Între Viață și Moarte: Lena

Capitolul XIX

După ce dispărusem de acolo, primul lucru la care mă gândeam era Lorena. Așa că nu mă miram că mă trezisem în fața casei ei. Deschid poarta și fără să o închid la loc, urmez mica stradă ce duce în casa Lorenei. Fata asta e fană horror? Căci locul unde trăiește și atmosfera sunt demne de un film horror. Casa este veche și seamănă mult cu casa acelei fete care moare din cauza jocului, la începutul filmului Ouija. Poarta arată ca un lanț de țepușe, plus că vine și furtuna, deci clar are acea atmosferă stranie. Toamna, casa asta arată cel mai înfricoșător. Bat la ușă ca nebuna. Aud pașă dinăuntru, iar ușa se deschide în fața mea apărând o Lorena veselă și proaspătă. Fără să cer voie, intru în casă, gest care îl miră pe lupoaică.

-Scuze că te-am trezit, dar e urgent! Îi spun eu, în grabă, probabil neînțelegând nimic din ceea ce spun eu.

-Ohh... mai ușor... și nu m-ai trezit. Eu nu dorm noaptea. Mai mult vânez. Și care e urgența, de ai venit așa la mine?

-Edwrad a fost răpit! Vorbele mele o sperie pe Lorena. Iar acesta alarmată începe să mă ia la întrebări:

-Unde? Cum s-a întâmplat? Ai văzut cine a fost?

Întrebările ei încep să mă zăpăcească, însă trebuie să o fac să tacă. Nu e timp de pierdut. După cum o cunosc eu pe Lizzy... fiecare minut contează. O apuc de brațe, iar ea se sperie la gestul meu, însă își revine imediat. Îi dau drumul, iar ea se poziționează în fața mea.

-Lizzy l-a răpit pe Edward și s-a aliat cu protectorii... îi explic eu cât de scurt pot.

-Și ce facem? Care-i planul?

Exact! Care-i planul? La asta chiar nu mă gândisem... Lorena își dădu și ea seama că nu am niciunul, așa se rezumă doar la a mă lua în brațe.

-Atunci... începe Lorena după câteva secunde bune... ce facem? Doar ne ducem acolo și ne luptăm?

Dau afirmativ din cap. Lizzy e o fire complicată și nu se poate ajunge la o înțelegere cu ea.

-Și cum o să ne luptă cu ea. Noi suntem două, iar de partea ei sunt protectorii. Cum o să-i învingem?

Mă plimbam în cerc gânditoare, încercând să găsesc un răspuns la întrebarea ei. Însă încet-încet se formează un plan în mintea mea.

-O să avem nevoie de ajutor. Știu pe cineva care are putere și ne poate ajuta. Prima dată avem nevoie de aliați, apoi vedem planul...

-Lena, eu sunt aici pentru tine, orice ar fi. Chiar vreau să încerc să mă lupt cu excepții. Dar ce facem cu Alice?

Pe ea trebuie să o lăsăm afară din asta. Se poate răni. Ea îmi e prietenă, dar nu face parte din lumea noastră.

-O să fac o vrajă-baraj care să o protejeze, în caz de nevoie. Răspund la întrebarea ei.

-Și... unde sunt aceste prietene ale tale?

-În Transilvania. Îi dau răspunsul. Răspuns la care face ochi mari de mirare.

-România!? Tu vrei să mergem în România!? Până ce ne ducem acolo și înapoi, îl pot omorâ pe Edward de vreo o sută de ori.

Râd la reacția, iar ea mă privește ca și cum aș fi o psihopată evadată din casa de nebuni.

-Sunt o excepție, Lorena, deci mă pot teleporta.

-Oh...

Îmi întind mâna spre Lorena, care o privește speriată, însă cu mici rețineri și tremurături îmi ia mâna într-a sa. În mintea mea se formează imaginea castelului și eliberez vraja de teleportare. O aud pe Lorena cum țipă, iar aici în gaura spațiului, țipătul ei e mai puternic și mă zgârie pe creier, dar nu pot pierde concentrarea. În final, ne trezim în fața castelului, mă rog, a mănăstirii unde se află reședeința Umbrelor Nopții. Mănăstirea seamănă cu o biserică creștină, se află la capătul unui sat, deci nimeni nu poate bănui că în sat există vampiri. Bat la ușa, în clădire, auzinduse aceste bătăi sub forma unui ecou, urmat de pași grăbiși. Ușa se deschide, o călugăriță întâmpinându-ne.

-Pe cine căutați? Întreabă călugărița, cu un ușor tremur în voce.

-Vanessa este aici? Călugărița mă analizează din cap până în picioare, după trecând la Lorena. Ne închide ușa în nas.

-Acum ce facem? Întreabă exasperată Lorena, iar eu mă rezum la a da din umeri.

După câteva minute, se aude ușa deschizându-se, în cale, ieșind Vanessa. Părul ei era tot atât de lung și negru. Purta o mini-fustă neagră din piele, cu o curea de culoarea aurului, cizme negre din piele cu toc și un tricou negru mulat. Vremea ploioasă de aici îi permite să iasă la suprafață. Zâmbetul ei îi ajunge până la urechile ei, dezvelind niște colți, la fel de albi precum pielea ei palidă.

***

-Deci să înțeleg că acest Edward, e iubitul tău? Iar Lizzy s-a întors și acum vrea să se răzbune? Iar voi aveți nevoie de ajutorul meu ca să o învingeți? Repetă interogativ Vanessa tot ce noi i-am povestit, în timp ce noi dădeam din cap afirmativ la fiecare întrebare a ei.

-Și!? Ne ajuți? O întreabă Lorena.

-Fii sigură de asta! Răspunde entuziasmată Vanessa.

-Vom mai avea nevoie de ajjutorul unor amici.cunoști pe cineva care ne-ar putea ajuta? O întreb eu.

-Da. Am niște prietene care, cred că, vor fi încântate ofere ajutorul lor.

Îi zâmbesc în semn de recunoștiință, iar ea îmi cuprinde mâinile între ale ei.

-Mă bucur să te revăd, prietena mea! Spune și mă îmbrățișare, la care îi răspund și eu la rândul meu. Mă lasă din îmbrățișatre, după clipe lungi și pleacă înapoi la mănăstire după ajutor.

Mă bucur în sinea că o revăzusem după... acel incident. Se schimbase, dar tot e ușor de citit. Lizzy și Vanessa se schimbaseră odată cu trecerea timpului. Acum erau mai puternice și mai încrezătoare, dar ceva tot e familiar la ele. Ele se schimbaseră chiar și după ce viața le loviseră. Viața le schimbaseră. Acum, e timpul ca și eu să înfrunt trecutul și să o las în urmă...