Capitolul 21

12.4K 764 79
                                    

- De ce i-ai zis că sunt iubita ta? Nu aș fi în veci cu un idiot ca tine, spune Raluca în timp ce mânca o portocală iar Vlad stătea întins pe patul de spital.

- Tu ai fost prima cu ideea. Ție cine ți-a zis că eu aș fi vreodată cu o fată ca tine?

- Ce fel de fată sunt?

- Enervantă? râse Vlad iar ea dă ochii peste cap. Iritantă? Mereu morocănoasă? Mereu gata să te rupă în bătaie?

- Eu sunt enervantă? Tu nu ai rezista să stai cu un Vlad la fel ca tine nici 5 minute.

Vlad începu să râdă, iar Raluca zâmbi fals și șters. Se simțea bine că-l făcea să râdă, se simțea bine în prezența lui. Doar că ideile i-au rămas acolo, Vlad consuma droguri. Sorin avusese dreptate.

- Dintr-odată ai devenit tristă, ce s-a întâmplat? o întreba Vlad, dar ea nu știa cevsă facă; nu voia ca el să-și dea seama cât de mult ținea la el și cât de mult îi păsa de el și nici nu voia ca Vlad să creadă că e bagacioasa și se bagă unde nu-i fierbe oala.

- Nimic, doar mă gândeam.

- La?

- Ar trebui să plec. Tu nu vei fi lângă mine când voi fi pe moarte pe un pat de spital.

- Ah, Raluca, nu vei muri.. Înțelege. Sunt oameni care trăiesc astfel. Am vorbit mai de mult cu părinții tăi. Cancerul tău a fost depistat foarte din timp și e tratat la timp. Nu ai de ce să-ți faci griji, vei scăpa, tu nu vei muri.

Voia să-l creadă, chiar voia, dar îi era prea frică să nu fie dezamăgită.

- Cât te externează?

- Păi sunt bine, azi mă voi duce acasă.

- Acasă, acasă? Sau la părinții tăi?

- La părinți, spuse Vlad încet fiind serios. Știu ce vrei să știi. Dar prefer să nu intervii în viața mea, înțelegi? Să nu confundam lucrurile. Dacă vrei să vii să mă vezi, sunt ka apartament, la ei voi sta până mâine doar.

Raluca nu mai spuse nimic. Se ridică de pe scaunul de lângă pat și ieși ca un fulger pe ușă. Nu știa de ce, dar vorbelr lui erau ca niște săgeti ce i se înfingeau în inima. Dar el nu era conștient de asta, el stătea cu el doar din milă...

Au trecut 2 zile de când Raluca nu se mai întâlnise cu Vlad. Și nici la școală nu mai venise...până azi.

Era acolo, cu prietenii lui, râdea, se simțea bine. Eram o furnică pe lângă toți, eram prea mică... și toți prea mari. Nu voiam să ies în evidenta, poate nici nu voiam să mã vadă, dar un lucru era sigur. Mă durea acea indiferență. Mă durea enorm de mult faptul că... aveam dreptate. Părinții i-a cerut să își piardă timpul cu mine, sunt sigură. Și voi confirma asta, voi vorbi cu ei, poate nu mă voi minți în față. Iar eu..mă voi îndepărta ușor, ușor de el. Nu e de mine, nu sunt de el. Acum i-ar fi rușine să mă salute, l-ar vedea toți. La naiba... Și când mă gândesc că acum 2 zile crescuse o speranță în mine, ca ... un motiv de a trăi. Să nu se distrugă băgând substante toxice în corpul lui, nu as fi putut permitr asta, dar ce putere aveam eu? Eu nu pot să mă țin pe mine-n viață nici cu gândul, dar de altul, nici nu mai încape discuția...

Raluca trecuse, făcându-se nevăzută și se așeză în banca ei. Sosi și Miruna, sora lui Vlad, așezându-se lângă ea. Era supărată și se uita insistent la Raluca, până privirile i s-au întâlnit:

- S-a întâmplat ceva? o întreabă Raluca, deși știa că avea să regrete.

- Tu umbli cu fratele meu?

Raluca făcu ochii mari și se uită în jurul ei, ca nu cumva să audă cineva. Roxana se uita la ele pe furiș, dar Raluca observa acest lucru.

- Nu, nu avem nicio legătură.

- Atunci ce căutai în curtea noastră? Cu el? Să-mi luati trusa de pictat? Știe cât de mult țin la lucrurile astea, de ce ți le ar da ție dacă nu umblă cu tine?

- Miruna, doar aveam nevoie de o pensulă subtire. Dar stai liniștită, nu am luat nimic și nu voi mai călca în curtea ta.

- Nu-mi pasă de asta. Dar nu vreau să te văd cu fratele meu, înțelegi? Nu-i strica reputația și nu-ți strica nici tu viața.

Raluca înmărmuri, nu o vedea pe Miruna în ipostaza de " om bun" , ce tocmai pàțise? Oare se referea la droguri?

- Nu înțeleg.

- Ai uitat cum era înainte? Te bătea de câte ori acea chef! Îți vorbea urât și acum stă cu tine? Vreau să se culce cu tine după care să râdă de tine. Asta e tot ce vrea. Nu fi naivă.

- Și mă rog, de ce ai tine cu mine? Din ultima noastră tangenta, m-a lovit din cauza ta! Tu i-ai cerut asta.

- Noi avem o relație doar de fațadă. Stai departe de el, sunt fete care chiar îl iubesc. Nu te mai atinge de el, clar!? Nu e bine pentru niciunul dintre voi.

Are dreptate, această relație de prietenie nu însemna nimic. Bineînțeles că nu a uitat primele dăți ale lor. Bătăi, amenințări... Acum de ce se purta așa? Iar Miruna știa o fată care-l " iubește " se pare, iar dacă e prietena cu Miruna, clar e frumoasă și nicidecum vreun lucru comun cu mine. Voia să-l lase în urmă...doar că, o durea atât de tare...

   După ore s-a nimerit să mergem amândoi împreună spre casă. M-a salutat cu un amărât de ,, hei " la care nu i-am răspuns, bineînțeles. Nu voiam să mai aud de el vreodată, voiam doar liniște.

    — Mă eviți, îmi spune el scurt când mai aveam câțiva metri până acasă.

    — Așa e cel mai bine.

   — Dar mă iubești. Te pot face fericită.

    — Înainte să mor?

   — Nu am zis asta, nu vei muri.

   — Iar tu niciodată nu mă vei putea iubi.

ResentimenteWhere stories live. Discover now