Resentimente

Capitolul 10

    Deși îmi era frică, tot m-am dus. Nu puteam să-i fac probleme lui Vlad, chiar dacă nu l-am pus eu să vină și aproape să-l omoară, m-am bucurat atât de mult să-l văd, chiar dacă el a folosit violența...prea multă violență. Cum am ajuns în centru, unde Alex îmi spusese, Vlad nu era pe nicăieri. Era deja ora 20:17 și nu se vedeau nici Alex, nici Vlad, sau oricine altcineva. La un moment dat aveam impresia că picasem de proastă și doar mă mințise. Voiam să plec ușurată, însă atunci îl observasem pe Alex venind spre mine cu încă 6 alți băieți. Când ae apropie de mine, primul lucru pe care l-a facut a fost să-mi prindă părul în pumnul lui și să mă arunce spre cei șase tipi care mă prind numaidecât de mâini strângându-mi-le la spate puternic.

    —  Parcă trebuia să-ți vină Făt-Frumos.

     — Ar fi trebuit...

     — Unde ți-e Vlăducul?

      — Nu știu.

      —  Este el sau nu? El m-a bătut sau nu?

       — Da.

   Încep toți șapte să râdă iar Alex mă lovește puternic cu pumnul în burtă. Simțisem cum tot ce mâncasem dimineață mi se întorsese, însă nu voiam să mă fac mai mult de rușine, deja eram privită ca o ciudată, nu voiam mai mult. Îmi dau câteva lacrimi care îmi scăpase, deși voiam să le țin prizoniere în mine, câteva au evadat.

    Doi dintre tipi mă țineau strâns, de parcă aveam cum să fug. Venisem de bună voie, nu obligată. Trebuia să vin, dacă nu...Vlad avea de suferit.

    Alex se apropie din nou de mine și-mi cuprinde iar maxilarul în mână lui:

   — M-ai mințit! Spune-mi! Cine a fost idiotul care m-a lovit!

  — El a fost!

  — Nu mai fi proasta! Tu vei suporta consecințele dacă minți!

  — Nu mint!

  — Ești o idioată.

   Acesta mă lovește cu palma, deși nu mă duruse foarte tare, nervii mei pulsau în vene. Știam de ce nu mă crede. De ce Vlad Dobre ar avea și cea mai mică legătură cu mine? O fată urâtă, care nu stârnește niciun interes, care arată prost, și toate celelalte defecte ale mele, căci am destule.

     — O să plătești că m-ai mintit.

   Alex vorbea continuu și vrea să mă lovească din nou, dar când aveam impresia că Vlad nu va veni și că nu îi pasă de mine, sau de el, căci avea să fie exmatriculat, sau poate nu [...] atunci apăruse el.

   — Mai atinge-o o singură dată și vom vedea cine va suporta niște consecințe.

    Fără să-mi dau seama, odată cu lacrimile ce-mi năvăliră pe chip, îmi apare și un zâmbet mare. Venise. Nu știam dacă pentru mine, nu voiam să-mi fac speranțe false, îmi era de ajuns că venise. Nu voiam să știu și motivul. Alex, imediat cum îi aude vocea, se întoarce spre Vlad care era si el cu grupul lui de prieteni. După care, el, se întoarce din nou spre mine uitându-se chiorâs cu ochii mari și-mi aproape șoptea:

   — Tu... Tu chiar ești prietenă cu ăsta? Vocea lui Alex deveni brusc mai subțire ceea ce mă amuza.

    Prietenii lui îmi dau drumul iar eu fug în spatele lui Vlad strângându-l de bluză strâns în timp ce el schițase o grimasă diabolică încât Alex face ochii înguști încordântu-se.

   — Deci? Ce ziceai? spune din spatele meu un tip din gașca lui Vlad făcând un pas înainte ridicându-și mânecile.

  — Sau, continuă Vlad punându-și brațul de după gâtul meu si mă trage lângă el, strângându-mă " prietenește", cum mă alinta prietenașul nostru, Raluca?