Între Viață și Moarte: Lena

Capitolul VIII

Intru în şcoală, iar şuşotelile sunt la tot pasul, dar cert este că acum nu este vorba despre mine.

-Ai auzit că o să avem un elev transferat? întreabă o fată.

-Da, după cum am auzit, este fată! spune prietena fetei.

-Dacă chiar este fată, atunci este a mea! îl aud pe căpitanul echipei de fotbal, Jackson.

O şterg de acolo, exact când vocea lui, care îmi invadează timpanele. Şi aşa am destule pe cap, nu îmi trebuie ca acest acest pierde vară să-mi strice şi mai mult dispoziţia. O iau pe coridorul ce duce la laboratorul de biologie, fiind prima oră.

Dumnezeu nu este de partea mea azi, deoarece trebuie să trec prin faţa Lisei şi a ciripitoarelor ei, dar îl observ şi pe Edwad care stătea plictisit lângă fete. Îmi spun rugăciuni în minte ca Lisa să nu mă observe, dar ele nu sunt ascultate căci Lisa mă observă şi în momentul următor îmi pune piedică, astfel cad, iar Scarlet mă stropeşte cu apă. Toţi elevii de pe coridor încep să râdă fără a se opri, dar singurul ce nu râde este Edward. Acesta vine lângă mine mă ajută să mă ridic şi pune geaca echipei de fotbal peste mine.

-La ce este de folos asta?! Ce va făcut de vă purtaţi în acest mod cu ea!? Ţipă Edward în faţa Lisei, iar râsetele se termină, elevii ascultându-l pe blond.

-Iar voi! se întoarce spre mulţimea de elevi. Vă plângeţi că sunteţi trataţi ca şi cum aţi fi o bucată de gunoi, dar nici voi nu sunteţi mai presus, decât ei.

Prin „ei" se referă la Lisa. Eu nu puteam să mai stau acolo şi să ascult. Arunc geaca de pe mine şi o iau la fugă prin mulţimea de elevi.

-Lena, stai! îl aud pe Edward strigând după mine, dar fără să mă uit cine este în faţa mea sau cine strigă după mine, doar alerg.

Alerg şi nu mă opresc decât în baie. Închid uşa peste mine şi dau drumul lacrimilor. Plâng fără încetare. Flăcări mici şi albastre se formează în jurul meu. Nu mă interesează că mă distrug pe mine, nu mai pot, nu mai rezist.

-Mă doare!

Din flăcări mici devin flăcări tot mai mari, simt cu durerea îmi înţeapă inima tot mai mult. Inima se rupe în miliarde de bucăţi, sufletul se luptă să iasă din acest trup ce devine rece.

-Lena? aud vocea lui Alice din afară.

Încerc să mă întind să deschid uşa. Cu greu reuşesc, căci simt cum corpul îmi cedeză.

-Alice... spun forţându-mă.

Cad pe podeaua rece şi o văd doar pe Alice care alerga spre mine, dar nu mai ştiu ce se întâmplă căci îmi las conştiinţa să fie cuprinsă de ceaţă şi întuneric.