Resentimente

Capitolul 46

  

    Petrecerea era încă vie. Toți dansau după ce i-au cântat " la mulți ani " Ralucăi, toți dansau într-o voie bună, chiar și ea. Totul era bine cu Vlad, atâta timp cât nu aducea vorba despre " micile" lor " probleme " . Știa că trebuia să stea cât mai departe de el, dar era imposibil. Adora compania lui, fără el se simțea singură și pierdută.

     — Și i-am zis că poate să se arunce-n cap, oricum nu mă intersează, termină Vlad de povestit cum a refuzat o fițoasă boboacă care saliva după el de fiecare dată când îl vedea.

    Raluca râdea, iar Vlad adora zâmbetul ei. Abia aștepta s-o vadă din nou fără machiaj. El o considera frumoasă, cea mai frumoasă fată din lume.

    — Când mergem să-ți arăt surpriza mea? o întrebă Vlad și ea îi zâmbi timid.

    — Oricând vrei, răspunde ea.

    — Chiar și acum?

    — Sigur.

     — Bine, dar întâi te duci și o readuci pe Raluca normală. Faci un duș și ne întâlnim tot aici, bine?

     Raluca încuviință din cap și nu aștepta să-i zică de două ori. Își rugă tatăl s-o conducã până acasă, iar el, fiind obosit, acceptă. Abia aștepta să se odihneascã.

     Între timp Vlad încerca să stea cât mai departe de băutură. Privirea lui era ațintită pe Paul ce încă nu avea curaj să se ducă la Ale. Vlad îl încuraja de priviri, iar până la urmă se îndreaptă spre verișoata lui. Nu putea auzi ce vorbeau, dar Ale părea încântată de invitația la dans a lui Paul și acceptă propunerea.

     Se completau. Paul era un dansator extraordinar deoarece fratele lui era coregraf, iar Ale un dezastru total la acest domeniu. Iar când o persoană nu știe să danseze este învățată și de aici Paul trebuie să aducă situația în favoarea lui.

    Imaginea era frumoasă. Chiar îi admira părinții Ralucăi. Voiau s-o facă fericită indiferent de preț, iar Vlad știa că în sufletul lor le era teamă să nu-și piardă fiica, de aceea riscau orice pentru copilul lor.

     Doar că imaginea i se stricase în următoarea secundă deoarece la intrare se afla o persoană care sperase să nu o mai vadă: Valentina. Era îmbrăcată într-o salopetă decoltată, părul prin într-un coc și machiaj exagerat. Imediat îl țintise cu privirea pe Vlad și se îndreaptă spre el, dar băiatul doar voia să scape se ea. Se îndreaptă spre camera unde se retrăgeau oamenii pentru puțină intimitate și din fericire nu era nimeni.

    Nu voia ca mama Ralucăi sau oricine să-l vadă cu Valentina, nu ar fi vrut să știe ce se întâmpla dacă ajungea la urechile Ralucăi.

      Cum se aștepta, ea îl urmă și în câteva secunde apare pe ușă cu un zâmbet tâmp pe chip. Își ridică o sprânceană și începe să-și născocească prin geanta ei sclipotoare.

      — Ce vrei, Valentina? întrebă Vlad cu un aer plictisit.

      — Ce vreau eu? întrebă ea foarte amuzanta, dar i se observa superficialitatea. Am ce vrei tu.

    Valentina scoase până la urmă din geanta sa două pliculețe de substanțele care-l distrugeau puțin câte puțin.

    Vlad chiar a încercat să nu mai consume, credea că încă nu e dependent, că poate încă mai avea o șansă. Nu voia să apeleze la un centru de dezintoxicare, ar dezamăgi pe toată lumea. Deoarece în afară de Raluca, unchiul său, tatăl lui și câțiva prieteni nu știa nimeni. Tatăl său a aflat de la unchiul lui, i-a păstrat " secretul" pentru un timp, și el și doctorul au spus că un centru de dezintoxicare ar fi soluția. Dar nu voia să se gândească cum s-ar fi simțit mama sa dacă ar afla, ce ar gândi lumea despre el, ce critici ar suporta familia lui.