"și de-ar ști lumea întreagă cum este să te iubesc
nu ar mai întreba niciodată
ce am văzut în tine"
Ashton Park este probabil cea mai optimistă, plină de viață și aeriană persoană pe care o cunoști. Hardin Acosta este genul de persoană de care conșt...
Oops! This image does not follow our content guidelines. To continue publishing, please remove it or upload a different image.
♧
Urc reticent scările spre acoperiș, privind fermecat imaginea cerului care se contură pe retina ochilor mei. Era plin de stele, iar luna lucea puternic în mijlocul cerului. Era o semilună astăzi și totuși—lumina atât de puternic încât puteam vedea aproape clar afară. Părea mirific, cerul era senin și se vedea atât de bine,încât chiar mă lăsa fără de răsuflare.
Pe bărbat îl regăsesc rezemat de bordură, privind liniștit imaginea orașului în liniștea nopții. Își întoarse privirea spre mine și îmi zâmbi scurt când îmi întâlni privirea, stingându-și țigara, presând-o de bordură. Purta doar o geacă pe el, descheiată, el fiind la pieptul gol. Probabil și geaca luată în grabă, dar nu părea ca îngheață de frig.
— Ce faci aici? Întreabă curios și își întoarce privirea spre oraș.
— Habar n-am. Am văzut că patul era gol și m-am întrebat unde ești.
— Ai ghicit din prima, pufni amuzat, iar eu dau din umeri.
— Te-am mai văzut venind aici, dar n-am venit niciodată personal aici. Fumezi? Întreb și mă apropii cu pași leneși de el.
Luă o gură adâncă de aer. Nu puteam să îi văd expresiile faciale, dar aruncă țigara stinsă la un gunoi alăturat de dânsul. Își răsfiră părul cu degetele și se întoarce spre mine. Luminile orașului și ale stelelor se reflectau în ochii săi.
— Rareori de tot. Dar din când în când mai pun și eu gura pe țigară. Simt și eu nevoia din când în când de nicotină.
— Nici un motiv anume? Mă rezem și eu de bordură.
— Nah. Vrei să încerci? Îmi întinde pachetul.
Dau din umeri indiferent și trag o țigară din pachet. El mă urmărește cu privirea, aprinzându-mi țigara. Încerc să trag un fum, dar tușesc. Ori era puternică, ori nu era genul meu. Îmi calmez tusetele și sting focul imediat, dând din cap negativ.
— Nah, nu e de mine, îi recunosc, iar el surâde.
— E okay, nu-mi place atât de mult mirosul de țigară. Poate e mai bine că nu e de tine, ești sănătos.
— Și de ce stai aici? Îl întreb curios, proptindu-mi mâinile în bordură.
Mă aplec și privesc înălțimea, simțind fiori în șira spinării. Înghit nodul din gât și mă dau ușor mai în spate, continuând să îmi pierd privirea prin depărtare. Știam că priveliștea era superbă, puteam să văd de la geam—dar fiind acum aici sus, realizam că era cu mult mai fenomenală. Frica mea de înălțime se simțea curgând prin vene, dar pentru priveliște, simt că se merita. În special acum. Întreg orașul era scufundat în noapte, dar era plin de lumini și zgomot. Se auzeau mașini care mergeau cu viteză pe străzi, se auzea muzică, se auzeau chiar și zgomote de care nu aveam habar de unde provin.
