"și de-ar ști lumea întreagă cum este să te iubesc
nu ar mai întreba niciodată
ce am văzut în tine"
Ashton Park este probabil cea mai optimistă, plină de viață și aeriană persoană pe care o cunoști. Hardin Acosta este genul de persoană de care conșt...
Rất tiếc! Hình ảnh này không tuân theo hướng dẫn nội dung. Để tiếp tục đăng tải, vui lòng xóa hoặc tải lên một hình ảnh khác.
♧
Întinzându-mi palmele prin pat, îl găsesc la fel de gol și rece cum fusese. Nimic schimbat. Precum în fiecare dimineață din ultimele zile. Doar accentua acel sentiment gol și apăsător din stomac, care se agrava tot mai mult în fiecare zi.
Mă simțeam singur.
///
— Cum te simți, Ash? Mă întreabă Mia, iar eu doar las un oftat încordat să îmi părăsească buzele.
Cred că am avut temperatură toată noaptea, nu am putut dormi deloc. Nopțile albe deveneau mult prea frecvente pentru mine în ultimul timp. Mă simțisem mult prea groaznic încât să mă ridic din pat și să verific dacă chiar am temperatură în mijlocul nopții, iar înspre dimineață am început să mă simt mai bine, astfel că nici nu m-am mai obosit să încerc.
Eram epuizat.
— Mă doare capul, îngân. Hardin cum?
Trecuseră deja câteva zile de când se înfundase strict în muncă. Nimic mai mult. Nu voia să vorbească nici cu noi, chiar dacă spunea că nu o făcea special. Pur și simplu ne alunga cu pretextul că ori este obosit, ori are de muncă. Dar știam că de fapt tot ce voia era să rămână singur.
Asta durea.
— Același lucru, dar este bine că nu se comportă prin nimic diferit.
— Ah, drace, îngân ușor pierdut și îmi mușc obrazul pe interior.
Mă obișnuisem atât de mult cu prezența sa, încât acum mă simțeam singur. Sierra rămase aici, se întoarcea câteodată la cafenea, dar rămânea aici, după rugămintea Miei—care acum venea zilnic. Se vedea din comportamentul lor că le era ușor frică de a nu se întâmpla ceva cu Hardin, dar înfundat doar în treburi, nici nu puteam realiza dacă se întâmpla ceva cu el. Știu că o făcea special ca să ne evite, dar—
n-am habar, nu voiam să mă evite. Mai ales după ce am ajuns la o concluzie despre sentimentele mele. Cumva mi-aș fi dorit să îi fi spus și lui de ele, dar nu cred că aveam ocazia.
În special pentru că și eu eram cu dispoziția la pământ.
Singura dată când el a mai vorbit cu noi, fără nici un pretext sau scuză, a fost când a întrebat-o pe Sierra despre ce s-a întâmplat mai exact cu Axel. Au vizitat și mormântul lui, dar Sierra mi-a zis că el a rămas tăcut în tot acest timp. Nici un cuvânt nu a mai zis. De parcă așteptase altceva și se alesese cu speranța distrusă.
Mă ataca pe mine să îl văd comportându-se așa.
Nici nu mai cobora pentru a mânca, preferând să-și ieie mesele, dacă le lua, la el în dormitor. Dar nu puteam să îl învinovățesc, până la urmă era prietenul său cel mai bun. Până la urmă— cine nu ar reacționa așa când ar afla că cel mai bun prieten al său nu doar că l-a mințit, dar l-a și părăsit?
