"și de-ar ști lumea întreagă cum este să te iubesc
nu ar mai întreba niciodată
ce am văzut în tine"
Ashton Park este probabil cea mai optimistă, plină de viață și aeriană persoană pe care o cunoști. Hardin Acosta este genul de persoană de care conșt...
Oops! This image does not follow our content guidelines. To continue publishing, please remove it or upload a different image.
♧
Mi-am frecat ochii în încercarea de a înăbuși un căscat lung și îmi rezem capul în palmă ascultând-o pe Mia cum repeta pentru a mia oară tema. Se plimba în cerc prin cameră, vorbind mai mult cu pereții, în timp ce trăgea cu privirea în foi. Cred că mai avea puțin și făcea gaură în podea la cât se învârtea. Frunzărea hârtiile de parcă nu știa nici ea de ce avea nevoie. După ce se întoarce la foi pentru a 5-a oară deoarece a uitat ceva informație, se supără pe dânsa singură și aruncă hârtiile pe podea. Dacă tot a decis să se ducă la medicină, acum stă și suferă. Era greu, mai ales că nu înțelegeam aproape nimic din ce naiba învăța ea acolo. În primul rând pentru că era în franceză.
— Urăsc din tot sufletul chimia, mârâie printre dinți și se aruncă pe canapea lângă mine.
Las un surâs să-mi scape buzele, iar fata se încruntă.
— Te râzi de mine cumva?
— De ce ai mai dat la medicină dacă nu îți place chimia? O întreb de parcă era evident, iar ea mi se strâmbă.
Mă scrută cu privirea și oftă lung.
— Nu e doar din cauza chimiei! Eu învăț ușor, însă…
— Însă? Ești cu capul în nori. Uuu, o privesc suspicios și un zâmbet larg îmi apăru pe buze.
Ea mă împinge cu piciorul, trântindu-se printre perne. Părul îi zbură, acum privind tavanul. Își lăsă picioarele la mine în poală și își lipi încheietura de frunte.
— Nu, doamne ferește, își dă ochii peste cap. I-am promis lui Hardin că nu-ți spun, dar îmi este imposibil să îmi țin gura închisă. Sunt de acord că trebuie să fii și tu la curent. Iar gândul ăsta mă consumă de vie!
Îmi ridic sprâncenele ușor uimit de ceea ce voia să-mi zică fata, deoarece nu mă așteptam că era ceva legat de mine. Nu l-am mai văzut pe Acosta din noaptea petrecerii. Poate pare greu de crezut, mai ales că locuim în aceeași casă, dar este pe cât se poate de posibil. Prima săptămână a fost plecat cu ceva treburi. Ce fel de treburi nu am habar, deoarece nici Mia nu știa. Iar după ce s-a întors, mai mult este plecat ziua și vine doar noaptea. Auzeam motorul mașinii sale pe la vreo 12 noaptea, iar următoarea zi după ce dormea până avea chef, se ducea iarăși undeva. Și cam acesta este orarul său zilnic.
Când stai închis între 4 pereți toată ziua, ai timp să observi alte persoane. Și aș fi zis că poate mă evită în mod special, însă văzusem deja cum câinii săi umblă cu bandaje des în camera lui și ceva îmi zicea că el chiar este ocupat pe bune. Văzusem la un moment dat și ceva bandaje îmbibate în sânge, iar asta era destul de ciudat. În fond, nu era de parcă chiar îmi păsa.
