44

958 105 85
                                    

♧

Oops! This image does not follow our content guidelines. To continue publishing, please remove it or upload a different image.





  Marea pentru mine era caldă, dar pentru el, care pusese abia pentru prima oară piciorul în apă, îi treceau fiori pe întreaga piele. Intră cu grijă, maxilarul fiindu-i încordat la fiecare pas, simțindu-l cum tremura din toate încheieturile. Fără să ezit de două ori, mă arunc în apă fix lângă dânsul, stropindu-l cât de generos se poate. Îl aud cum tresare.

  — Ash! Îi aud vocea și râd, înotând cât pot de departe de el. 

  Fac greșeala de a mă uita la el, întâlnindu-i frustrarea din privire, în timp ce el venea cu viteză la mine. Un rânjet totuși îi era conturat pe buze, iar înainte să reușesc să scap de el, bărbatul mă trase de picior, trăgându-mă spre el. Mă împinse în apă, râzând mândru de fapta sa.

  Mă folosesc de prilej și îl trag de picior, el pierzându-și echilibrul. Eu încep a râde, ridicându-mă în picioare, fiind atent ca el să nu își dorească să se răzbune.

  Se ridică la suprafață și trage o gură adâncă de aer, dându-și părul plin de apă pe spate, privindu-mă printre gene. Zâmbi, deși simțeam că era mai mult un zâmbet deq compromis. Apa îi ajungea până la umeri, mie până la gât, nu era cine știe ce diferență de înălțime între noi, însă se folosea de înălțime pentru a părea mai superior în fața mea.

  — Tind să cred deja că poate cuvintele tale au fost serioase și chiar vrei să mă îneci.

  — Mint eu vreodată? Mă las pe spate, lăsându-mă luat de valuri, plutind prin jurul său.

  — Da, când zici că nu-ți place să te culci cu mine.

  Îmi rostogolesc ochii peste cap și îl lovesc cu piciorul în față, lăsându-mi picioarele să revină pe fundul apei, dar nu reușesc. Bărbatul mă trage de picior, înfingându-și degetele în coapsele mele, apropiindu-mă de el. Înghit nodul din gât, simțindu-i răsuflarea fierbinte pe pieptul meu. Mă las în jos, scăpând de brațele sale, mărind distanța dintre noi doi.

  — Cam prea te-ai îndrăgostit de mine, Acosta.

  — Iar cu Acosta începi? Mi-ai spus Hardin acum câteva secunde, mă simt deja ofensat.

  — Nu mă enerva și cine știe, poate voi începe să îți zic Hardin.

  Se apropie pe urmele mele, simțindu-i corpul masiv în spatele meu. Mă întorc spre el, întâlnindu-i privirea. Irișii săi negri mă examinau minuțios, îmi făcea inima să bată cu putere în piept. Picături de apă i se prelingeau peste tot corpul, pe buze, pe maxilar, pe piept. Înghit nodul din gât și fac un pas în spate, însă el își regăsi degetele pe pielea mea.

  Pielea îi era fierbinte. În comparație cu răceala apei, degetele i se simțeau precum o pereche de cărbune încins pe coapsele mele, lăsând urme înfierbântate pe piele. Și le ridică pe sub materialul șorților mei, trezind toate sentimentele de dispreț și ură din mine. 

Machiavelic (boyxboy)Where stories live. Discover now