Machiavelic (boyxboy)

19

♧

  POV. Ashton

  Când mă trezesc dimineața, primul gând îmi spune că o să fie o zi proastă. Nu am idee de ce, pur și simplu ceva instinct din mine striga că se va întâmpla ceva și oricât de mult voiam să evit acest sentiment—îmi era practic imposibil. Oare avea legătură cu faptul că astăzi chiar o să începem să pictăm pereții ăia blestemați? Nu îmi plăcea să lucrez cu vopseaua, mereu mă limitasem la creioane simple și poate acesta era un semn de la Dumnezeu că mai bine nu aș încerca. 

  Dracu știe. Mă stresez prea mult în ultimul timp, astfel că tot ce fac este să mă pregătesc pentru muncă și să gătesc ceva de dimineață cât pot de repede ca să nu întârzii. Sahra avea astăzi examenul final, voiam să fiu un coleg de cameră drăguț și să îi pregătesc ceva ca să nu se ducă flămândă la examen. Creierul pe un stomac plin funcționează mai bine. Știam asta din propria experiență. 

  — Neața, murmură fata în timp ce își freca ochii adormită.

  Privirile noastre fac contact, iar eu zâmbesc scurt.

  — Bună dimineața, o salut și îi întind farfuria cu mâncare în fața ei.

  Ea mă privi uimită și zâmbi scurt. Mai continuăm să discutăm în timp ce mâncăm, folosindu-ne de moment pentru a ne cunoaște mai bine. Încerc să fiu atent să nu scap din greșeală numele meu sau vârsta mea adevărată și chiar îi spun și de acest sentiment cu care m-am trezit de dimineață. Chiar nu era atât de rău să ai o colegă de cameră.

  — Poate mai bine iei taxiul la muncă? Întreabă curioasă, iar eu dau din umeri.

  — E foarte mare traficul acolo.

  — Da, dar este mai sigur, spune, iar eu cântăresc opțiunile. 

  Chiar sună precum o idee bună. Poate acest sentiment se datora pe un posibil accident ce ar avea loc dacă aș merge pe jos? Nu-mi plăcea ce încerca să îmi spună intuiția, însă nu puteam sta acasă. Cel puțin nu fix azi, când începeam treaba serioasă. Nici de o săptămână nu începusem munca, nu puteam chiar să-mi iau acum o zi liberă. 

  Înghit în sec și îmi plimb furculița printre pastele din farfurie și zâmbesc scurt.

  — Da, ai dreptate, sună bine. Poate doar mi se pare.

  Dacă mi se pare sau nu, nu am idee. Însă odată ce intru în atelier, nu ies un singur pas afară și o voi ruga pe mătușa Sahrei să mă ducă ea acasă. Asta sună precum un plan perfect.

  După ce terminăm de luat mic dejunul, ea îmi comandă pe o aplicație un taxi, iar între timp eu îmi pregătesc designurile. Va trebui să desenăm azi până vom fi sătui o viață de desenat. Doar gândul mă înfioară. Numai să nu pierd designurile pe undeva că mor după asta, va trebui să creez concepturi pe loc. Doar gândul mă înfioară.

  Ea îmi zice repede când taxiul ajunge, iar eu îi urez succes la examen și ies grăbit pe ușă. Întârziam puțin, dar i-am spus deja doamnei Bratt și m-a asigurat că nu e nimic rău. Mă simțeam vinovat indiferent.

  Ajungând în taxi, doar îi arăt numărul de confirmare de pe aplicație și se pornește. Oftez lung și confirm pentru a mia oară că am toate desenele. Le și aranjasem în ordinea în care voiam să le încep! Va fi o zi plină.

  — Drace, întârzii, murmur pentru mine și îmi rod unghiile frustrat.

  — Mă pot grăbi, aud vocea șoferului, iar eu pufnesc luat prin surprindere.

  — Oh, știți engleza? Pun întrebarea uimit, iar bărbatul confirmă.

  — Cum să nu o știu, surâse.

  Avea un accent tipic franțuzesc. Foarte pronunțat, dar o să admit că accentul acesta avea un farmec aparte. Și Sahra vorbea așa engleza, însă bărbatul acesta avea un accent ușor mai diferit. Îmi aducea aminte de cineva.

 Își potrivește chipul peste ochi și luă stânga. 

  — Asta e direcția potrivită? Întreb suspicios.

  — E trafic. Noi o să luăm pe un drum separat care ne va duce direct acolo fără prea multe complicații.

  Îngân un răspuns pozitiv și îmi mut privirea spre geam. Intuiția îmi zicea că nu suna deloc a bine, dar nu mai știam ce să fac. Până la urmă, un taximetrist profesionist cunoaște deja toate rutele și pe unde este mai optim de mers. Dar acest lucru nu știu cât de mult mă încuraja. Mă simțeam în continuare suspicios.

  Expir lung și îmi deschid telefonul. Verific mesajele cu doamna Bratt și îi scriu un mesaj unde îi spun că am pregătit câteva idei pentru ce am de gând să fac azi, iar ea îmi răspunde cu un emoji care zâmbea înapoi. Faptul că de acum încoace asta va fi viața mea, era atât de ciudat. Nu aveam habar cum să explic. Mă jucasem cu focul până acum, dar acum doar m-am blocat în loc. Nu mai știam ce să fac, deși mi-aș dori din tot sufletul să mă întorc la ceea ce aveam înainte.

  Dar părea mai departe decât credeam. Acum câteva luni nu vedeam nimic special în propria viață. Însă acum—mi-aș dori să mă întorc. Îmi este dor. Al naibii de tare. De fiecare persoană pe care am cunoscut-o. De fiecare persoană pe care o avusem în viață.

  Dar pentru ei sunt mort și deja un capitol terminat.

  — Se pare că mașina face ceva probleme. Două secunde să verific ceva, bine? Mă trezește șoferul din propria imaginație, iar eu dau din cap.

  Oricum întârziam. Îmi cobor privirea spre telefonul din mâinile mele și îi scriu un mesaj Sahrei. Acum doar ea mai exista în viața mea și poate nu este o persoană rea, dar mi-aș fi dorit să o fi cunoscut în alte condiții. În condiții în care ar fi de preferat să nu fiu nevoit să o mint. "Azi sunt mai nostalgic ehhh", iar după ce trimit mesajul, închid telefonul și îl așez pe banchetă lângă mine.

  Soarele răsărea puternic. Era primăvara totuși, vara mai avea puțin și venea și ea. Prin geamul mașinii, simt cum câteva raze mă scaldă în căldura lor. Nu era genul de căldură excesivă, era una plăcută. Îl urmăresc cu privirea și pe șofer, care face înconjurul mașinii până în spate, de unde începe să caute ceva.

  — Scuzele mele, Ash. Te grăbești, iar eu atât de nesimțit sunt încât trag de timp, aud glasul în română, iar inima mi se opri.

  Nici nu reușesc bine să procesez ce se întâmplă, deoarece în momentul următor fac contact vizual cu Acosta, iar el îmi lipește o cârpă de față. Încerc să scap de strânsoarea lui, însă insuficiența oxigenului și mirosul dulce și neobișnuit—probabil un gaz, mă fac să îmi pierd forțele rapid, iar tot ce văd în continuare este o mare de negru și întuneric.

Drace.