Între Viață și Moarte: Lena

Capitolul XIII

Încerc să nu adorm la masă, dar mă simt atât de obosită. Aseară nu dormisem bine. Avusesem tot felul de coșmaruri mai de care ciudate. Iar cum mă trezisem ghinionul mă urmărea, căci alunecasem în baie, dădusem cu capul de masă, aproape îmi rupsem mâna, iar acum mă aflu la cantină chiulind la primele de la primele ore, la rugămintea lui Edward, ca să mă pot odihni încă un pic înainte să mă duc la ore. Alice și Bruno erau cu noi. Îmi doream să fiu atentă la glume și la discuțiile lor, dar momentan capul îmi e în ceață, iar eu cedez și îmi las ochii să se închidă, somnul cucerindu-mă.

Simt cum un material solid, umed și rece face contact cu fruntea mea, iar eu tresardin cauza frigului.Edward își puse doza de suc pe fruntea mea, iar eu mă încrunt la el, iar ca răspuns îmi aruncă un zâmbet.

-De ce mi-ati spus să chiulesc de la ore dacă nu mă lași să mă odihnesc. Mă bosumfli la el.

-Dulceață, ai dormit mai mult de o oră. Mă simt de parcă toți munții ar fi căzut pe capul mea. O să am probleme astai sigur.

Îmi iau geanta și cămașa repede, dar Edward mă oprește.

-Dacă vrei să te duci la ore, atunci aranjează-te puțin. Îmi aruncă un mic zâmbet, iar eu îmi scot telefonul ca să mă pot uita mai bine. Avea dreptate, chiar arătam rău, așa că îmi iau la revedere de la el, printr-un sărut scurt, și mă duc în baie. Intru și îmi pun lucrurile pe jos și mă grăbesc să mă aranjez ca să mă pot duce la ore.

Aud ușa trântindu-se, zgomot la care mă sperii, mă întorc să văd ce provocase acel zgomot, însă rămân uimită din cauza persoanei care se află acum în fața mea. Jackson.

-Ce cauți aici!? Mă răstesc eu. Asta-i baia fetelor.

Nu îmi răspunde,doar se uită la mine amuzat și oarecum într-un mod ciudat care mă sperie.

-Ști... decide într-un final să vorbească... arăți mai bine așa, cu părul răvășit.

Vocea și expresia lui mă sperie. Sunt sigur că vede asta pe mine, căci începe să râdă ușor, iar ochii săi mă măsoară de câteva ori din cap până în picioare.

-Ar fi trebuit să-mi dau seama cât de bine arăți. Acea Lisa și zdrențele ei nu se compară cu trupul tău expresiv și formele tale bombe.

Acum chiar începe să mă sperie. Și plus că începe să se apropie de mine. Când distanța dintre noi era foarte mică, mă strânge brutal de brațe și se lipește de mine.

-Dă-mi drumul! Strig eu, dar el doar mă strânge mult mai tare.

-Te iubesc, Lena! Fii a mea! Lasă-l pe Edward ăla și fi a mea!

Devine mult prea brutal cu mine și începe să mă sărute într-un mod dur și obsesiv, cu o mână mă ține de mijloc, iar cu cealaltă îmi strânge fesele. Încerc să spun ceva și încerc să mă opun, dar mă ține mult prea strâns. Într-un final reușesc să scot un țipăt, deși știu că nimeni nu e să mă ajute. Alice plecase la ore, iar Edward și Bailey sunt și ei. Lacrimile încep să apară, deși mă rog să fie cineva care să mă ajute, speranța mea începe să se năruie.

Tot acel coșmar se termină în momentul în care simt cum Jackson este luat cu forțat, iar zgomotul făcut de ușile trântite îmi dau de înțeles că fusese trântit cu forța. Îmi deschid ochii speriată și îl văd pe Edward cum îl ține pe Jackson și se uită la el cu ură.

-Îndrăznești să o agresezi!? Îi cere socoteală Edward, iar Jackson doar râdea ca un psihopat.

-E doar o altă miorcăici bună de (cenzurat).

La auzul utimului cuvânt Edward se făcuse roșu de furie și îl lovi cu pumnul, iar Jackson căzu pe podeaua rece. Îl strâng pe Edward în jurul mijlocului lui, ca să încerc să-l opresc și să-l calmez, însă se zbătea.

-Ce e Edward!? Haide, lovește-mă! Asta nu schimbă nimic...

Edward reușește să se elibereze din strânsoarea mea și se aruncă peste Jackson lovindu-l încontinuu la față.

Țipam și strogam să-l opresc, mă speria atitudinea lui. Niciodată nu-i văzusem această parte agresivă. Toată bătaia se încheiase în momentul în care intra profesorul de sport și îi despărți.

-Voi doi, la direcțiune, acum!

Profesorul îi scoase cu forța din baie. Ieșisem și eu după ce îmi luasem lucrurile. În toată agitația asta nici nu îmi dădusem seama că se sunase de pauză, doar mulțimea de elevi curioși și dornici de bârfă îmi dăduseră de înțeles. Ochii aceea țintiți asupra mea, curioși și confuzi. Însă nu dădusem atenție lor, ceea ce acum contează era Edward așa că rapid o anunțasem pe Alice că e urgență și mă îndreptasem spre direcțiune.

O oră nenorocită. De atâta timp așteptam aici în fața direcțiunii să văd ce se va întâmpla. Alice era cu mine, iar acum o jumătate de oră ni se alăturase și Bailey. Eram nervoși și curioși. Acum Edward avea nevoie de sprijinul prietenilor. Iar eu sunt aici. De când stau cu Alice și Bruno, învățasem ce este prietenia. În sfârșit experimentasem și acest sentiment ocrotitor și chiar nu regretasem, evoluasem mult și reușisem să mă deschid în fața lumii, doar rolul de iubită mi se părea ciudată. Nu știu cum ar trebui să mă comport în fața lui Edward. Un lucru pe care îl știu sigur este faptul că trebuie să-i fiu alături chiar și în momentele grele.

Gândurile îmi sunt întrerupte de ușa care se deschise, și Edward ieși din sală. Era nervos, asta-i sigur.

Mă apropiasem de el ca să-l iau în brațe, doream să-l îmbrățișezi. Răspunsese și el, dar îmi dădu drumul după nici două secunde. Mă ocoli și plecă. Bailey și Alice rămăsesră șocați la reacția lui, iar începeam să mă tem de ce e mai rău.

***

Mergeam unul lângă altul. Edward lăsase mașina în grija lui Bailey, din spusele lui voia să fie singur, însă eu îl urmărisem. Nu îi plăcuse ideea, dar nici nu se împotrivea așa că mă gândeam să mă plimb cu el.

Îi urmăream fiecare mișcare, fiecare pas. Voiam să știu ce gândește, voiam să-l ajut, dar nu știu cum. Se opri, dintr-odată. Rămăsese așa câteva clipe, după care se întorsese cu fața spre mine. Acei ochi plini de amuzamnet și viață, acum înlăcrimați și triști, inepresivi, acel chip luminos, acum întunecat și cu răni, acele buze pline și cărnoase pe care nu le satur să le sărut, acum rănite și tremurânde.

Nu îmi place de acest Edward. Îmi place cel jucăuș și plin de viață, care mă iubea și mă alina.

Se apropie de mine, strângându-mă într-o îmbrățișare, din care nu voia să-mi mai da drumul. Îmi plac îmbrățișarile lui. Mă simt ocrotiră în brațele lui, mă simțeam într-un alt univers plin de culori și fericire, mă simțeam iubită și îmi doream să rămânem așa până ce moartea ne va despărți. Amândoi izbucnim în lacrimi, dar nu lacrimi de tristețe sau dor, ci lacrimi de fericire și de iubire.

-Îmi pare rău, Lena! Spune printre suspine. Am fost un iubit groaznic. Dar îți promit că de acum încolo, doar relația noastră va fi tema principală al acestei povești și nici chiar moartea nu ne va despărți!