Între Viață și Moarte: Lena

Capitolul XXIV

23 de luni mai târziu

Din perspectiva lui Edward

23 de luni nenorocit în care mă lăsasem păcălit de Lisa. 23 de luni în care o pierdusem. Știam prea bine că Lisa nu o suportă și că este obsedată de mine, cum sunt și eu obsedat de Lena, dar mă lăsasem păcălit.

Stătusem de vorbă cu ftele și le explicasem că Lisa mă jucase pe degete. Lorena îmi spuse că va încerca să ia legătura cu Vanessa și va încerca să o găsească. Trecuseră deja doi ani, dar tot nu dăduseră de urma ei.

Mă uit prin geamul de la bucătărie. Fulgii de zăpadă sunt jucăușe în noaptea asta, dar dansul lor este fermecător într-un fel. Noaptea asta simt că tot nu o să dorm. De când ea dispăruse am insomnii. În fiecare zii aștept ca ea să se întoarcă la mine, să mă ierte. În fiecare seară mă culc cu ieea că este doar un coșmar, iar când mă trezesc ea este în brațele mele. Devenisem paranoic și deresiv. O văd în fiecare lucru, iara sat mă durea mai mult, așa că la un moment dat mă izolasem de lume. Mie dor a maibii de tare de ea, dar făcusem o prostie și știu ă nu o să mă ierte, însă dacă e vorba, o voi aștepta chiar pâna la sfârșitul lumii. Ea suferise mult, iar dragostea noastră o readuse în Rai, dar o și rănise. De fapt, eu o rănisem.

Aud telefonul sunând. Citesc numele Lorenei pe ecran și răspund fiind pregătit pentru o altă veste rea.

-Bună, Edward! Am găsit-o...

Focul speranței se reaprinse în mine, simt că toată acea așteptare, nopțile nedormite, somnierele, totul meritase.

-Unde este? Întreb eu.

-Podul Brooklyn...

Închid apelul, îmi iau geaca și cheile. Urc înmașină și pornesc în viteză, spre locul indicat de Lorena. Doar sper ca ea să fie încă acolo. Simt că ard de nerăbdare să o văd. Simt cum pierd controlul mașinii, iar la un impact puternic mașina se oprește. Mașina lui Jcakson se lovise de a mea. Cobor din mașină, la fel și Jackson și bruno.

-Ce crezi că faci? Strig eu cerând explicații.

-Tu ce crezi. Las-o dracului în pace. E un demon, nu e de tine. Explică Jackson

-De unde știți că e aici?

-Tu ce crezi? Întreabă Bruno, de parcă aș ști. În acea clipă, parcă cerul căzuse pe capul meu. Acum înțelelsem totul.

Deși curgea sânge din pieptul meu, o iau la fugă spre pod. Trebuie să-i explic totul. Știu că nu mă va crede, dar trebuie să-i explic. Trebuie să-i spun adevărul. Nu o pot lăsa. Nu o pot pierde din nou. Băieții sunt pe urmele mele, dar ea îmi dă puterea să continui. Drtagostea îmi dă puterea să continui. Lisa e o nebună,asta-i sigur. Deja văd Podul Brooklyn, așa că mă grăbesc uitâd de durere, uiâtnde lume. Mica ei ființă se formează în fața razei mele vizuale. În tot acest timp, Jacskon îmi ascultaseră conversațiile mele pe telefon, Lisa mă urmărise, ei doi mă făcuseră să mă întorc împotriva ei, dar acum sunt aici să o recuperez.

-Lena!

Se întoarce spre mine uimită de prezența mea.

- Jackson şi Bruno te-au păcălit de la început. Nu doreau să se împrietenească cu tine. Voiau doar să te distrugă. Când au aflat că ştiu adevărul, au provocat un accident de maşină.

Jackson râde ca un psihopat ce este, iar asta o sperie pe Lena, chiar și pe Jackson:

-Tu chiar crezi ce ţi-aş face una ca asta? M-am schimbat, ai văzut şi tu. Am încetat să mă mai i-au de tine, să te privesc ca pe un duşman. Eu te iubesc şi o şti bine. Încercă să-i explice, iar asta mi se par aberații, adică nimeni nu știe unde dispăruse Lena, iar el niciodată nu fusese alături de ea.

-Mi-e greu să te cred. Îi răspunde, Lena, frica fiind auzită în vocea ei.

-Tu pe cine ai crede? o întreabă Bruno. Pe el, cel care te-a distrus, sau pe noi, cei care te-am ridicat de pe podea.