat in masina, ce se afla in  garaj.

De multe ori apelam la mama, din mai multe motive: lene, lipsa de timp si de indemanare si pentru ca o iubeam. Daca ar fi trebuit sa ma descurc singura, probabil ca as fi reusit, dar nu intr-un timp atat de scurt. Imi placea sa stiu ca am un ajutor din partea celor din jur, fiind obisnuita astfel. Nici nu vreau sa ma gandesc la acel moment in care voi fi la facultate si va trebui sa imi gatesc singura, sa imi spal singura si lucruri de genul acesta.

A oprit masina in dreptul liceului. Am deschis portiera ce scartai usor si am coborat.

- Succes!

- Mersi mama. Paa!

Am inspirat adanc, iar frigul imi lasa un fior sa imi umble prin corp. Mi-am pus mainile in buzunare si lasandu-mi capul in jos am plecat pe aleea catre poarta elevilor. Cainele pufos nu mai era langa gard. Am intrat si am privit liceul. Cat de mare putea fi! Desi avea acea forma de L, totusi avea extrem de multe clase si aripi diferite.

Spre surprinderea mea, nu mai ajunsesem prima in acea dimineata. Pancu Andreea era in banca ei, cu un caiet in mana, cu acele casti ale ei, pe urechi, citind. Cand ma vazu ma saluta scurt, fara a lungi nici macar una dintre literele cuvantului scos pe gura. Uh, cineva e prost dispus!

M-am asezat in banca si lasandu-mi geaca in cuier, am mers catre ea.

- Cum de ai venit atat de devreme

- Acum a putut bunicu sa ma aduca.

Uitandu-ma peste caiet, invata la chimie. Nu inteleg de ce se strufoca din moment ce are numai 10 pe linie. Usa clasei se lipi de perete galagios, iar ochii mei si ai lui Pancu s-au indreptat in acea directie. Un strigat prelung care trebuia sa sune a un "Buna dimineataa!" se auzi in ecoul clasei.

Jocul destinului Vol. IOpowieści tętniące życiem. Odkryj je teraz