"și de-ar ști lumea întreagă cum este să te iubesc
nu ar mai întreba niciodată
ce am văzut în tine"
Ashton Park este probabil cea mai optimistă, plină de viață și aeriană persoană pe care o cunoști. Hardin Acosta este genul de persoană de care conșt...
Oops! This image does not follow our content guidelines. To continue publishing, please remove it or upload a different image.
♧
După ce sunetul împușcăturilor se oprise, eu sar fără să stau prea mult pe gânduri din mașină, fiind atent la orice sursă de zgomot în plus. Închid ușa încet de la mașină, fără să o trântesc, iar cu pași tiptil mă apropii de clădirea dărăpănată. Acosta ne-a dus la capătul orașului, într-un loc pe care îl văd pentru prima dată, unde nu mai locuia nici dracu. Era pustiu cât vedeai cu ochii, doar clădiri părăsite care mai completau imaginea goală a împrejurărilor și rareori ceva păsări care își găseau calea pe cerul de deasupra zonei. Însă în general, nu exista nici o ființă vie. Și probabil din cauza asta am venit aici. Tocmai ce am auzit un schimb de focuri focos și aș fi ieșit mai devreme, dacă nu mi-ar fi înghețat sângele în vene.
Mă întreb ce se întâmplase aici de acum nu mai auzeam nimic. Mi-am mușcat limba și mi-am găsit curajul să mă apropii de clădire, scrâșnind din dinți la fiecare frunză care se sfărma sub picioarele mele. Nu știam la ce să mă aștept, dar îmi era și frică să-mi imaginez. Deși simțeam adrenalina cum îmi curgea prin vene—nu auzeai în fiecare zi pistoale la nici o sută de metri distanță de tine—curiozitatea mă mânca de viu, îmi era imposibil să nu-mi doresc măcar să trag cu ochiul.
Iar oricum, curiozitatea nu a omorât nici o pisică.
Era foarte liniște atunci când reușesc să mă apropii mai bine și dau să caut măcar un geam de pe care să mă uit, dar era doar o construcție simplă din cărămizi cu două spații goale în părți pe unde puteai intra. Oricine a construit asta, nici nu s-a sinchisit să îi ofere formă. Îmi bag capul înăuntru și scrutez interiorul cu privirea.
În următorul moment aud sunetul unui pistol, iar un glonț lovi puternic peretele de lângă mine, făcându-mă să tresar și să urlu luat prin surprindere. Aproape îmi pierd echilibrul, dar îmi înfig degetele în perete, crispându-mă uimit, simțind cum genunchii încep să îmi tremure. Poate a fost o idee prea proastă să apar aici, eram mai speriat decât mă așteptasem.
— Drace, tu ești, Ash, oftează ușurat Acosta și lăsă pistolul în jos, frecându-și fruntea cu palma. De ce naiba nu ești în mașină?
Glasul îi era grav și apăsat, însă degeaba. Eu nu îi auzeam cuvintele, simțind cât și mintea, dar și privirea cum îmi erau blocate asupra imaginii de pe podea. Buzele mi se întredeschid uimite, iar inima începe să îmi bată puternic. Doar inima îmi eram în stare să o aud, cuvintele francezului intrându-mi pe o ureche și ieșindu-mi pe alta.
Numai sânge. Sânge împrăștiat peste tot, până și haina albă a francezului era acum îmbibată în acest roșu aprins. Simt fiori electrizanți pe șira spinării, privind corpurile acum fără suflet întinse pe podea. 3 oameni. Înecați în propria baltă de sânge, cu fețele— fac o pauză și închid ochii, deoarece nu mai voiam să le văd chipurile.
