Resentimente

Capitolul 23

    Acum e șansa.

   Raluca îl loveștw de nenumărate ori cu mopul în cap până el o apucă de mână, însă din fericire Miruna s-a ridicat la timp și-l lovește puternic cu genunchiul acolo unde nu răsare soarele,o ia de mână, Raluca aruncând mopul și fug unde vãd  cu ochii. Dar bineînțeles, el nu avea să renunțe atât de ușor.

Îl vedeau pe acel Ramon venind după noi, țunându-se cu o mână de cap, deși nu cred că acolo îl durea după lovitura Mirunei.

    Nu știau unde să se ducem, Raluca nu știam dacă Miruna avea să se ducă la acasă când ajungeau în fața casei ei, dar nu conta, important era să nu le prindă animalul.  O luau pe straduta spre casa Ralucai; Miruna nu-i dăduse niciun semn că s-ar duce la ea acasă, deci Raluca trebuia să găseasca o explicatie părinților, sau să spere că nu erau acasă. Pur si simplu nu le putea zice ce se întâmplă la școală, există vreun adolescent care să o facă?  Ramon nu se mai vedea, dar ele intrau în casa Ralucăi. Părinții se auzeau vorbind în bucătărie, păreau a se certa sau doar... erau fericiti?

    — Poate fi salvată, o putem scăpa de boala asta! spune mama ei cu un ton fericit, dar se opri imediat din vorbit când se aude ușa.

   — Bună, Raluca, spune mama ei uitându-se la cele doua zâmbind; Raluca știa că în sinea ei se simțea bine văzând-o cu... " o prietena" . Cine e prietena ta?

   — Um, Miruna, spune repede, o ia de mână pe Miruna care îi zâmbi mamei sale și pleacă în camera Ralucăi. 

     Amandoua cad jos gafaind.  

    — Mă crezi sau nu, sparse Raluca gheața după trei minute de liniște, ăsta e cel mai...interesant lucru pe care l-am facut în ultimul timp. În ultimii ani, completă ea în mintea sa.
                                 
    —  De ce ai făcut asta? o întreabă Miruna după ce-și trase sufletul destul. M-ai salvat de Ramon! Eu mereu am fost rea cu tine, sunt conștientă de asta. Mereu fac asta.

   — Omenire, răspunde Raluca scurt și zâmbind fals. Nu te puteam lăsa așa.

    — Despre cine vorbeau părinții tăi? spune Miruna serioasă așezâdu-se pe scaunul de la biroul ei.

    Raluca aflase o alta trãsătură a surorii lui Vlad: era șu băgăcioasă. Nu știa ce să-i spună, dar mai conta? Părinții sperau, dar oare chiar avea să nu moară ?

    — O verișoară. E bolnavă de cancer.

    — Oh, condoleanțe.

    — Nu a murit.

    — Încă.

    — Cancerul a fost descoperit la timp. Poate fi salvat, scoase Raluca din gura ei cuvinte pe care...chiar le credea, Miruna încă avea comportamentul acela care o enervă.

    Miruna o privi câteva minute după care se uită în camera ei. Studia cu atenție picturile sale de pe pereți.

   — De asta îmi voiai trusa mea de pictură.

   — Voiam doar o pensulă subțire.

    — Mă rog.

   Nu cred că noi două vom fi prietene vreodată.

    — Ai nevoie de ceva? Să bei..să mănânci?

   — Nu.

   — Îi vei spune lui Vlad ce s-a întâmplat?

   — Probabil știe deja. Habar n-ai ce fel se împrăștie o bârfă prin școală. În câteva secunde știu toți. Acum hai la școală.

    Raluca o analiză putin. Era serioasă.

   — La școală? Dacă mă prinde Ramon o să mă omoare de 2 ori, nu de una. Ce-i în capul tău? Nici nu pari foarte afectată de cele întâmplate.

   — Sunt obișnuită, draga mea. Viața nu e foarte ușoară. Faci foarte bine stând închisă în casă. Oamenii sunt răi. Iar eu cu Ramon nu e prima oară când avem probleme, de azi, mă tot va bate la cap.

   — Ce vrea? întreabă ea dar Miruna ezită să-i răspundă; ea se ridică sigură pe ea. Mergi? Azi avem ore cu mama.

   Doamna diriginta. Extraordinar.
Nu ar fi trebuit să meargă, dar curajul Mirunei o încuraja si pe ea. O admira pentru asta, toată viața ei a fost o lașă.
  
    — Merg.

    Ajungem la școală. Nici urma de Ramon, dar ochii Ralucăi nu-l căutau numai pe Ramon, ci și pe Vlad. Toată ziua nu-l văzuse deloc, un semn rău? Orele decurgeau prea greu, Raluca se simțea extenuată, dar cumva vie. Se simțea bine într-un fel de fapta pe care o facuse, se simțea mai aproape de Vlad. Iarăși Vlad. La orice se gândea se învârtea în jurul lui
  
    Orele s-au terminat. Raluca își băgă cărțile și caietele în geanta în timp ce toți colegii ei se grăbeau, vorbind și șușotind atât de mult încât nici nu se înțelegea. Când se uită lângă ea, Miruna se uita urât la ei, ea nu se grăbea.

    Îl văd și pe Alex grăbindu-se să își strângă repede tot ce este pe masă. În timp ce trecea pe lângă noi, l-am apucat de mânecă dintr-un reflex:

    — Alex, ce se întâmplă?

    — Zvonuri prin școală că Ramon nu stă în banca lui. Vrea spectacol. Vrea belele și toată atenția asuora lui.

   — Ce înseamnă asta?

    — Înseamnă că va fi o bătaie excepționala, ca de obicei, cu toată școala împrejur, vorbi Alex și aproape că-l loveam din cauza entuziasmului cu care vorbea.

   Avea și eu să mă duc. Dacă chiar...Vlad era cel cu care Ramon se bătea?

    Toți ieșeau ca arși din clasă. Mai era doar Roxana, care nu părea foarte interesata. Mă uit la ea, îi zâmbesc, îi zâmbește și a plecat.

   — Haide, spune Miruna încet. Ramon va fi ocupat cu bătaia și vom trece neobservate.

   Se îmbrăcău și ele, își luău geantile si se îndreptau spre iesirea din școală. Ies pe ușă, iar după ce fac un pas afara, toata lumea era cu ochii pe ele  Foarte neobservate, Miruna. Raluca simte un fior pe sira spinarii și se cutremura toată. O vede pe Miruna că se uita speriata în dreptul ei, unde se afla Cosmin care le privea batjocoritor, cel din gașca lui Vlad, de fapt, gașca lui Ramon. Imediat observa și Raluca că și-n stanga ei era Ramon.  Miruna vru sa faca un pas in față, dar Cosmin o trase de păr și o opri. Rămasem mască. Încremenisem în fața tuturor.