"și de-ar ști lumea întreagă cum este să te iubesc
nu ar mai întreba niciodată
ce am văzut în tine"
Ashton Park este probabil cea mai optimistă, plină de viață și aeriană persoană pe care o cunoști. Hardin Acosta este genul de persoană de care conșt...
Oops! This image does not follow our content guidelines. To continue publishing, please remove it or upload a different image.
♧
POV. Hardin
Închid telefonul după ce vizionez videoul și expir lung și lent. Îmi închid telefonul și îl așez cu fața în jos—încercând să mă calmez. Aveam nevoie de asta. Tot ce mai aud este respirația încordată a bărbatului din fața mea și bătăile acelor ceasului de pe perete. Îmi strâng palmele în pumn și îmi rezem bărbia, privind în gol. Mintea-mi era, de fapt, incredibil de limpede.
Sau nu. În morții tăi de Park. O să te alături mamei tale în curând. Mă asigur chiar eu că faci asta. Lovesc mânios biroul cu pumnul și îmi ridic privirea înspre idiotul din fața mea. Mă privi ușor temător, înghițind în sec în momentul în care lovesc și pentru a doua oară suprafața de lemn. Biroul se zgudui.
— Toate echipele le puneți pe urmele lui Park, îi spun pe un ton serios, iar bărbatul tremură scurt.
— Dar-, ezită puțin din a continua propoziția, de parcă îi era frică să nu spună o tâmpenie. Dar judecătorul?
Întrebarea o puse ezitând și o regretase chiar în momentul următor.
— Tu auzi ce zic? Sau vrei să repet? Pe judecător deja îl prindem. Lasă-i totuși pe cei de pe urmele lui Axel, dar acum concentrați-vă pe-, fac o pauză încercând să-mi aduc aminte numele său.
Avea nume de motan, dar care era?
— Park, îmi sări repede în ajutor, deși nu asta căutam.
— Să mi-l aduceți pe Ashton, pun accent pe ultimul nume. Cât se poate de rapid. Nu va pleca departe dacă ne grăbim.
Dacă va da de Axel înaintea noastră, era gata. Trebuia să îl prindem înainte să facă ceva ce nu mi-ar plăcea.
Expir lung și mă las pe marginea fotoliului. Fotoliul scârțâi ușor sub greutatea mea. Îmi masez plăpând ochii și privesc tavanul. Clipesc de câteva ori înainte să-mi îndrept privirea spre un punct gol din cameră. Drace, și m-am coborât atât de jos încât mai nu mi-am tras-o cu un deținut. Pe care trebuia să îl omor ulterior. Ce naiba a fost în mintea mea?
— Atât? Întreabă reticent.
— Ieși, îi răspund rece, iar el se conformă repede.
Și cea mai rea parte era că nu puteam da vina pe nimeni. Eu eram singurul vinovat. Nimeni altcineva. Nu înțeleg ce a fost în mintea mea. Mă simt stupid. Idiot. Și prost. Nici nu am fost atent la împrejurările mele— m-am lăsat manipulat ca o păpușă. Iar Ashton și-a jucat cărțile cum putea mai bine.
Las o răsuflare lungă să-mi scape buzele și mă încrunt. Am văzut că mi-a umblat printre lucruri. Nu pot să-mi imaginez de ce este în stare băiatul ăsta. Nici de maturi în toată firea nu am fost jucat pe degete cum m-a prostit el. Nu pot să cred că eu chiar am pus botul.
