Între Viață și Moarte: Lena

Capitolul XXIII

Aceeași stare de anxietate. Iar asta mi se pare ciudat, dar de ceva timp mereu am niște presimțiri rele care se dovedesc a fi reale, iar lucrul de care mă tem mereu devine realitate. Chiar și în dimineața aceasta avusesem aceeași stare de anxietate, aceeași presimițire rea.

Cu toate că mă deranjează, încerc să o dau uitării și să mă concentrez asupra lui Alice, care îmi dădea câteva sfaturi pentru a mă putea pregăti pentru balul din seara aceasta. Săptămâna aceasta fusese una grea pentru noi, așa că merităm măcare atât, dar îmi e greu să-mi ignor stările de deja vu.

-Ce zici de o rochie mai colorată? Mă întreabă Alice referindu-se la culoarea rochiei mele.

-Poate, dar nu prea îmi place să-mi ies din zona de confort.

-Haide, Lena! Ai spus că vrei o schimbare. Are dreptate, dar nu știu dacă sunt pregătită.

-Atunci ce spui de mov pastel?

-Poate așa mai merge. Spune entuziasmată. Lorena, tu ce zici?

Vârcolaca doar pufăi.

Lorena era și ea alături de noi, însă pe ea nu prea o interesa. Susține că este mai mult o lupoaică singuratică și petreceri de genul nu sunt pentru ea, dar la cât de încăpățânată este Alice, încă încerca să o convingă să ni se alăture. Expresia ei facială, care se schimbase brusc, îmi atrage atenția așa că îmi întorc privirea în direcția unde se uita aceasta. Dar nu mă surprinde apariția Lisei și a ciripitoarelor ei, doar prezența lui Bruno și a lui Jackson mă irită puțin. Încă îmi amintesc de amenințarea lor, dar cu toate că o să plec, acum odar trebuie să mă dau puternică în fața lor. sper să nu facă nimic cu prietenii mei cât timp sunt încă prin preajmă.

-Parcă ți-am zis să pleci, proasto! Chițăie exasperată Lisa, dar nu mă las intimidată.

-Plec când vreau eu. Tu nu ai nicio putere asupra nimănui. Îi răspund eu.

-Cât tupeu mai ai. Dar nu mă surprinde prietenii tăi sunt tocilari și niște câini plouați...

-Repetă... o aud pe Lorena mârâind, dar chiar nu ar fi o idee bună să se ia la harță cu ea, aici la școală.

-Câine plouat...

Atât ia trebuit și Lorena o prinse de gulerul cămășii Lisei, care lăsa să se vadă o parte foarte mare din sânii ei expresivi și provocatori, dar reușesc să o prind exact înainte să o apuce de păr.

-Îți recomand să-ți ții câinele în lesă. Spune Jackson cu o expresie ce mă intimidează. Și îți mai recomand să pleci în seara asta.

-Pleacă tu, idiot mic și îngâmfat. Îi dă replica Alice, iar eu o apuc de umăr, semn să nu se bage.

Jackson se apropie de mine, luându-mi bărbia între degetele sale.

-Pleacă sau vei suferi...

Nu înțeleg la ce se referă, dar își ia mâna și pleacă urmat de amiicii săi.

-Nu le da atenție și hai să ne pregătim. Orele s-au anulat din cauze pregătiților pentru bal. Ne anunță Alice și mă trage de braț pe urmele sale, urmat de Lorena. Dar nu pot să nu mă gândesc la cuvintele lui Jackson: „Pleacă sau vei suferi", ce vru să însemne asta.

În orice caz suntt nevoită să le ascult pe Alice și Lorena certându-se tot drumul până acasă și în timpul pregătiților noastre pentru bal, iar asta îmi intensifica și mai mult starea de anxietate șui durerile de cap. Pierdută ăn gândurile mele depresive, nici nu observ că sunt gata de bal și ă trecuse deja timpul. Observ doar că Edward stătea în fața mea într-un costum negru și elegant, la fel ca Bailey, Alice era îmbrăcată într-o rochie gri, strâmtă și extravagantă, cu tocuri cui de același culoare și stil, părul ei era ondulat, iar machiajul ei era natural. La fel și Lorena era îmbrăcată cu o rochie simplă neagră, la baza gătului cu un material pufos, la fel un material pufos la baza taliei, ca o curea, tocuri negri, unmachiaj negru puțin exagerat, părul ei fiind într-un coc elegant.