Între Viață și Moarte: Lena

Capitolul XI

Mă trezesc la notificările telefonului. Mă ridic din pat pentru a le verifica. Sunt mesaje de la Edward.

Edward: Bună, iubire! Am să te aştept în faţa porţii casei tale, la ora 7. Te voi duce cu maşina. Dormi încontinuare. Vise plăcute sufleţel! ILY <3

Un zâmbet se strecoară pe buzele mele.

După întâlnirea noastră, Edward mă adusese acasă. Fără să vorbesc cu mătuşa, mă încuiasem în cameră. Mătuşa era îngrijorată, o speriasem cu gestul meu tăcut, dar îi povestisem despre întâlnirea noastră. Atât ea cât şi eu eram bucuroase. Nu ştiu de ce, dar ştiu că e sincer cu mine.

Pun telefonul înapoi pe noptieră şi mă pun culc la loc.

Edward îşi ţinuse promisiunea fiindcă era chiar în faţa noastră.Îmi iau la revedere de la mătuşă şi urc în maşina lui. Edward mă salută şi îmi sărută scurt buzele, gest care mă luă prin surprindere. Porneşte motorul, iar maşina porneşte pe drumul îngrozitor de cunoscut, spre şcoală.

Pe drum, mă întreba despre cum dormisem aseară şi în legătură cu orele mele de azi. Bine înţeles că şi eu îl întrebam aceleaşi lucruri, însă simţeam o urmă de nelinişte.

-Lena, îmi atrage atenţia Edward, Ştiu că poate ai îndoieli şi ţi-e frică de ce o să se întâmple la şcoală, dar ţi-am mai spus că nu-mi pasă de nimeni, şi nici om, nici demon nu te poate lua de lângă mine.

Cu o mână, mă cuprinde de cap, punându-şi buzele calde pe fruntea mea. Îmi lasă un pupic mic pe frunte, după care opreşte maşina în parcarea şcolii. Ies din maşină, iar Edward, ocolind maşina scoate genţile din portbagaj. Îmi dă geanta, şi luându-mă de mână, mă conduce în clădire. Pot vedea feţele surprinse ale elevilor, însă pe Edward nu-l deranja, doar mergea cu mine, de mână şi nu se opri decât în faţa clasei mele.

-Bună dimi... . Vru să ne salute Alice, dar vocea îi pieri când ne vede ţinându-ne de mână.

Cu ea era şi Bailey, prietenul lui Edward, iar Lisa, care era la doi metri distanţă de noi, ne observase prezenţa, alături de prietenele ei.

-Dar cu voi ce e? întrebă surprins Bailey.

-Doar vezi! Îi răspunde Edward arătând mâinile noastre împreunate. Eu trebuie să plec, iubire. Mă sărută scurt, şi îmi şopteşte un: Ai grijă!

Cei doi băieţi pleacă, iar Alice mă ia de braţ şi mă trage în clasă, curioasă să afle de cele întâplate. Din colţul ochiului o pot observa pe Lisa fierbând de nervi, iar sărutul pe care-l văzuse nu îi prinsese bine.

Era deja pauza de prânz, iar Lisa încă nu mă certase. Pentru prima dată în viaţă mă bucur de această zi. Eu şi Alice ne cumpăram prânz din cantină. Edward stătea cu Bailey, fiindcă trebuiau să discute ceva. Sau cel puțin aşa îmi spuse Edward. Căutăm un loc unde ne putem aşeza, dar ne era greu cu mulţimea de elevi care se deplasau încontinuu.Deodată agitaţia lua sfârşit în momentul în care se aud uşile trântindu-se. Elevii erau cu ochii pe o persoană care se deplasa în spatele nostru. Curioase ne întoarcem să vedem ce se întâmplă, dar fiind luată pe nepregătite, simt palme ce fac contact cu pielea obrajilor mei, iar tava cu mâncare cade pe podea.

-Cum îndrăzneşti să te bagi în relaţia mea cu Edward. Era Lisa. Dar pentru prima dată în viaţă, am destulă putere încât să o înfrunt.

-Care relaţie? După cum ştiu, doar schimbi băieţii în fiecare săptămână.

-C*rvă de doi bani.

Lisa dă să-mi dea următoarea palmă, dar aud bubuitul unei tăvi căzute pe podea, şi singurul lucru din faţa mea este doar Alice lovită de Lisa.

-Cum îndrăzneşti!? Strigă Lisa

-E prietena mea! Te iei de ea, te iei şi de mine. Se ia de gură Alice.

-Deci se pare că ai reuşit să-ţi faci slugi.

-Termină, Lisa! Sau am să ţi-o arăt eu! o ameninţ eu.

Dar ea doar râdea.

-Crezi că mă interesează de o snoabă ca tine. Tu nu şti decât să te plângi şi să fugi. Cine te crezi? Mătuşa te a fost cea idioată că te-a crescut.

Aici se termină. Destul cu insultele. Poate să-mi insulte părinţii care mă abandonaseră, poată să insulte pe oricine, dar nu pe oamneii pe care-i iubesc.

Îmi ridic mâna, chemând vocea-mi mistică, îmi spun o vrajă în gând. Flăcări albastre se formează şi cu un sunet asurzitor trimit vraja spre Lisa, care se fereşte. Flăcările vor să de-a foc uşii, dar,... cineva o opreşte. Eleva transferată, îmi opreşte vraja. Asta e imposibil,doar dacă... e o excepţie. Fumul de pe urma flăcărilor dispare, iar eu reuşesc să recunosc persoana. Privirea mea rămâne aţintită asupra persoanei care se află în faţa mea. „Nu pot să cred. Asta nu se poate. E ireal!" Din spatele fetei, se face văzută o altă fată mai scundă, cu păr negru, pe care nu o recunosc. Dar e imposibil ca ea să mai trăiască.

-A trecut mult timp, Lena. Idioato!