"și de-ar ști lumea întreagă cum este să te iubesc
nu ar mai întreba niciodată
ce am văzut în tine"
Ashton Park este probabil cea mai optimistă, plină de viață și aeriană persoană pe care o cunoști. Hardin Acosta este genul de persoană de care conșt...
Oops! This image does not follow our content guidelines. To continue publishing, please remove it or upload a different image.
♧
Flashback
Femeia își trece firele de păr mai lungi după ureche și îi zâmbi micuțului. În lumina ce se reflecta de la geam, ochii săi căprui aveau tendințe aurii, zâmbetul fiindu-i evidențiat de perechea de buze mari și părul vraiște. În comparație cu ea, cu chipul ei obosit și cearcănele adânci de sub ochi, copilul părea mai plin de viață ca niciodată.
— Ash, îi spune pe nume, atrăgându-i atenția.
El își ridică chipul, lăsând creionul să se rostogolească pe birou. L-ar fi prins înainte să cadă dacă nu i-ar fi atras atenția mamei sale—care dintr-un oarecare motiv acum avea o privire mai ștearsă. Înghite în sec, simțind cum o stare de vină îi cuprinde ușor corpul. El să fi făcut asta? Parcă fusese cuminte.
— Am făcut ceva rău? Întreabă buimac și închide ezitând carnetul din fața sa.
— Nu, nu. Mama doar vrea să discute ceva cu tine.
Își întinde mâinile spre Ash, luându-i palmele sale în mâinile ei. El zâmbi ușor, deși zâmbetul îi era mai mult stângaci. Palmele îi erau fierbinți, iar obrajii roșii. Pentru câteva secunde băiatul se întreba dacă ea a plâns, însă doar alungă acest gând în fundul minții pentru că se simțea mult prea prost.
Mamei lui îi mai trebui puțin aer înainte să înceapă de a vorbi.
— Știi că mama te iubește enorm, nu? Ai doar 11 ani, însă simt că ai devenit un copil atât de mare și deștept! zâmbește larg spunând cuvintele acestea. În fiecare zi mă surprinzi enorm cu cât de capabil și inteligent ești. Nu mi-aș fi putut dori mai mult de la fiul meu. Încă și atât de talentat, spune privind carnetul pe care Ash îl împinse mai înspre colțul mesei. Dar mă simt vinovată să nu îți spun adevărul și poate nu vei înțelege chiar în întreaga măsură ce vreau eu să îți zic, deoarece ești încă mic, dar nu vreau să trăiești și să crești în minciună. Vreau să știi cine ești tu cu adevărat, să fii în stare să te cunoști în adevărata măsură.
Ash o ascultă cuminte, parcă încercând să înțeleagă ce avea ea în vedere. O examină cu privirea, realizând că palmele îi tremurau ușor. O strânge mai puternic de mână, iar un zâmbet ușor i se contură pe buze femeii.
— Nu înțeleg, îi răspunse băiatul onest, iar ea surâde.
Mai mult forțat.
— Încetul cu încetul vei înțelege, puiule, își trage mâinile înapoi în poală, frecându-și ușor obrazul înainte să le coboare. Vreau să îi promiți mamei că vei ține discuția dintre noi secretă și nici măcar Axel nu o să știe nimic din asta, bine?
