"și de-ar ști lumea întreagă cum este să te iubesc
nu ar mai întreba niciodată
ce am văzut în tine"
Ashton Park este probabil cea mai optimistă, plină de viață și aeriană persoană pe care o cunoști. Hardin Acosta este genul de persoană de care conșt...
Oops! This image does not follow our content guidelines. To continue publishing, please remove it or upload a different image.
♧
Hardin își îmbrăcă mâinile într-o pereche neagră de mănuși și își butonă și ultimii nasturi, privindu-și imaginea în oglindă. Privirea îi coboară spre reflexia mea întinsă în pat pe stomac, zâmbindu-mi. Mă simțeam puțin anxios privindu-l, dar nu pentru că se îmbrăca în fața ochiilor mei. Acum urma să ducă misiunea până la capăt: moartea lui Vincent. Încă nu-mi puteam băga ideea în cap—eu sunt motivul de ce azi una sau mai multe persoane vor ajunge moarte.
Mă simțeam puțin copleșit de întreaga situație.
— O să faci găuri în spatele meu cu privirea aia, surâse și se întoarce pe vârfuri spre mine.
Expir lung.
— Mă simt ciudat, Hardin, gândindu-mă la planul acesta. Chiar este alegerea cea corectă? Înghit nodul din gât.
— Nu, desigur, nu. Hai să-l iertăm și să ne facem călugări la o mănăstire. Dar ne facem călugări împreună, iar apoi ne-o tragem în spate la altar.
Iar o pernă pe care o arunc în el, bărbatul surâzând, prinzând perna în palme.
— Ești un idiot. Să nu te văd murdar de sânge.
— Okay, iubire. Oricum nu eu-l omor, își ridică mâinile în sus, iar eu îmi dau ochii peste cap.
— Să nu te împiedici pe drum, îi răspund înapoi, iar bărbatul zâmbi.
— Și tu ai grijă acasă. Nu deschide ușa la necunoscuți, Ash. Și nici nu te apropia de oameni străini pe care îi vezi pe geam.
Râde, iar eu apuc și a doua pernă aruncând-o spre el.
— Nu calc de două ori în greblă, nu sunt idiot.
— O să mai vedem asta, zâmbi ștrengărește.
Își drege și geaca peste umeri și se aplecă la nivelul meu. Îmi arcuiesc o sprânceană, iar bărbatul își ridică degetul spre buzele sale.
— Un sărut de la revedere?
— Continuă să visezi.
Mă privi dezamăgit.
— Nu arăt suficient de sexy în hainele astea? Mă privi cu ochi de cățeluș.
Purta o cămașă neagră și o pereche de pantaloni de aceeași culoare. Doar Hardin putea fi atât de extra încât să poarte haine de ocazii atunci când se ducea să omoare pe cineva. Cât despre haine—îi veneau ca (,) cusute, nu puteam să nu admit că arată bine în ele, dar i se ridica la cap prea mult.
— Lasă-mă în pace, Hardin, sunt suficient de stresat și fără tine pe capul meu.
Oftează lung și își îndreptă spatele. În următorul moment mă trezesc cu o pungă în fața mea. Îmi ridic privirea spre bărbat, iar el îmi zâmbi.
