Capitolul 40

1.2K 124 74
                                    

 
   Se spune că iubirea învinge totul. Chiar și teama? Pentru că Raluca era încolțită de acest sentiment.

  Se îndrepta cu pasi iuți spre blocul unde se afla apartamentul lui Vlad. Știa că i-a zis după ore că va veni, dar atunci era nehotărâtă. Nici acum nu-și schimbă părerea, doar că îi era teamă. Dar în același timp era curioasă să audă ce acea de zis, după care avea să analizeze situația.

  Surprinzător era că Raluca chiar nu-l văzuse pe Vlad cu Valentina deloc, de aceea avea o mică speranță că el îi spunea adevărul.

  Ajunge în fața ușii și bate cu mici rețineri. Simțea un gol în stomac, avea emoții dar se bucura că-l va vedea din nou pe Vlad. Ușa nu se deschise, însă se aude din spatele ușii basul muzicii. Raluca încearcă ușa și se deschise spre surprinderea ei.

  Imediat cum intră simți un miros groaznic de alcool și analiza dezordinea din apartamentul său. Îl caută cu privirea pe Vlad, dar nu l-a văzut până când ea oprește muzica și-l strigă. El scoate un mormăit, Raluca îl vede rezemat de peretele din living cu picioarele întinse și cu o sticlă de alcool în mână. 

   Ea se tranteste rapid lângă el luandu-i fața în palme. Avea ochii rosi si goi, nu aveau nicio emotie. Semana cu Vlad cel pe care l-a cunoscut prima data.

 
  — Vlad? încerca ea să-i vorbească. Vlad, ce s-a întâmplat? Ce ai făcut?

  El tace, nici măcar nu o privea.

— Vorbește cu mine, Vlad!

  — Pleacă, răspunse el ușor și își duce sticla la gură, dar Raluca i-o apucă înainte să apuce sã bea și o izbește de podea.

  — Tu m-ai chemat! Ce naiba ți s-a întâmplat? Te rog, vorbește cu mine.

   Dar privirea lui era departe. Privea în gol, o speria dar nu-l putea lăsa în acea stare. I se rupea inima când îl vedea. Dacă a făcut astea pentru ea avea să se simtă vinovată pentru totdeauna.

  — Te iubesc, Raluca...

   Nu trebuia să-l bage în seamă. Era beat și ...drogat. Erau pliculețe aruncate la nimereală, era imposibil să nu le bage în seamă. Vlad chiar se droga.

  — Nu vreau să-i mai văd.

   — Poftim?  Pe cine?

    — Să uite că au un fiu.

  Raluca voia să afle de ce îi ura și de ce nu-i voiau aproape pe părinții lui, dar tocmai a vrut să-i sune familia. Dacă nu putea să-i anunțe trebuia să recurgă la medic, nu-l putea lăsa în acea stare. O speria modul cum privea pur și simplu un punct care...nu era fix. Privea în gol cu ochii aproape închiși, era rosu la față și stătea nemiscat.

   — Nu chema pe nimeni, vorbi cu aceeași răcealã Vlad când o văzu că-și scoate telefonul. Dacă chemi pe cineva, poti ieși afară, voi închide ușa după.

   Îi vorbea, dar nu o privea. Raluca nu a vrut să-l asculte, îi era teamă să nu pățească ceva, nu-l putea lăsa în acea stare. Doar că mâna lui complet rece îo smulge telefonul din mână și-l aruncă pe jos. Ea nu reacționase foarte vizibil, dar se simțea neputincioasă. Trebuia să cheme pe cineva, starea lui era gravă.

   — Vlad, trebuie sa te vadă un doctor, te rog...

   — Repet pentru ultima oară. Dacă vrei să chemi pe cineva, ușa e acolo. Dacă nu și vei tace, vino și ia-mă în brațe.
 
    Nu era bine să-l lase astfel, dar Vlad era cel mai căpos băiat din lume. Se așeză lângă el ingrijorata cu lacrimi în ochi, deși încerca să le ascundă de el. Rezemată de perete lângă el, își aseză capul pe umărul lui complet dezamăgită că era atât de slabă încât nu putea face nimic pentru a-l ajuta. Vlad își pune mâna în jurul ei și-și afundă capul în părul său.

   Peste câteva secunde, Raluca realizează că Vlad plângea. Suspinele lui erau puternice. Suferea, îl durea... Părinții sau ea?

                                    * * *

    Durerile de spate o omorau pe Raluca. Vlad încă dormea, afară se întunecase, nu știa cât era ceasul. Probabil părinții erau îngrijorați.

   Raluca își verifică telefonul. Era spart în mare parte, dar încă funcționa. Avea douăzeci și trei de apeluri pierdute de la mama ei, sigur deja anunțase poliția.

   Ea o anunțase pe mama sa că este bine și că cel mai probabil va dormi la Roxana, a încercat să o convingă că nu i se va mai întâmpla nimic, doar că au pornit într-o ceartă cumplită:

   — Nu! Am zis să mă lași în pace! Ai încredere în mine, pentru Dumnezeu. Mă poți suna când vrei ca să verifici. Ai încredere. Dacă nu, asta e. Vă iubesc.

   Știa că se purta urât, dar nu voia să fie închisă în casă doar pentru că era bolnavă.

— Mhm.

  Strigătele Ralucăi îl trezi pe Vlad. Era somnoros și nu prea puteai scoate ceva de la el.

  — Hai în pat, Vlad.

   Reuși cumva să-l ducă pe canapeaua din living. Vorbea ceva până să adoarmă la loc, dar Dumnezeu știa ce spunea acolo. Spera doar că era ceva de bine...despre ea, daca se poate.

  Îl privea. Niciodată nu l-a văzut în aceasta stare. Și nu se referea doar la băutură și substanțe, ci la faptul că l-a văzut plângând și îndurerat. Voia să fie lângă el orice ar fi. De asemenea voia să afle ce se întâmplase între el și părinții lui. Cumva, dacă nu a venit ea, a izbucnit o ceartă între ei. Oare doamna Mondragon i-a ascultat sfaturile de a-i încălca dorința? Unde dãdea, tot vina ei era. Și asta o făcea să se simtă ingrozitor.

    În timp ce el dormea, Raluca căuta baia, dar intrase în, probabil, camera lui. Era foarte simplă, culorile erau aurii, de la pereți pana la mobilă. Doar că ceea ce îi atrase atenția erau niște tablouri sparte. Erau câteva întregi pe pat, iar cele sparte zăceau pe jos.

  Băgăcioaso, își spuse Raluca, dar curiozitatea era mai puternică decât conștiința.

   Intră în cameră și se uită întâi la pozele dim tablourile sparte. O cunoscuse pe diriginta sa imediat, cochetă și aranjată, tatăl lui Vlad și un băiețel mai mic. Îl cunoscuse imediat pe micuțul Vlad. Ochii și modul în a zâmbi îl dădeau de gol. Într-o altă poză se afla toată familia Mondragon: părinții, Vlad și surorile lui, Miruna și Laura.

   Își mută privirea către cele întregi de pe pat. Familia era mai mare: părinții lui, el, surorile lui, o recunoscuse și pe micuța Ale într-un colț cu același zâmbet tâmp pe față ce își ținea de mână ambii părinți. În dreapta lui Vlad se aflau cele doua surori, însă în strânga se mai afla o fetita micuță și blondă. Îl văzuse și pe doctor și alți oameni pe care nu-i recunoscuse. Lasase pozele unde erau și alte persoane în afară de familia sa. Ce s-a întâmplat de fapt între el și părinții săi?

ResentimenteWhere stories live. Discover now