Resentimente

Capitolul 15

Ultima săptămână înaintea Crăciunului. O prostie!

Mă simțeam extraordinar de rău. Și nu numai fizic. Mă simțeam obosită. Obosisem să mai ...trăiesc? Zilele la școală erau un infern pentru mine. Încercam să nu ies în evidență, să nu îl văd pe el ... Și mi-a mers, dar nu pentru foarte mult timp. Când scăpasem de la școală, dau ochii cu el și prietenii lui. Abia dacă s-a uitat la mine, sau...s-a uitat? În schimb, venise Sorin la mine în timp ce mă prefăceam că citesc o carte spre ieșirea din școală.

- Ești bine? m-a întrebat de parcă suntem cei mai buni prieteni și i-as sari în brațe spunându-i tot ce am pe suflet.

- Sunt ok.

- Sigur? Nu prea pari.

- Suntem vreodată cu adevărat bine? întreb oprindu-mă din mers pentru a-i vedea privirea stranie pe care o afișase.

- Dacă ai nevoie de ceva...

- Am nevoie să mă lași în pace și să nu mă mai cauți. Nu te cunosc, nu mă cunosti.

Mă învârt pe călcâie și fac câțiva pași în spate însă vocea lui Sorin mă oprise:

- Vlad are nevoie de ajutor. Doar tu-l poți ajuta.

- Dar eu?

- Poftim?

- Pe mine cine mă ajută, Sorin? Cine?

Tăcu. Exact cum mă așteptasem. Înghit în sec și mă îndepărtez de el cu pași mari, parcă fiindu-mi frică de a nu mă opri din nou. Fiecare cuvânt pe care-l rosteam îmi făcea rãu. Orice gând. Chiar și acestea...

Aveam ochii roșii și mi-i simțeam grei. Cearcănele erau destul de vizibile iar pofta de mâncare îmi dispăruse. Nici nu mai aveam grijă de mine. Când m-am pieptănat ca o fată normală părul? Notele mi-au scăzut, profesorii sunt dezamăgiti și... supărati, oare? Sau nu le pasă? Părinții mă îmtrebau adesea dacă sunt bine. În condițiile în care și ei arătau la fel de extenuați ca și mine, îmi era rușine de ei. Eu eram așa din cauza unui dobitoc și a școlii care pe zi ce trecea părea cu adevărat un Iad, când ei erau așa din cauza muncii, chiar și din prisma grijii pe care mi-o poartă. Cum le pot spune că nu e nimic bine când mă întreabă cum mă simt? Cum...?

- Raluca, nu vii să iei micul dejun?

Vrusem să evit micul dejun, la fel și părinții, dar m-au văzut. Mă îndreptam spre ușă cu ghiozdanul în spate pentru noua zi de școală, sau poate nu, însă mama nu m-a cruțat. Mâncasem în cea mai mare liniște posibilă, până când tata sparge gheața:

- Raluca?

Ridic privirea către el, încercând să nu par tristă. Îmi afișez un zâmbet sec și fals din colțul gurii.

- Ești bine?

- Da, tata. Puțină obosită doar.

- Aha.

Căzuse pe gânduri și-i aruncă pe furis o privire ciudată mamei, după care se ridică de la masã ca o furtună, își ia servieta și haina și goni pe ușă.

- E puțin stresat, doar.

- Înțeleg.

- Raluca, trebuie să vorbim. Arăți foarte rău. Sunt mama ta, mă doare că nu știu ce se întâmplă cu fiica mea. Spune-mi, ce s-a întâmplat?

- Nimic, mamă, serios.

- Cum nimic, Raluca? Arăți foarte rău, cum nu ai mai arătat niciodată. Am fost la școală, ți-au scăzut notele. Ce te determină să nu înveți? De ce nu te poți concentra? Scumpo, simt că îți distrugi viața și mă simt legată...

- E distrusă deja.

- Poftim? întreba alarmată mama încrutându-și cele două sprâncene. Nu mai spune asta! De ce spui tâmpenia asta? Scumpo, ești o fată frumoasă...

- Ba nu sunt.

- ...o fată deșteaptă.

- Ba nu.

- E vina lui Vlad?

Îmi ridic brusc privirea către ea, după care mă simțeam bulversată din nou. Simțeam cum capul îmi bubuie, voiam să plec departe. Departe de acasă, departe de școală, departe de Vlad.

- Raluca, trebuie să-mi spui ce se întâmplă cu tine!

- Nu se întâmplă nimic.

- Raluca!

Mama se ridică nervoasă dilatându-și nările și-și măriră ochii, și lovise masa cu palma, semne că era destul de nervoasă, sau doar tristă. Mă ridic și eu încet.

- Mă duc la ore.

- Cum poți să mă lași așa? Pune-te în locul meu! Vreau să te ajut. Uite, nu mă mai privi ca pe o mamă cicălitoare și enervantă, privește-mă ca pe o prietenă. Am nevoie să mi te deschizi. Pune-te în locul meu...

- Dar în locul meu v-ați pus?

- Încerc... Doar că, nu pot face asta dacă nu mi te deschizi.

- Doar lasă-mă în pace. N-am nimic ce nu se poate rezolva. Imi va trece!

- E vina lui Vlad?

- Nu, răspund cu greutate simțind cum mă lasă picioarele de nervi și furie.

- E legat de Vlad?

- Lasă-mă în pace! Toți sunteți vinovati! E legat de toți!

Îmi scăpasem din frâu. Dupã ce spusem acestea, îmi scãpă și o lacrimă și fugisem. Îmi uitasem ghiozdanul, dar oricum nu aveam de gând s-o iau către școală. Nu-mi mai prea păsa de viața mea. Să se întâmple ce o fi.

Mă îndrept alergând...nu știu unde mă îndrept. Doar voiam să fug de tot. Uneori simți că ai vrea să ieși puțin din transa asta a vieții. Rămășițele fericirii. Se spune că le găsești doar în cele mai neexploatate locuri. Așa o fi? Ajusesem pe o stanca după ce urcasem o cărare. Nu știu dacă știam să mă mai întorc sau nu, dar ce mai conta? Trebuia oare să mă mai întorc? De ce m-aș întoarce? Cine ar vrea să revinã la o viața de rahat? La o viață unde tu ești ținta tuturor. La o viață unde părinții sunt paraleli cu tine. Unde nu ai prieteni, iar singura prietenă nu are încredere în tine. Se mai numește prietenă? Nu cred. Dar eu? Eu sunt o prietenă bună? Sau, am fost eu vreodată bună la ceva? Da, să enervez lumea.

Uneori mi-aș dori să am o lampă care să-mi răpsundă la fiecare întrebare adresată cu sinceritate. Viața mea ar fi mult mai ușoară. Aș ști pe ce căi s-o iau, cu cine să vorbesc sau nu, dacã sã fac anumite alegeri sau nu. Dar mereu ne dorim imposibilul, iar cu cât știm că e imposibil și e doar un vis, încă continuam să visăm ca prostuții.

Ce oameni prostuți...

Telefonul mă trezește din transa mea de a privi natura de sus. Mă așteptam să fie mama, dar era Roxana. Cum de s-a gândit tocmai acum la mine? Probabil o sunase mama... Nu voiam să-i răpsund, voiam să fiu doar eu cu mine. Dar nu știu de ce naiba am apăsat până la urmă pe buton.

- Hei, îi zic scurt și sec.

- Vlad are o nouă iubită, se pare. Vezi? Nu te iubește, revino-ți! L-am văzut cu o tipă roșcată în parc și cu gașca lor. Fata roșcată era...

Îi închisem. De ce mă urăște universul atât de mult? Simțeam nevoia să mă arunc de pe stânca aia. Doar că, nu ai curaj, Raluca. Ești fricoasă!