-Ce ti-am mai facut de fugi iar de noi?aud vocea Beccai si ma opresc brusc.
Nu fugeam de ele. Voiam sa ajung mai repede in fata scolii. Doar ce iesisem din clasa, aproape ca alergasem pana la dulap, mi-am lasat cartiile, apoi am plecat. Pur si simplu nu ma mai gandisem sa le astept pe Becca si Esme. Eram prea grabita, prea entuziasmata, prea emotionata. Prea de toate.
-Nu fug de voi... vreau sa ajung mai repede in fata scolii, spun eu si le zambesc larg, iar ele ma privesc ciudat.
-Pleaca Elliot fara tine?rade Esme.
De fapt, eram grabita ca sa-l intalnesc. Nici nu stiam sigur daca vine, dar eu speram, pentru ca altfel tot planul meu s-ar strica. Au mai fost zile in care nu a venit dupa mine – rare si le-as putea numara pe degete – dar sper ca azi sa nu fie una din acele zile. Nu i-am raspuns lui Esme, dar le-am asteptat, iar cand au fost gata, ne-am indreptat spre iesire.
Imi simteam nelinistea pana in adancul oaselor. Nici nu stiu cum sa-mi cataloghez fapta pe care o voi face: nebuneasca, tampenie, inconstienta, prosteasca, multumire? Ideea mi-a venit brusc, si la fel de brusc am pus-o si in practica. Nu m-am gandit de doua ori... si asta poate nu-i de bine. Dar totusi sper ca totul sa fie bine intr-un final.
-Uite, ca nu a plecat fara tine, spune Esme razand cand ajungem in dreptul lui Elliot. Si pe soare si pe furtuna el va fi aici sa te astepte.
-Exact!spune Elliot si ma trage mai aproape de el, punandu-mi o mana pe dupa umeri si zambindu-mi larg.
I-am zambit si eu la randul meu si incercam sa-mi ascund toate acele emotii care ma stapaneau. Ne-am luat la revedere de la fete, apoi am pornit in directia casei mele. Ieri fusesem foarte vorbareata si il exasperasem pe Elliot cu intrebarile... despre subiectul care nu-i placea – Julliard. Insistasem cu intrebarile pana am descoperit toate datele care ma interesau.
-Hai la o cafea, spun eu brusc, iar el ma priveste ciudat.
-Ma inviti la o cafea? Oare sa refuz, la fel cum faceai si tu mereu?ranjeste el spre mine, iar eu ma incrunt.
-Daca ma refuzi, nu vei mai avea ce discuta cu mine, il atintesc eu cu degetul aratator. Te voi ruga sa uiti numele Hope.
-As putea traii cu asta, da el indiferent din umeri si isi continua drumul.
M-am oprit brusc si-l priveam cu ochii mariti. Dupa cativa pasi s-a oprit si el, intorcandu-se spre mine. Isi abtinea rasul, dar tot avea o unda serioasa pe chip. Ma enervase cu acea replica. Am oftat zgomotos, apoi mi-am marit pasul, vrand sa plec. M-a lasat sa trec pe langa el, fara sa ma opreasca, dar apoi nici doi pasi nu am facut ca m-a prins. Mainile lui stateau pe talia mea si m-au tras aproape de el. Si le-a prins intre ele, incolacindu-ma de-a binelea si si-a lasat capul pe umarul meu.
-Cu extra caramel sau super extra caramel?imi sopteste el la ureche.
Respiratia lui mi-a gadilat pielea sensibila din jurul urechii si m-am infiorat. El a simtit asta si un zambet i-a aparut imediat pe buze. M-a strans mai puternic in brate si a oftat aproape de gatul meu, oferindu-mi alti fiori prin corp.
-Nu as putea traii stiind ca esti suparata pe mine, spune el usor si ma saruta pe obraz. Hai sa mergem.
Mi-a dat drumul la corp si s-a repezit sa-mi apuce mana. De data asta ma tinea normal, nu cum l-am luat eu saptamana trecuta cand ne-am intalnit cu Tiffany. Inca ma mai gandesc la toti acei fiori pe care i-am simtit cand mi-am dat seama in ce mod intim il tin de mana. Dar si acum, mii de senzatii imi colindau corpul, gandindu-ma la cuvintele pe care mi le spusese.
Am intrat in cafeneaua care era in drumul nostru spre casa si m-am dus sa ocup o masa, in timp ce Elliot ramasese sa comande. Dupa ce ca eram destul de emotionata cu privire la acea idee, acum eram cu totul data peste cap din cauza lui. Ma simteam ciudat, dar intr-un sens bun. Incercam sa-mi revin, pentru a-mi duce la bun sfarsit planul, dar eram ca si inghetata. Tot corpul meu era incremenit si simteam doar mainile lui in jurul taliei mele, buzele lui pe obrazul meu si mana dreapta tinuta in a lui.
-Poftim, ma trezeste Elliot din visare cand imi pune paharul maro in fata.
L-am apucat rapid si am luat o gura zdravana, sperand ca poate ma trezeste la realitate. El s-a asezat pe scaunul din fata mea si il puteam vedea cum ma priveste ciudat. Reactia mea fusese prea de tot. Ziceai ca nu mai pusesem un strop de lichid in gura de cateva zile. Am lasat rusinata paharul pe masa si mi-am simtit obrajii arzand.
-Ce-i cu tine?intreaba el privindu-ma atent, incercand parca sa-mi citeasca gandurile.
Nu aveam puterea sa-i raspund. Nu mai aveam puterea sa fac nimic. Cu greu m-am intors spre geanta si am cautat acel plic. Il pregatisem de aseara si-l pusesem cu grija pentru a nu se indoii. L-am scos si, cu mainile tremurandu-mi, i l-am intins. Mi-am luat rapid degetele de pe el, lasandu-l in fata lui. Elliot si-a abatut privirea asupra lui, apoi spre mine. I-am zambit slab si i-am facut semn sa-l deschida. A luat mai intai o gura din cafeaua lui, apoi a luat plicul in mana. L-a intors pe toate partile, incercand sa gaseasca un indiciu despre ce ar putea sa fie in interior. Nu va gasi, e un plic simplu. L-a rupt frumos pe lateral si a scos ce era inauntru. Ochii i s-au marit imediat, iar buzele i s-au intredeschis in forma de „o".
-Surpriza, spun eu, iar vocea imi e ragusita.
Si-a ridicat privirea spre mine, tinand inca biletul in mana.
-Te rog, spune-mi ca nu ai facut ceea ce cred eu.
Tonul vocii a fost unul care mi-a zdrobit intreaga speranta. Era uimit, dar totusi o urma de tristete ii acaparase ochii. A privit din nou acel bilet, mai atent, citind fiecare rand. A oftat zgomotos si i-a dat drumul, aterizand pe masa. A inchis ochii brusc si si-a trecut nervos mainile prin par.
-Nu pot, Hope, spune el incet. Ti-am mai spus.
-Ba poti!spun eu hotarat. Dar ai nevoie ca cineva sa te impinga de la spate. Si eu sunt cea care face asta. Am incredere in tine, Elliot.
Cand am spus ultimele cuvinte, a deschis ochii. Am intins mana pe masa, cu palma in sus, iar el mi-a urmarit fiecare miscare. Si-a pus si el palma peste a mea, si l-am strans usor, simtindu-i tremuratul. Cu mana libera am apucat acel bilet si i l-am ridicat la nivelul ochilor.
-Il meriti. Si meriti acea sansa pe care ti-au dat-o. E viitorul tau in joc. Trebuie sa risti. Nu conteaza daca castigi sau pierzi, ci e important sa incerci. Nu poti lasa o astfel de oportunitate sa treaca pur si simplu pe langa tine. Te rog, Elliot. In toata aceasta perioada am incercat pe cat posibil sa-ti ascult sfaturile. Asculta si tu o data de mine, ii zambesc eu.
-E prea mult... nu pot sa accept. Am vazut si eu care sunt preturile.
-Nu stii unde sa cauti, spun eu si ii fac cu ochiul. Nu te gandi la detalii d-astea. Accepta-l doar. Nu ma poti lasa sa ma duc singura, zambesc eu siret.
-Ai si tu bilet?!intreaba el uimit.
-Prima oara am vrut sa-ti dau doua... ca sa alegi tu o persoana. Dar imi doream atat de mult sa merg, incat m-as fi ofticat daca nu ma alegeai, recunosc eu rusinata, si-mi aplec privirea.
Nu-mi venea sa cred ca-i spusesem asta. Nu ma gandisem inainte sa scot pe gura acele cuvinte. E adevarul. Imi doream extrem de mult sa merg. Eram sigura ca m-ar alege pe mine, dar totusi a fost o parte din mine care s-a indoit de acest lucru, asa ca am pastrat cel de-al doilea bilet. Am ridicat privirea spre Elliot cand acesta mi-a dat drumul la masa. Se ridicase de pe scaun si s-a apropiat de al meu. Mi-a prins ambele maini in palmele lui si ma privea in cel mai adorabil mod.
-Nu stiu ce sa zic. Multumesc mi se pare cel mai banal lucru. Nu stiu ce am facut ca sa merit asta, dar sunt foarte recunoscator. Ma bucur ca te-am cunoscut, imi zambeste el. Si ca sa stii... nu m-as fi putut gandi la o alta persoana pe care sa o iau cu mine, in afara de tine. Ai fi fost prima si singura pe lista.
M-am ridicat, pentru a fi mai aproape de el si i-am zambit larg. Nu puteam sa exprim in cuvinte bucuria pe care o simteam. Acum ii citeam numai fericire in privire, iar asta imi fusese scopul. Si-a incolacit bratele in jurul meu, strangandu-ma cu putere la pieptul lui. Mi-am asezat capul confortabil si nu mai voiam sa-mi dea drumul. Tot corpul imi fusese alimentat de o caldura si o energie pozitiva. Ma simteam bine si in siguranta.
-Mai e un sigur lucru de facut, spune Elliot departandu-ma putin de el. Sa-mi anunt familia ca am aplicat la Julliard. Si ca plecam la New York pentru auditie.
Am inghitit in sec imediat cum m-am dat jos din taxi si am privit spre casa in care locuia Elliot. Mi fusesem aici, chiar dormisem in aceasta casa, dar nici atunci nu am fost atat de speriata ca acum. Urma sa-i intalnesc mama si pe parintii lui Sean, care practic erau ca niste parinti si pentru Elliot, pentru ca datorita lor a avut asigurata o viata decenta.
-Ti-am cunoscut si eu mama si mama vitrega, deci acum e randul tau, imi zambeste el. Nu ai de ce sa fii speriata. Nu te vor manca.
Mana lui a ajuns pe curbura spatelui meu si m-a indemnat usor spre usa. Tremuram toata si parca m-ar fi dus in gura leului, nu intr-o casa de oameni normali, cumsecade si primitori, cum mi descrisese. A deschis usa si mi-a facut semn sa intru. Am stat vreo doua secunde sa ma gandesc, apoi am trecut pragul in timp ce-mi tineam respiratia. Cat de ciudata va fi aceasta intalnire?! Elliot a inchis usa in urma lui, indrumandu-ma spre living.
-Buna, ama, spune Elliot cand intram in bucatarie.
Femeia s-a intors brusc spre noi si a ramas blocata cu privirea spre mine. Am zambit slab si am salutat-o politicos. Aceasta sigur era mama lui Sean, pentru ca era mai in varsta. Recunosteam pe chipul ei cateva trasaturi de-ale lui Sean. Nu era foarte inalta, parul ii era pana la umeri, inchis la culoare, iar ochii mari si de culoarea smaraldului.
-Ea este Hope, balerina de care v-am zis, spune Elliot. Hope, ea e Eileen, mama lui Sean si a doua mea mama, rade el. Asa zisa ama, pentru mine.
-Mi-am pierdut un „m" pe drum, rade Eileen si se apropie de mine. Ma bucur sa te cunosc si iti multumesc ca mi-ai invitat baietii la spectacolul tau. Se mai culturalizeaza si ei putin.
-Incantata, ii zambesc eu. Si ei m-au invitat la concertele lor, deci trebuia sa ma revansez.
-Hei, Hope, aud o voce cunoscuta si ma intorc brusc, vazandu-l pe Sean.
-Buna, ii zambesc eu.
-Unde-i mama si tata?o intreaba Elliot pe Eileen. Si gemenele?
Mereu cand imi povestea despre familia lui ii spunea „mama" mamei lui, iar ceilalti erau simplu „mama lui Sean" si „tata lui Sean". Niciodata nu folosise de fata cu mine cele doua apelative „ama" si „tata". Ma bucuram ca ii alinta si pe ei, pentru ca sunt familia lui si ar fi fost putin cam sobru sa le spuna pe nume. Pana si eu ii mai spuneam uneori „mama" lui Susan, mai ales cand eram mai mica si nu constientizam prea bine.
Eileen ne-a indrumat sa mergem in living, in timp ce Sean s-a dus sa cheme restul familiei. Imi mai trecusera putin emotiile pentru ca privirea blanda a mamei lui Sean ma linistise. Sper ca si restul sa fie la fel de binedispusi cand ma vor vedea. Sper sa fac o impresie buna.
-Buna ziua, il salut eu pe tatal lui Sean cand intra in incapere.
-Tata, ea e Hope. Hope, el e Philip.
Era putin mai incruntat acesta si un fior cam rece mi-a trecut pe sira spinari. Totusi mi-am fortat un zambet, iar acesta mi-a facut un semn discret din cap si m-a salutat. S-a asezat pe unul dintre fotolii, iar sotia lui aseza pe masa din mijloc o tava cu pahare de suc. Am auzit imediat pasi pe scari si mi-am simtit inima cat un purice. Mana lui Elliot a ajuns imediat pe spatele meu si ma mangaia usor, incat ceilalti sa nu sesizeze. Imi simtea nelinistea.
Cand mama lui Elliot si-a facut aparitia in living pentru o secunda parca am vazut-o pe mama. Nu semanau mai deloc, dar pur si simplu stiindu-i povestea si prin ce a trecut mi-am imaginat-o pe mama. Era tanara, dar totusi ochii ei caprui erau intunecati si ascundeau o poveste; mult mai mult decat stiam eu. Era cam de inaltimea lui Elliot, corpul bine facut si parul inchis la culoare si buclat la fel ca al fiului ei. Semanau atat de mult si ai zice ca sunt frati, in niciun caz mama si fiu.
In spatele ei au aparut doua fetite cu parul saten deschis, aproape blond, care semanau izbitor de mult. Una dintre ele mostenise ochii verzi ai lui Eileen, iar cealalta avea aceeasi culoare ca a lui Sean, albastru deschis. Sean le impingea de la spate, iar acestea ma priveau timide si cu capul pe jumatate aplecat.
-Mama, spune Elliot. Ea e Hope, de care ti-am mai povestit. Hope, ea e mama mea, Katrina. Iar ele doua sunt rasfatatele casei, Faith, stanga, si Grace, dreapta. Fetelor, ea e Hope, cea care v-a complimentat camera.
-Ma bucur sa va cunosc, le zambesc eu tuturor.
Cand am fost la petrecerea baietilor dormisem in camera lor si m-am simtit ca acasa – invaluita de roz. Dupa ce le vazusem camera, mi-a venit o idee de redecorare. Nu-mi inchipuiam vreodata ca rozul impreuna cu griul fac o combinatie atat de perfecta. Mama lui Elliot m-a studiat atenta din cap pana-n picioare si i-am putut observa cum privirea ii ramane atintita undeva pe abdomenul meu. Parca vedea prin mine mana fiului sau asezata pe spatele meu.
-Ne-am adunat cu toti astazi pentru a...
-Nu suntem la nunta, Sean, il intrerupe Elliot privindu-l urat.
Am tresarit imediat. Oare intreaga lui familie crede ca suntem impreuna? Oare ei cred ca ma prezinta ca fiind noua lui iubita? Oh Doamne! Mi-am simtit imediat obrajii luandu-i foc si imi doream sa ma inghita pamantul doar pentru a nu mai vedea toate aceste priviri atat de intimidante. Sau imi doream sa-mi ascund fata la pieptul lui Elliot, dar asa le-as fi dat si mai multe motive sa creada ca suntem impreuna. Nu suntem impreuna!
-Am ceva foarte important sa va zic, spune Elliot si face roata cu privirea prin incapere. Si sper sa nu va suparati pe mine.
-Atat timp cat nu se inmulteste familia, e ok, spune Sean, iar eu ma declar moarta si ingropata in rusine.
-Sean!il mustreaza imediat parintii lui, iar eu privesc spre Katrina a care-i privire s-a intunecat si mai rau.
-Am aplicat la Julliard. Si am primit o auditie. Si maine plec la New York cu Hope, spune Elliot dintr-o suflare.
Palma lui se stransese la spatele meu, prinzandu-mi bluza si facand-o ghemotoc. Saracul, Elliot, era mai nelinistit decat mine. Mi-am intors privirea spre el si i-am zambit si incercam sa-l incurajez prin limbajul privirii. A rasuflat usurat, iar pumnul i s-a desfacut, atingandu-ma din nou delicat. M-am uitat curioasa la privirile celor din camera. Eileen, Philip erau uimiti, Sean era suparat, Katrina se uita ciudat, iar gemenele nu prea intelesesera.
-Parca vorbisem ceva, spune Sean incrucisandu-si bratele la piept si privind urat spre Elliot. Si cand te gandesti ca am crescut impreuna si am ajuns sa ne ascundem lucruri.
S-a intors brusc si a disparut din living, ducandu-se la etaj. Mi-am intors privirea spre Elliot, iar acesta avea capul plecat in pamant. Ce-a fost asta? Mi-am asezat o mana pe piciorul lui Elliot, dar acesta nu s-a uitat spre mine.
-E in capatul celalalt al tarii, spune Philip destul de dur.
-Stiu, spune acesta incet. Am aplicat mai mult din plictiseala, nu ma asteptam sa primesc o auditie. Nu voiam sa merg, dar Hope a cumparat bilete... si vreau sa-i urmez sfatul de a nu da cu piciorul unei astfel de oportunitati. Vreau sa vad cum e. Nu ma gandesc sa accept sa merg acolo, pentru ca e prea departe. Nu as putea sa las in urma familia, trupa si prietenii de aici.
De abia dupa ce a terminat de vorbit si-a ridicat privirea si s-a uitat spre parintii lui. Lui Eileen ii aparuse un zambet pe buze, Philip ramasese la fel de incruntat, iar expresia Katrinei era greu de descifrat.
-Du-te si amutestei cu talentul tau, spune Eileen. Felicitari.
-Cat trebuie sa-ti platesc pentru biletul lui?intreaba Philip.
-Nu trebuie sa-mi dati niciun ban. E cadoul meu pentru Elliot. Imi asum pretul lor, spun eu rapid.
-Ma bucur pentru tine, spune Katrina, dar chipul ei nu prea arata asta. Si multumesc, Hope, pentru ca-l impingi de la spate. Are nevoie de cineva care sa-l invete sa se gandeasca si la el, nu numai la altii, imi zambeste ea slab. Sa te gandesti bine la viitorul tau si la tine, nu la altii, ii spune ea lui.
Acesta a facut un semn afirmativ din cap. Cuvintele ei mi se repetau in minte. Sa-l invat sa se gandeasca si la el? Intelegeam, dar parca nu intelegeam ce voiau sa zica in profunzime. In aceasta situatie imi dadeam seama de ele, pentru ca Elliot s-a gandit la altii cand refuza oferta de a merge, in niciun caz la el si viitorul lui.
-Ne scuzati, spune Elliot si se ridica, si ma trage si pe mine de mana.
Ne-am indreptat spre mansarda, unde era camera baietilor, pentru ca Elliot sa discute cu Sean. Ma bucuram ca m-a luat cu el, pentru ca nu voiam sa raman singura cu parintii lui, dar totusi as fi vrut sa-i las sa vorbeasca in intimitate, pentru ca erau problemele lor. Eram in plus.
-Sean, spune el cand intra in camera. Nu fi nervos, te rog.
Acesta era intins in pat si isi butona telefonul. Nici nu s-a clintit cand am ajuns noi. Elliot imi daduse drumul la mana si s-a apropiat de pat. Eu am ramas langa usa inchisa, privind timid spre cei doi. Va rog, nu va certati.
-Nu vreau sa merg la scoala aia. Am aplicat din plictiseala si nu ma asteptam sa imi ofere acest interviu. Stiu ca am vorbit amandoi despre asta si ne-am hotarat ca vom ramane in SF la facultate. Asa se va si intampla. Ma duc la interviu, doar atat... Te rog. Imi pare rau ca ti-am ascuns asta.
-Eu am cumparat biletele pentru New York, spun eu si ma apropii de ei. Elliot nu stia nimic pana acum jumatate de ora. Va rog, nu stati suparati unul pe altul. E vina mea ca am l-am pus in aceasta situatie.
-Sunteti impreuna?intreaba Sean privindu-ne atent.
-Nu, spun eu si Elliot la unison.
-Pacat! V-ati potrivi! Pentru ca amandurora va place sa mintiti si sa ascundeti lucruri, ne scuipa el cuvintele in fata.
Relfexele mele au functionat mai repede decat ma asteptam. M-am intors brusc pe calcaie si am plecat. Am coborat in graba cele doua siruri de scari, mi-am luat la revedere de la cei ramasi in living si am iesit pe usa, departandu-ma de casa. Aveam dinti inclestati si ma abtineam cu greu sa nu plang. Nu mai plang! Nu! Niciodata! Nu merita!
Dar cand am ajuns sa fiu lipita de acel piept tare, iar chipul imi era ascuns, mi-am incalcat promisiunea si am dat drumul lacrimilor reci. Am strans cu putere in pumni geaca lui Elliot, incercand sa-mi exteriorizez toata furia provocata de acele cuvinte.
-Asculta-mi sfaturile!e tot ce spune Elliot si ma saruta pe crestetul capului.
Nu cred că vă așteptați la așa ceva :D Ups! Dar eu știu la ce să mă aștept acum: amenințări! :)))
P.S. Am trecut cu bine un examen parțial, deci sunt fericită, deci *posibil* vor veni capitole mai fericite :D :))