Între Viață și Moarte: Lena

Capitolul VI

Dimineaţa sosise cu greu. Toată noaptea mă gândeam la acea maşină. Mii de întrebări îmi străpung creierul, dar parcă simt că, în curând, am să primesc şi răspunsurile.

Dar, oricum trebuie să mă trrezesc şi să mă pergătesc pentru şcoală. Mă scol din pat şi, după ce îmi fac rutina şi mă îmbrac într-o pereche de blugi scurţi şi un hanorac mov, îmi fac un sandwich şi îmi iau geanta,iar singurul lucru de făcut este să urmez drumul spre şcoală, în timp ce-mi mănânc micul dejun.

Aud o voce în spatele meu şi îmi dau seama că e Alice:

-LENAAAA! BUNĂ DIMINEAŢAAAA! strigă fata şi mă ia într-o îmbrăţişare strânsă.

-Neaţa'! îi spun cam somnoroasă.

-Ce e cu tine, de eşti aşa de „nu-mă-interesează-nimic-aşa-că-dispari-sau-te-omor"?

-A! Nu e nimic, doar că nu prea am dormit. Îi spun puţini timidă.

-De ce? S-a întâmplat ceva? Sau ai stat toată trează pentru că ai învăţat?

-Mm... nu, nu e nimic.

Să fiu sinceră, chiar nu vreau să-i spun, încă nu ştiu dacă e un joc de-a ei, dar nu ştiu cât de mult pot avea încredere în ea. Dar spre surprinderea mea, ea se pune în fața mea.

-Ascultă! Ştiu că tu nu prea ai încredere în oameni, dar... şti că poţi avea încredere în mine. Ştiu că mulţi îţi spun asta, dar apoi te dezamăgesc, dar să şti... dacă eu ți-am povestit despre viaţa mea, îinseamnă că am destulă încredere în tine. Nu povestesc despre mine oricui.

-Îmi pare rău, Alice! Doar şti, pentru mine... e aşa brusc să am un prieten. Mulţi mă abandonează şi îmi e greu. Nu ştiu cine cât va sta sau când mă va abandona.

-Ştiu! Şi te înţeleg, ai nevoie de timp. Dar îţi spun că în mine poţi avea încredere.

Nu ştiu cum, dar lacrimi încep să-mi curgă din ochi, simt o stare ciudată de siguranţă, de fericire.

-LENA! Este totul în regulă?!

-E prima dată în viaţă când am un prieten.

-Tu! mă ia în braţe. Uff, ce m-ai speriat.

Râsetele nu încep să apară. Nu mi se mai întâmplase să râd astfel. Defapt, nu-mi amintesc când râsesem din inimă.

***

-Şi Lena, tot nu mi-ai răspuns la întrebare. De ce erai aşa de tristă dimineaţa? mă întreabă Alice. Suntem deja la liceu, în pauza de prânz.

-Mătuşa care m-a crescut de când eram mică, este în spital...

-Doamne!... srtigă ea surprinsă, astfel încât toţi elevii îşi întorc privirile spre ea, Alice însă se retrase doar cu obraji roşii. Scuze! Te rog continuă.

-Am găsit-o inconştientă în baie, am chemat salvarea, iar acum este în spital, dar azi o vor externe.

-Ce uşurare! Dar, ce s-a întamplat? Ce spun doctorii?

-Au spus că a fost doar oboseala, şi-a suprasolicitat organismul.

-Tu chiar crezi asta, Lena?

-Nu ştiu.

-Vai, vai! Dar ce avem noi aici? O voce piţigăită întrerupe discuţia noastră. Era nimeni alta decât Lisa, alături de Scarlet şi Linda. Ciudata şi Excpeţia.

-Nu mai bine o uşuratică? adaugă Alice în şoaptă pentru ea.

-Cum îndrăzneşti nemernică ce eşti?! fu auzită de către Linda.

-Lasă, dragă! Oricum nu pot ajunge la nivelul nostru. Sunt doar nişte gândaci pe lângă noi, doar trebuie să-i zdrobim ca să nu ne mai facă probleme! îi replică Lisa, iar fetele încep să râdă. Oh! Hey, Edward! Aici sunt!

Îmi întorc privirea, ca arsă, când aud numele băiatului. Dau ochii cu el, avea un tricou gri mulat ce-i scoate în evidenţă abdomenul bine lucrat. Edward o aude pe blondă, îşi întoarce capul şi observându-mă şi pe mine, îmi face cu mâna şi-mi trimite un zâmbet călduros.

-Tu şti că nu ţie îţi face cu mâna? aud vocea lui Scarlet.

Când mă întorc o văd pe Lisa cum face cu mâna ca o nebună lui Edward, iar prietenele o privesc ca pe-o zăpăcită.

-Csh! Ba sigur că mie mi-a făcut; adică cine s-ar uita la una ca ea.

Prin „ea" se referea la mine.

-Haideţi fetelor să plecăm. Întorcându-se pe călcâie, cele trei fete dispar prin mulţimea de elevi.

-Las-o să vorbească, oricum se crede regina tuturor, însă înafară de cei din echipa de fotbal, nimeni nu o urmează. Îmi spune Alice.

-Doar de frică. Adaug eu.

-Humph! Poate?!

Un fior rece îmi trece pe şira spinării, parcă din instinct îmi întorc privirea spre poarta de la intrarea în şcoală. Observ trei bărbaţi, doi îmbracaţi în costum cu ochelari de soare, ca şi cum ar fi bodyguarzi, şi un bărbat de vârstă mijlocie, cu o statură serioasă, pare a fi un preot.