Eram la scoala, iar genele mele incercau sa clarifice imaginea din fata mea. In partea dreapta a liceului, la fumoar, pe cele doua banci lipite stateau ei: cei 5 tipi, printre care si Bogdan ce tragea anemic dintr-o tigara, lasand ca fumul sa se risipeasca in jurul sau. Inima ca deobicei mi se zbatea in piept, iar un soare de vara imi incalzea pana si umbra pe care o lasam in urma mea. Nu intelegeam caldura oferita de soare in luna februarie, insa se pare ca scopul meu era sa ajung cat mai aproape de ei.
O fata bruneta si mica de statura, cu niste trasaturi fine la prima vedere se apropie de grup. Nu purta uniforma liceului si parea ca nu o cunosc, insa cand corpul ei s-a oprit langa Bogdan, picioarele mele parca au prins radacini in locul in care stateam, atunci l-am vazut cum capul lui s-a indreptat catre al ei, cuprinzandu-i dintr-o suflare, buzele. Am tresarit, trezindu-ma in bezna aceea de noapte rece si cruda din camera mea. Visasem.
Mi-am lasat picioarele sa atinga parchetul, mult prea rece pentru temeperatura corpului meu si mi-am sprijinit podurile palmelor de marginea patului. Respiram destul de repede, de parca alergasem mile intregi. Am mers catre geam, unde o incercare de a fi reflexia mea, ma privea din geamul usor murdar. Am zambit si mi-am lasat greutatea in coate, observand troienile de zapada de pe marginea aleii din spatele casei, la care aveam priveliste. Ceasul de pe peretele meu nu arata mai mult de ora 3 si 10 minute. Inca 3-4 ore si corpul meu trebuia iarasi sa mearga la scoala in aceeasi monotonie.
Mi-am indreptat spatele si aruncandu-mi privirea prin incaperea mea iarasi dezordonata, am zarit din intamplare, coperta cartii daruita de Andrada. Am pufnit usor si pentru ca somnul meu plecase intr-o scurta vacanta, mainile mele au insfacat respectiva carte. Dar bineinteles ca am daramat alte doua caiete de mate. Inca un motiv sa urasc matematica!
Asezata in patul moale, invelita cu plapuma, mi-am pornit lanterna telefonului, iar ochii mei odihniti au inceput sa urmareasca randurile ce vorbeau despre destin. Dupa aproape o ora de citit, cand bateria telefonului meu imi atrasese atentia ramanand doar 11%, am pus un semn cartii lasand-o pe noptiera mea. Citisem aproape jumatate din ea. Daca era sa studiez amanuntele din acea carte destinul avea pentru noi oamenii o insemnatate de 75%. In mod normal as fi ras jumatate de ora, insa din lipsa de ocupatie, se parea ca noaptea aveam o alta mentalitate sau cel putin eram mult mai deschisa ''astrelor''.
Si revelatia acelei carti mi-a atins partea mea umanista:
'' Omul este o fiinta limitata cu o gandire fixista ce nu accepta sa se abata de la drum, nu vrea sa arunce o privire in dreapta sau in stanga de frica necunoscutului, din lipsa de incredere in sine si din lipsa de cunoastere. Insa destinul este o forma de a crede ca cineva se joaca cu mintea noastra, insa daca exista sau nu, ramane la latitudinea fiecaruia, insa intrebarea ar fi:
De ce sa nu va lasati condusi de instinct? De umanitatea din dumneavostra si de asa numitul destin? Pana la urma urmei o singura viata avem si suntem datori sa ne-o traim! ''
Nu stiam ce trebuia sa fac. Voiam sa imi traiesc viata, nu? Sa ma las purtata de instinct? Sa ma las dusa de val, nu? Pana la urma am 17 ani! Am nevoie de acea libertate si de acel zvac, nu? De azi am sa ma las purtata de increderea in mine si de asa numitul destin! Ce am de pierdut!?
Am inchis orice sursa de lumina sau de distragere, rezolvand si cu incarcatorul telefonului, iar odata cu linistea din incaperea, mi-am lasat mintea iarasi sa plimbe pe alte hotare. Aveam de gand sa imi traiesc viata si nu voiam ca nimeni si nimic sa intervina, iar daca destinul imi pregatea ceva dupa cum zicea respectiva carte, aveam de gand sa las lucrurile astfel.
∞
