Resentimente

Capitolul 20

       
   — Tu te auzi? Spui că nu mai simți nimic pentru mine dar după spui că te amăgesc și-ți fac rău. Dacă nu ții la mine de ce te-ai simți astfel?

   Întrebare de baraj.

  Raluca era îndrăgostită de el. Și nu își putea nega asta, dar ea alesese să încerce. Ceea ce o deranja pe ea era că nu înțelegea ce voia Vlad. Nu o iubea, era sigură, simțea asta. Îi era milă...?

  — Țin la tine, cedă într-un final Raluca întorcându-se din nou cu spatele ca nu cumva Vlad să-i observe lacrimile. Dar nu te iubesc, sunt doar hormonii ce o iau razna în corpul meu de adolescent în prag de pubertate. Înțelegi, Făt-Frumos? Nu orice fată e moartă după tine, ia-o ușurel.
 
     Umorul reveni din nou ușor, ușor, ceea ce îi ușura și treaba lui. Care era treaba lui? De a o face fericită. Nu pentru că așa i-au cerut părinții ei, ci pentru că voia să dovedească că e un băiat bun, de fapt. Să-și dovedească singur.. că este un băiat bun.

   — La naiba, nu mai am pensule subțiri. Cum o să le fac conturul acum florilor? Trebuie să mă duc să cumpăr, deci du-te acasă, îmi cam stai în cale.

    — Ce coincidență, am eu pensule acasă. Pensule de toate felurile. Miruna pictează de fel, doar că nu are talent, râse el, deșu Raluca nu voia să-și aducă aminte de sora lui, era o scorpie. Vii cu mine să îți căutam pensule subtiri?

   — Mai bine mă duc să cumpăr.
  
    — Nu, nu. Vino cu mine. Hai!

   Nu putea să-l refuze. Cum el stătea peste drum, ajunse foarte repede. Casa lui era mare și foarte frumos amenajată. Curtea, grădina cu flori, erau minunate, îți dădeau un sentiment atât de frumos.

   Vlad o luă de mână deoarece ea se pierduse în frumusetea culorilor din curtea sa și o conduse spre garaj.

   — Aici a pus tata tot ce Miruna a aruncat. La o criză de nervi că nu-i iesea desenul, a aruncat tot , doar ca tata a avut grija sa le pastreze.

   În timp ce vorbea, Raluca se uita  la el și observă că dintr-odată se schimba la față. Devenise palid și ea vedea că Vlad zâmbda forțat.

   — Vlad... E totul bine?

   — Mda, de ce?

   — Ești cam palid.

    — Nu, sunt bine. Probabil sunt puțin deshidratat.

   Vlad voia să se aplece după pensule doar că amețise și era cât pe aci să cadă. Raluca veni imediat lângă el și îi puse mâna pe frunte:

  — Vai, Vlad, ai febră mare. Tremuri, ai ameteli, ce s-a întâmplat..? Ești bine..?

   — Probabil...

   Vlad nu apucă să-și continuie ideea deoarece a început să vomite. Raluca nu știa ce să facă, se panica:

   — Mă duc să-ți chem părinții? Ai mâncat ceva stricat sau ceva ce...

  — Nu chemi pe nimeni.

   — Dar...

   — Am zis să nu chemi pe nimeni! urlă Vlad la ea din toți plămânii încât fata încremeni; era pentru prima dată când Vlad țipa la ea.

   — Bine! Atunci mori aici sau fă ce vrei, eu m-am cărat!

   Însă după nici 3 pași facuti, auzi o bubuitură. Când se întoarse Vlad era la pământ, leșinat. Raluca se întoarse imediat și se trânti lângă el pentru a-l trezi. Îi dădea palme peste față și striga după ajutor: