"și de-ar ști lumea întreagă cum este să te iubesc
nu ar mai întreba niciodată
ce am văzut în tine"
Ashton Park este probabil cea mai optimistă, plină de viață și aeriană persoană pe care o cunoști. Hardin Acosta este genul de persoană de care conșt...
Oops! This image does not follow our content guidelines. To continue publishing, please remove it or upload a different image.
♧
Francezul îmi trage șapca peste ochi mai bine și îmi strânge încheietura palmei, târându-mă după el în galerie. Nu era faptul că eu foarte tare voiam să-mi petrec timpul cu acest francez idiot, însă era cu mult mai bine decât să stau închis înăuntrul apartamentului. Acosta mi-a zis că are treburi și nu mă poate lăsa nesupravegheat, dar și trebuie să plece. Pentru prima dată eu chiar am colaborat și am făcut după placul lui—însă asta doar pentru că știam că eu chiar dacă n-aș fi făcut-o, el ar fi găsit oricum o modalitate de a îi ieși pe bunul său plac. Iar eu nu eram atât de entuziasmat din a auzi de modalitățile sale.
În interiorul galeriei erau mai mulți oameni decât m-am așteptat, în special pentru că era "închisă" cu adevărat, deși cumva pe noi ne-a lăsat (în fond, vorbeam de Acosta, oare era atât de impresionant?). Majoritatea îmbrăcați bine, oferindu-mi acea impresie luxoasă pe care am văzut-o și în seara aceea, la petrecerea francezului.
Pașii noștri se auzeau în ecou pe podeaua de marmură, eu fiind atent să nu mă împiedic de ceva, în timp ce-mi căscam ochii prin jurul meu. În jurul nostru era o încăpere uriașă, inundată într-un alb pronunțat. Totul era impecabil de curat și lustruit, mai că nici nu părea real. Pe pereți erau înșirate diverse picturi, majoritatea pe care le văd pentru prima dată, iar în jurul lor oameni discutând.
— Ce e asta? Îl întreb, atunci când încetinește pasul și reușesc să îl ajung din urmă.
— O galerie de artă.
— Oau, n-aș fi ghicit nici într-o sută de ani, îi răspund sarcastic, iar el chiar surâse.
Brusc, acum era într-o dispoziție mai bună. Nu știu ce tot se întâmplă cu el în ultimul timp, dar uneori zici că voia să mă omoare, altădată parcă eram prieteni. Acosta este probabil cea mai confuză persoană pe care o cunosc.
— E o galerie mai specială, iar eu caut ceva în mod aparte dacă te întrebi ce fac.
Voia să cumpere o pictură? Cu ce motiv? Picturile aveau niște prețuri groaznice, oricât de multă muncă a fost băgată în aceste opere, nu-mi imaginez de ce cineva normal la cap ar da atât de mulți buni pe un simplu desen.
— Eu ar trebui să presupun că îți citesc mințile?
— Uită-te atent, când vezi o pictură care reprezintă un trup îmbăiat în sânge, să-mi zici, îmi evită complet întrebarea. Fă-te util.
— Tu m-ai cărat aici, îi replic răutăcios.
— Pentru că trebuie să te supraveghez.
Nu am idee de ce caută o pictură în mod special, dar aș putea presupune că este poate un autor după placul lui? O fi ieșit ceva piesă nouă a artistului și își dorește să pună el mâna primul? Chiar nu mi-am imaginat că Acosta este acest gen de fanatic.
