Resentimente

Capitolul 66

Au trecut câteva zile, starea Ralucăi se tot accentua, se simta din ce în ce mai rău. Vlad a plecat de zile bune, Jeff o suna continuu, lăsându-l cu ochii în soare, iar Ale s-a dus cu Ramon, în schimbul lui Mario. Valentina era fericita acum, însă ea nu. Era cea mai nefericită în acele momente. Și totuși, într-o zi, după o saptămână de zăcut în pat din cauza unei răceli, Jeff apare, condus de mama Ralucăi, rezemat de ușa sa:

- De unde știi unde stau? murmură Raluca, trăgându-și nasul înfundat.

- Cum să nu știu unde locuiește iubita mea?

Acesta surâde, iar mama Ralucăi se retrage fara să sufle vreo vorbă. Nu știa ce parere avea mama sa de el, deși...cum puteai avea o parere urata despre el?

Jeff se apropie de ea și scoate de nicaieri un buchețel de trandafiri roșii și i-l înmânează, sărutând-o pe frunte grijuliu.
- Cum te simți?

- După cum vezi... nu foarte bine.

- Crezi că o plimbare ți-ar face bine?

- Nu știu ce să zic, încearcă Raluca să-l refuze. Nici ea nu știa ce vrea, dar fizic - nu știa cât o vor ține picioarele.

- Nu stăm mult, Ralu. Haide, uite ce frumos e afară, râde Jeff și o gâdilă la coaste, însă ea doar schițează un zâmbet stâlcit.

O analizează din priviri plin de speranță, iar Raluca cedează, încuviințând din cap. Însă nu se simtea bine nici fizic și nici moral. Nu mai mânca foarte mult, nu mai avea poftă de mâncare nici în ruptul capului, faptul că ar lua puțin aer nu o va face să se simtă mai bine.

Se îmbracă într-un treining gri simplu și în scurt timp iese cu Jeff la o plimbare și asculta ceea ce el îi povestea.

- Nu-mi vine să cred că tu ai fost în stare să-i dai cu palma la fund fostei voastre profesoare de chimie, râde Raluca leneș în timp ce soarbe din ciocolata sa caldă, însă abia i se ducea pe gât.

- Ai fi surprinsă câte prostii am făcut eu, râde Jeff în timp ce își trece brațul de după umerii fetei.

- Deși pari cel mai liniștit baiat din lume.

- Sunt, râde el și-i face cu ochiul cu subînțeles. Dar poate nu am fost mereu așa, cine știe. Oamenii se schimbă între timp.

- Din păcate, murmură ea și gândul îi fuge din greseala la ce nu trebuie.

- Ba nu. Nu privi totul într-un aspect negativ. Dacă sunt o persoană rea, urâcioasă și oribilă și mă schimb într-un înger peste câtiva ani, nu mai poți spune că " din păcate" .

Raluca abia se ținea pe picioare. Bratele și acestea îi tremurau din toate încheieturile, se deshidratase în ultimele zile și avea să aibă de suferit curând. Jeff vorbea în continuare, ea îl asculta, dar mintea îi zbura peste tot.

- Unde mergem? întreabă Raluca în timp ce simțea că el se grăbea, iar ea nu putea tine pasul.

- La locul nostru, nu? râde el. Pe băncuța noastră unde ne-am întâlnit. Ah, ce vremuri.

Raluca zâmbește trist și îl apucă de mână. Vremea era perfecta pentru plimbari, însă nu și starea ei. Iar faptul că aproape au ajuns la acea bancă o face să sufle ușurată. Picioarele nu aveau să o mai țină mult.

- Te simți bine? întreabă Jeff când pasul Ralucai încetinește din ce în ce mai mult .

- Mhm, am nevoie să stau jos.