Resentimente

Capitolul 34

— Ramon! Pase!

    Și dintr-odată Raluca nu mai înțelegea nimic. Se retrase cât mai departe de Ramon. Vlad îi pasă mingea lui Ramon, el plecă spre poartă care deja avea un portar, doar că nu unul destul de bun. Ramon dăduse gol și toți au început să facă un cor de admirație. Acum mingea era la Vlad.

   Raluca era confuză. Dintr-o bătaie au dat-o într-un meci de fotbal.

   Printre copaci se ivesc doi politisti, ambii cu câte o lanterna și o bâtă în mâini. Se apropie de ei, fotbaliștii se opresc zâmbind si rasufland din jucat și-și întorc privirea spre politisti cu fețele senine, jucând un teatru extraordinar.

— Ce faceti șefu'?  întrebă Vlad înainte ca altcineva să intervină. Vă băgați la un meci?
— Băieți, ce faceți aici? Jucați fotbal pe ploaie și dezbrăcați? Sunteți sănătoși? Sau iar căutați probleme, derbedeilor? exclamă unul dintre polițiști pe un ton mai calm.

— Nu, șefu'. Cum așa? Noi suntem acum într-un meci de fotbal foarte bine pus la punct. Am dat două goluri pentru dumneata șefu', se poate asa ceva? Cum să ne batem?

—  Jucați pe dracu' să vă ia! interveni celalat polițisit deloc prietenos. Vedeți poate vă prind că faceți prostii pe aici, că iar dați de belele cu mine, mucoșilor.

—  Înțeles, șefu'!  comentă și Ramon în timp ce avea un zâmbet tâmp pe față.

— Să trăiți domnule comandant! Sigur nu vreți să faceți un meci? Sau nu vă mai țin oasele acelea bătrâne? râse Vlad în timp ce polițistul putin mai prietenos se întoarse și dădu din cap îndoielnic.

  Au continuat meciul de fotbal până sirenele mașinei dispăruseră.

— Cine naiba a chemat politia? spuse Vlad cu tonul ridicat și serios, căutând-o le Raluca cu privirea, după care și-o fixă confuz pe Ramon.

— De ce te uiti la mine? De la mine nu are cine să sune.

—  De la mine nici atât.

   Ramon își dă ochii peste cap, își trece mâna prin părul complet ud și începu să vorbească cu putere:

— Dar,să continuam ce am inceput, nu. Unde eram? A, da, când baietii mei vă bateau, râse el înfundat și se apropie de Raluca cu pași iuți , apucand-o de braț și o aduce în fața lui Vlad, care era și el, și gașca sa înconjurați de tipii lui.

  — Vlăduț, ești gata să-ți iei adio de la scumpa, splendida, minunata și iubita ta Raluca? Ah, stai, am uitat, scuză-mă! Nu e iubita ta! spune Ramon foarte distrat și amuzat, doar că și Vlad începu să râdă și mai tare decât. Ți-am zis că va fi a mea? A fost! Cu forța sau de bună voie, tot a fost!

   La auzul acestora, Raluca voia să-i facă cumva un semn lui Vlad că minte, dar deja sărise pe Ramon și-l lovea puternic. O împinge pe ea și cade într-o băltoacă de noroi.  Aproape de ea, în fața ei, cunoștea cea mai urâtă parte a lui Vlad. Îl lovea fără milă pe Ramon. Grupul lui se îndreptau spre Vlad, Raluca îl antenționă.

   Dar indivizii îl iau pe sus pe Vlad, încercând să-l imobilizeze pe sălbatic. Ramon se ridică de jos, deveniră serios. Se apropie din nou de Raluca, o ridică brusc și își lipește buzele de ale ei. Ea își ascundea buzele cât putea de cele scârboase a tipului.

   Voia doar să-l enerveze pe Vlad și spre surprinderea ei, reușea.

   —  Până aici ți-a fost, răcni Vlad  către el puternic.  Tu nu ești prost, ești doar prea laș, prea fricos, prea idiot, tembel sa înțelegi cum stau lucrurile. Niciodată nu o să te înveți minte.

   În timp ce niște băieți îl țineau pe el, iar Ramon pe Raluca, Vlad fluieră din nou, dar mult mai tare și mai puternic. Dintr-odată apăreau tipi dubioși cu fețele acoperite de nicăieri, din întunericul copacilor din pădure, ce se îndreptau spre grupul lui Ramon și-n principal spre el.

    Erau mult mai mulți decât toți la un loc. Ramon era panicat, îi dă drumul Ralucăi și face pași înapoi.

    — Ce mama...?

    — Ți-am promis, îi aruncă Vlad cuvintele. Nu m-ai crezut.

    Raluca nu mai vedea bine ce se întâmpla, dar tot ce simțea era o ușurare în inimă și fericire. Vlad se îndreptă spre ea cu pași mari și o ia în brațe fără să mai spună ceva înainte.

   El se desprinde de ea ușor și-i dă o șuviță jucăușă și udă de pe față.

   — Spune-mi, te rog, că nu ți-a făcut nimic nenorocitul ăsta!

   Raluca zâmbea senin și cât de sincer putea, deși încă era speriată.

   — Sunt bine. Nu mi-a făcut nimeni nimic.

   — Mi-a fost frică, mormăi Vlad plecând capul. Dacă pățeai ceva, eu eram singurul responsabil.

   — Nu te contrazic, râse Raluca ușor, doar ca să-l înveselească pe el.

   — Avem de vorbit.

   — Avem? spuse indiferentă Raluca.

   — Da. Avem! Nu vreau să te mai implic de acum în colo în problemele mele orice ar fi. Nu vreau sã suferi, înțelegi? Vreau să fii fericită, doar. Îți mulțumesc ce ai făcut pentru sora mea, dar data viitoare anunță-mă pe mine orice necaz ai tu sau oricine drag ție, bine?

   — Miruna nu mi-e foarte dragă.

   — Da, te înțeleg, râd amândoi la unison.

   Era obosită și voia în patul ei. Se bucura că totul se terminaseră cu bine. Abia aștepta să ajunga acasă.

   Tipii dispăruseră cu tot cu Ramon și ceilalți. Mai erau doar el și ea.

   — Tu ai sunat la politie? o întreabă Vlad, dar ea dă negativ din cap. Hmm, atunci cine o fi sunat? Mă rog, spune-mi și apoi te duc acasă, părinții tăi sunt foarte panicați. Nu ți-a făcut nimic, nimic Ramon?

   — Mnu, a avut el unele porniri, dar nimic mai mult de atât, îl asigură ea.

   — Deci nu te-a atins, răsuflă ușurat Vlad și-i zâmbi.

  
    — Minte!

   Raluca și Vlad se opriră din mers către mașină. Amândoi își ridică privirea și se întorc și privesc în spatele lor. Raluca analiză persoana din fața lor și tocmai își dăduse seama că, orice ar face Vlad, era imposibil să nu fie afectată de ceea ce este în jurul lui.

   Vlad simți cum o parte din el reveni la loc. Avea ochii mari căscați și în ciida ploii ce se mai oprise, se îmbujoră foarte tare. Făcu pași mici spre ea, uitând complet de existenta Ralucăi. Raluca putea să jure că ochii săi au lăcrimat la un moment dat. Era fericit, asta era clar. Nici ea nu era mai prejos, îl privea pe Vlad cu ochii strălucitori de la lacrimi și se apropie de el ușor cu pași mici.

   — Vali?