55

841 114 72
                                    

♧

Oops! This image does not follow our content guidelines. To continue publishing, please remove it or upload a different image.



POV. Hardin 

  Îl urmăresc pe Ash, dar pașii săi erau apăsați. Intrăm în apartament, fără ca măcar să își întoarcă privirea spre mine, de parcă nici nu mai voia să mă vadă. Era foarte frustrat după ce l-am cărat cu forța de acolo, cică voise să mai discute cu idioata aia ca să rezolve chestiile până la capăt. Nu am idee la cum se aștepta el sa reacționez atunci când îl văd cum se sărută cu alta. Doar comportamentul său îmi făcea sângele să fiarbă în vene. Eram la fel de furios precum era el deoarece el nu vedea situația din ochii mei și nici nu încerca să înțeleagă. 

  Nu e cam ironic că tot el a fost cel care m-a impus să nu îmi bat joc de fosta, dar tot dânsul era cel care acum se săruta cu cine apuca?

  — Chiar ai de gând să fii supărat pe mine? 

Pun întrebarea, promptindu-mi palma în ușa sa de la cameră, înainte ca el să deschidă ușa. Rămâne pe loc cu mâna pe mâner, ridicându-și privirea spre mine neimpresionat. 

  — Ce naiba îți pasă? Lasă-mă, mârâi cuvintele.

  — Îmi pasă, îi replic rece.

  — Felicitări, mă doare undeva. 

  Îmi rostogolesc ochii peste cap și oftez înfrânt, coborându-mi atenția înspre dânsul. Expresia îi era încordată, dar furioasă. Încă din mașină era frustrat. Nu am vrut să îl supăr, am reacționat fără să gândesc de două ori, iar rezultatul poate nu mi-a ieșit pe plac. Dar dacă m-aș întoarce în timp, aș reacționa fix așa. Doar gândul că el s-a sărutat cu altcineva îmi făcea roșu în fața ochilor. Nu voiam să fac o nebunie din vina sa.

  Îmi întind degetele spre pielea sa, răceala degetelor sale topindu-se în căldura palmei mele. Îi duc degetele spre buze, sărutându-i tandru dosul palmei. Pielea îi era rece, degetele îi tremurau ușor sub atingerea mea. Mă asigur să nu-mi mut privirea din ochii săi, zâmbind cu buzele lipite de palma sa. Avea o scânteie aparte în privirea sa—mă eclipsa doar prin modul în care își prelingea irișii pe figura feței mele.

  Îmi apropii chipul de al său și îmi unesc privirea cu a sa. Îi simțeam respirația fierbinte lovindu-se de obrazul meu. Înghite nodul din gât, presându-se mai puternic în materialul dur al ușii. 

  — Iartă-mă, Ash.

  — Visează, îmi răspunde indiferent.

  — Știu că nu am reacționat cel mai bine… pentru tine.

  — Cu tine să vorbești ca și când cu pereții, își dă ochii peste cap, oftând zgomotos. Sunt furios cu tine pentru că ai reacționat de capul tău. Lasă-mă să îmi fac alegerile singur.

Machiavelic (boyxboy)Where stories live. Discover now