Între Viață și Moarte: Lena

Capitolul XXII

Simt o lumină ce îmi deranjează ochii, așa că din obligație, îi deschid, iar lumina orbitoare a razelor soarelui mă orbesc pentru câteva clipe, până vederea mea devine mai clară. Văd dormitorul la fel ca în seara trecută, doar cu hainele noastre aruncate unde apucasem. Mă întorc în cealaltă parte și dau de ochii sclipitori ai lui Edward care îmi urmărise fiecare mișcare. Îi arunc un mic zâmbet:

-Bună dimineața! Îi urez eu.

-Bună dimineața! Îmi răspunde cu un zâmbet cuceritor

-De cât timp ești treaz?

-Nu știu. Dar ești așa de frumoasă când dormi, așa că nu mi-am putut lua ochii de pe tine.

Simt că roșesc. Complimentele lui mă fac să mă smt cea mai frumoasă, mai fericită și mai iubită persoană din lume.

-Iar tu ești foarte atrăgător zâmbind și gol. Chicoti să mă sărută.

-Mă duc să fac cafea. Mai odihnește-te puțin. Spune și se ridică din pat, luându-și hainele de pe podea, pe care lea runcă în coșul de rufe, din colțul dormitorului, după care își ia din dulap pantaloni de trening gri și un tricou simplu negru, cu asta ieșind din dormitor.

Mă întind puțin, după care mă ridic în șezut. Cercetez camera puțin și mă întind după pantalonii mei pentru a scoate telefonului. Îl deblochez și văd un mesaje de la Lorena și de la Alice, care mă întreabă dacă suntem acasă cu bine și dacă totul este în regulă. Le răspund înapoi să nu-și facă griji. Însă ochii mei se opresc asupra unui mesaj necunoscut. Deschid mesajul și rămân încremenită. Sunt poze în care sunt eu și Jackson suntem într-o ipostază nu prea decentă. Sunt poze în care Jackson mă agresează sexual.

În secunda următoare, un alt număr necunoscut mă sună. Deși nu vreau să răspund, mâna mea tremurândă, apasă pe butonul verde, și duc telefonul la urechea mea stângă cu inima în dinți și cu un nod imens în gât:

-Bună dimineața, rază de soare! Lacrimi curg șiroaie pe obrajii mei. Vocea aceia, este al lui Bruno. Presupun că ai văzut mesajele de la Lisa. Ceva în mine se rupe și sunt sigură că inima. În orice caz, dacă vrei pace, atunci ai un singur lucru de făcut. Dispari! Sau el va avea de suferit! Cu asta apelul se încheie. Lacrimile mele încep să curgă ca un râu învolburat și nici nu conștientizez că Edward se află în fața mea cu două căni de cafea. Reuși să mă sperie. De data asta, chiar mă sperie.

***

-În niciun caz! Strigă furios Edward. În niciun caz, nu am să te las să pleci.

Edward încerca să mă facă să mă răzgândesc. Dar adevărul este că îl iubesc și de aceea vreau să plec. Vreau să plec pentru că nu vrea să pățească ceva. Dar nu vreau nici să mă cert cu el, așa că accept să rămân, cu pretextul că el va avea grijă de noi și atâta timp cât suntem împreună, nimeni și nimic nu ne poate face rău.

Edward mă îmbrățișează și mă sărută.

-Am promis că o să am grijă de tine și nu o să plec, dar nici pe tine nu am să te las să pleci. Vom trece și peste asta!

Deși doream să îl cred, știu că Lisa nu se va lăsa așa de ușor. Decizia mi-e finală. O să plec, ca el să fie în siguranță. Știu că o să sufere, dar într-o zi va înțelege pentru ce făcusem asta. Vreau să fim fericiți, dar știu că nu putem fi unul lângă celălalt. Momentan rămân prin preajmă ca el să fie convins că îmi țin promisiunea, dar la primii fulgi de zăpadă am să plec și am să-l las în urmă. Până atunci, vreau să-mi petrec ultimele clipe alături de el, amintindu-mi de întrebarea lui Alice în legătură cu balul școlii, decid să-i pun întrebarea:

-Edward! Vrei să mergi cu mine la balul școlii?

-Desigur, draga mea!

O să-mi lipsească micile lui gesturi și complimente, dar chiar și așa, va veni și ziua în care drumurile noastre o iau în direcții diferite, până atunci vreau să am regrete dulci, dar care să-mi stârnească un dor dureros.