"și de-ar ști lumea întreagă cum este să te iubesc
nu ar mai întreba niciodată
ce am văzut în tine"
Ashton Park este probabil cea mai optimistă, plină de viață și aeriană persoană pe care o cunoști. Hardin Acosta este genul de persoană de care conșt...
Oops! This image does not follow our content guidelines. To continue publishing, please remove it or upload a different image.
♧
POV. Ashton
Trebuia să găsesc o modalitate de a pleca de aici. Am reușit să obțin un loc mai decent decât ce mi-au oferit înainte, iar spre surprinderea mea camera nu era absolut deloc rea. Era destul de plictisitoare, fără TV sau orice altceva care să mă țină pe linia de plutire, însă oricum era cu mult mai bun decât celula în care stătusem.
Însă nu-mi plăcea locul acesta din motive evidente. Îmi plăcea să fiu liber. Mă simțeam precum prins între doi pereți care urmau să mă strivească. Iar acest lucru parcă-mi tăia oxigenul.
Am reușit să ajung într-un final la concluzia că idiotul ăsta de Acosta, cum îl mai chema, chiar are nevoie de mine. Dacă a fost atât de ușor de convins, însemna că nu vrea să mă omoare. Cel puțin nu acum. Acest lucru îmi oferea un avantaj. Acum trebuia doar să-l folosesc înspre folosul meu.
Problema era că nu aveam idee cât timp ar dura asta. Dacă îl găsește pe frate-miu înainte să reușesc să fug, ar putea să mă omoare. Nu prea-mi doresc să se întâmple a. Și nici măcar nu știu bine ce naiba a făcut Axel greșit. De ce tipii ăștia dubioși erau pe urmele lor??
După imaginea de pe geam, puteam observa că eram într-o casă imensă, ceva de genul unui conac. Îmi oferea impresia unui film vechi, dar era frumoasă. Dacă nu aș fi fost în așa situație, mi-ar fi plăcut să o explorez. Dar acum nu puteam nici măcar fugi ca prin minune folosind geamul, locul era împrăștiat cu oameni. Probabil special la geamul meu stăteau. Plus că stăteam la etajul 3.
Și cum drace să fac acum să examinez împrejurările? Trebuia să știu ce am în față înainte să fug. Nici nu-mi puteam inventa un plan dacă o făceam orbește. Nici măcar motivul de ce îl vor pe Axel nu am idee. Dacă a făcut ceva rău, eu ce treabă am? Nu l-am văzut pe fratele meu de ani buni, nici nu țin minte când a fost ultima dată.
Îmi holbez ochii pe geam și urmăresc fiecare persoană de afară. Oare ce rol aveam eu în prinderea lui Axel? Ce rol aveam ei în prinderea lui? Cum a fugit?
Pe unul dintre oamenii de afară îl recunoscusem. Era tipul dubios care mă urmărise. Oare dacă în ziua aia în loc să mă apropii de el pur și simplu aș fi fugit, aș fi schimbat ceva? Părea morocănos azi, dar am observat că nu e singurul într-o dispoziție rea. Și Acosta era într-o dispoziție de rahat. Probabil și eu aș fi dacă ar trebui să răpesc oameni.
Mă trântesc în pat și îmi trag mâna sub cap, privind tavanul. După 3 zile de dormit pe o saltea părăsită, aveam chiar un pat comod. Doamne ajută, spatele meu implora după asta. Mă întrebam a cui era camera asta înainte ca eu să apar.
Deodată ușa se deschide, iar privirea îmi fuge înspre direcția ușii. Intră Acosta cu alți doi bărbați după el.
— Nu-l lăsați din ochi, stați nonstop cu ochii pe el, le dă indicații, apoi mă privește pe mine.
