"și de-ar ști lumea întreagă cum este să te iubesc
nu ar mai întreba niciodată
ce am văzut în tine"
Ashton Park este probabil cea mai optimistă, plină de viață și aeriană persoană pe care o cunoști. Hardin Acosta este genul de persoană de care conșt...
Oops! This image does not follow our content guidelines. To continue publishing, please remove it or upload a different image.
♧
— Aveam întotdeauna o cheie de urgență undeva pe aici, tărăgănez scrutând împrejurările cu privirea.
Locul unde locuisem eu înainte era un complex mic de apartamente, cu cel mult 5 sau 6 apartamente. Nu am știut niciodată câte sunt mai exact deoarece nu m-a interesat și oricum vecinii se schimbau des. În majoritatea timpului erau închiriate de studenți care stăteau maxim pentru un. Intrările în apartamente erau de afară, astfel că cel puțin nu aveam și cod de la interfon pe care să îl uit sau ceva de genu.
Floarea de lângă ușa mea, spre surprinderea mea, încă era vie. Simt o căldură neobișnuită în piept și zâmbesc scurt. Era floarea pe care o primisem de la mama mea, înainte să se întâmple toate acestea, aveam grija minuțios de ea. Înghit în sec și sap ușor cu degetele în pământul din vazon și găsesc cheia. Acolo unde o lăsasem. A trecut tare mult timp de când când avut nevoie de ea ultima dată.
— Nu am idee cum arată înăuntru, dacă este dezordine, să mă ierți, râd și ea pufnește scurt.
— Poliția nu a umblat la locul tău, am citit raporturile. Așa că totul o să arate fix așa cum ți-a lăsat scumpa ta de iubită locul.
— Aha, iubită, îmi rostogolesc ochii peste cap, băgând cheia în broască. De fapt era o fată destul de treabă, nu cred că a scotocit unde nu îi este locul.
— Hardin o să fie gelos, surâde.
— Micuțul de el.
Aud un mic clinchet, semn că s-a deschis ușa și o împing mândru. Ușa scârțâi ca întotdeauna, acel scârțâit cu care fusesem atât de obișnuit încât nici nu îl mai auzeam deja înainte, acum mă luase ușor prin surprindere. Pășesc atent pe podea, privirea fugindu-mi prin împrejurul apartamentului, brăzdând fiecare colț minuțios. Holul lung cu încălțămintele mele amestecate de pe podea, așa cum mă descălțasem de ele în încercarea de a ajunge mai repede înspre pat cu fata din ziua aceea. Pe noptieră încă erau aruncate cheile mele, dar și câteva hârtii de bomboane de care îmi golisem buzunarele în acea dimineață.
Mia părea fascinată, pășind în interior.
— Locul ăsta arată atât de drăguț, mi se pare adorabil conceptul că asta este casa ta.
— Asta ar trebui să fie o jignire? Surâd.
— Nu, nu, nu o lua drept jignire. Am iubit întotdeauna minimalismul și sincer nu mi se pare așa de rău. Este mult mai spațios decât credeam, mă așteptam la o garsonieră din afara apartamentului.
— Mulțumesc presupun? Nu mă interesa atât de mult.
Pășind pe hol, mă îndrept spre dormitor, unde privirea mea întâlnește patul încă nefăcut. Înghit nodul din gât și îmi umezesc buzele cu vârful lumii. Până și hainele mele erau încă împrăștiate pe podea, tot apartamentul fiind un dezastru. Literalmente oriunde te uitai, striga faptul că era un băiat care locuia singur.
