Decembrie. Crud si rece. Cu o usoara plapuma de raceala, ne inghesuie in haine groase, fulare extrem de lungi, caciuli din bumbac si cizme care ne acopera cat mai mult din picioare. Si cu toate astea ador aceasta luna din atat de multe motive: vacanta de iarna, cadouri, zapada, sarbatori si bineinteles si inevitabil, ziua mea de nastere: 17 decembrie.
Imi plac sarbatorile de iarna, dar mai ales cele la care primesc si cadouri, "Mos Nicolae" si "Mos Craciun". Cel mai mult ma amuza reactia mea pe care o am cand stau in camera mea si la capatul scarilor, aud vocea mamei strigand, ca si acum 10 ani.
- Maylaaa! Coboara! A venit Mosu'!
Imi place ca totul sa ramana ca in trecut, ca si cum inca as avea 6-7 ani si inca mai cred in acel spirit misterios care imi pune cadourile dorite in ghete sau sub brad.
Eu, plina de un entuziasm sincer, cobor tretele, lasand halatul pe care il port sa lase umbre pe pereti. Jos, langa pantofii proaspat stersi, gasesc cateva pachete cu dulciuri, haine si o alta cutie mai mica. Mi-am scos aparatul foto din buzunarul halatului, pentru a filma momentul, in care incep sa tip, readucand acel zambet al mamei pe chip, exact ca acum un deceniu. Cred ca asta era cel mai frumos cadou pe care i-l puteam darui mamei.
- A venit mosuuuu'! Strig lasand sa mi se vada fericirea pe chip.
Incep ca deobicei sa desfac cam tot ceea ce pot, dulciuri, ambalajele ramanand in urma mea. Imi place sa le desfac usor si le analizez, urmand sa imi fac planuri, unde le voi purta sau daca sa le impart sau nu cu Andrada, venind vorba de dulciuri.
De multe ori m-am intrebat, de ce inca mai vreau sa pastrez aceasta bucurie si aceasta traditie, iar apoi imi dau seama ca nu o pot controla, ca vine din interior. Nu vreau sa ma gandesc la ziua in care, va veni una dintre sarbatorile de iarna, iar eu nu voi fi nici macar surprinsa de ceea ce voi primi.
∞
Stateam in pat, cu laptop-ul pe brate, incalzindu-ma sub plapuma. Tocmai ce ma uitasem la cateva filmulete pe internet. Cum sa fii caine si sa stii sa tragi apa la toaleta sau sa schimbi prosopul la baie? Oau! Am intrat pe facebook. Aveam cateva cereri de prietenie si cateva notificari. Primisem cateva like-uri la poza de profil, noua, pe care mi-o facuse unul dintre fotografi, cand am aparut pe scena, la bal. Comentariile curgeau, iar eu le multumeam politicoasa prietenilor. Am inceput sa ascult muzica, cand deodata bara pentru chat cu numele: Roxana Vicireanu mi s-a deschis. Am cunoscut-o acum o luna, pentru pregatirile de la bal. E in clasa a 12 a si vrea sa devina ceva in viata, prin moda sau designer de interior. Picteaza si deseneaza, destul de des si isi expunea micile opere pe facebook, avand din partea mea toata aprecierea. Am devenit amice bune, dar nu intr-atat incat sa ne spunem secretele, desi aveam oarecum incredere in ea. Are iubit, fumeaza si este cat se poate de cocheta si imi place stilul ei vestimentar.
Roxana: Buna Mayla. Ce faci? ☺
Mayla: Hei Roxi. Ascultam niste muzica si astept sa se termine odata scoala, dar tu? •_•
Roxana: Tocmai ce mi-am terminat un portofoliu pentru latina. Ai planuri pentru sambata viitoare? ☺
Mayla: Nu. De ce? Eram cat se poate de curioasa.
Roxana: Am nevoie de un fotograf bun, stii pentru picturile mele si bineinteles de niste modele.
Mayla: Interesant.Te ajut cu ce pot. Ai facut rost de ce iti trebuie?
