Capitolul 12

13.3K 829 68
                                    

    
    Cuvintele lui Vlad îmi pluteau prin cap. Nu puteam percepe ceea ce se întâmpla cu adevărat. Nici nu stiam sincer ce voia de fapt să-mi zică. 

     El și prietenii lui plecase iar eu rămasem cu Alex. Stătea pe jos ținandu-se cu mâna de stomac continuu și-i observam lacrimile din ochi. Privirea lui era îndreptată spre mine fugerându-mă cu acei ochi ca de smarald.

— Î-îmi pare rău, murmură Laex încet de abia îl auzeam, chiar îmi pare Raluca, pentru tot ce ți-am făcut... Pentru toate problemele cauzate de mine. Te rog, iartă-mă. Făcu o încercare de a se ridica dar eșuase. Îl ptiveam neutră și mă vedeam pe mine , acea fată neajutorată și călcată în picioare.  Lasă-mă să plec! Trebuie să ajung la doctor urgent! Ăștia m-au lovit... De fapt nici nu mă pot ridica...

— Taci! vorbesc și eu în cele din urmă privindu-l fix în ochi. Am o singura întrebare pentru tine.

     Urmă o pauză, timp în care mă gândeam cum aveam să formulez propoziția în așa fel să-l fac să fie sincer. Însă, chiar conta de ce vruse să mă rănească în acea zi? Deși, era așa de plăcut să dai ordine cuiva. Mă simțeam bine. Acum îl înțelegeam pe Vlad. Era atât de super acea senzație, el era în mâinile mele. El depindea de mine, practic. Puteam să-l ajut, să-l ridic, să-l las să plece, sau puteam să-l lovesc cu o asa placere, așa cum m-a lovit el pe mine, și tot ce-am mai pățit eu datorită lui. Nu se putea ridica. Și-i curgea sânge foarte mult din nas. Scârbos, dar plăcut. Simțeam pur și simplu o senzație îmbinată cu plăcere. Voiam să-l iau de păr și să nu-l mai privesc atât cum se plânge că-l dor oasele și să-l ridic. În mintea mea erau foarte multe imagini, cum și unde să-l lovesc. Dar voiam să-l mai admir cum plângea, nici măcar nu realizasem că zâbeam, - de când am eu acest drept? - plângea ca o fetiță...cum plângeam eu în momente de acest gen - simt cum zâmbetul mi se scurge de pe chip-tremura, cum tremuram și eu când era batjocorită.  Se ruga de mine, cum mă rugam eu și cel mai probabil, pe el îl durea mai tare decât m-a durut pe mine niște palme și pumni. El era foarte bătut, cu pumni și picioare.

   Îi era teamă că îl voi lovi și eu, și-l voi lăsa acolo. Dacă eu nu-l ajutam, el nu se putea duce singur la un doctor. Mă duc lângă el și-i întind mâna. El mi-o prinde și-l ajut să se ridice. Îl sprijin de mine și-l puteam simți cât de încordat era și cât de greu era.

— Raluca...

— Shht.

— M-au bătut numai cu pumni și picioare... Stai departe de ei, sunt niște monștrii!

— Nu exagera! O meritai! 

—  Dar m-au mai bătut o dată. Ai uitat? Și orice aș face nu trebuie să mă bată în halul ăsta. Și-n plus, ce am făcut așa grav? M-am  luat doar de tine și hai să zicem că i-am comentat oleacă.

    Tăcusem. Știam că situația mă depășea. Poate dorința de a lovi oamemi era trecută de limita pe care o știam eu. Sau poate doar Vlad voia să fir mereu cel " stăpân" peste tot. Sau poate doar...a început să țină la mine. Dar dacă îmi fac speranțe aiurea? Dacă voi fi dezamăgită? Și până la urmă, cui naiba i-ar plăcea de mine?

  — Raluca?

   Vocea lui mă scoate din trasă și aproape îmi pierdeam și eu echilibrul. După ce-l ridic de jos, îl rezemasem de mine și ne îndreptam ușor spre spitalul orașului ce nu era foarte departe.

   — De ce? întreb iar el își ridică sprâncenele dar hotărăsc să nu mă mai uit la el.

   — Poftim?

   — De ce m-ai agresat? În acea zi? Cu ce ți-am greșit?

   — Mie doar mi-a plăcut...

   — Nu-mi spune că ți-a plăcut de mine pentru că știm amândoi că nu e așa. Știm amândoi foarte bine cum arăt și cum sunt, în niciun caz nu ți-am stârnit vreun interes, Alex. Așa că fii sincer cu mine, e ok, nu mă voi simți prost. Sunt foarte dreapta cu mine și nu mă amăgesc singură. Îmi știu valorile, așa că nu ezita sa-mi zici adevărul.

   — De ce te urăști atât? Care e motivul?

    — Oamenii.

   Urmă o pauză. Înghit în sec și încercam să privesc în altă parte, numai în al lui nu.

   — Oamenii emană atâta ură și judecă atât de mult încât mi-am pierdut încrederea în mine. Și nu mi-o voi mai regăsi vreodată.

   Alex tăcuse. Nu aveam nevoie de comentariile lui total deplasate de ale mele.

   — Spune-mi, de ce?

   — Am fost platit.

   Simțisem cum aproape vomitam dar mă împiedic de aproape îl dezechilibrasem și pe el. Fac ochii mari către el iar el își lasă privirea în jos.  

   — Poftim? Dar, nu înțeleg. De ce? Cine te-ar plăti sa-mi faci asta?

  — Nu-ți făce nimic, Raluca. Doar o sperietură.

  — Cine?

  — Tu cine crezi că e? Nu ai prea multi " dușmani".

  — Eu n-am dușmani. Sunt doar oameni care nu mă plac, dar eu le arăt că sunt mai presus de ei și-i voi trata mereu cu bunătate.

  — Te admir foarte mult, să știi. Nu ți-aș face rău. Chiar ești o persoană bună.

   — Cine e?

   — Știi foarte bine cine e.

   — Miruna.

   ~

   Până la spital nu am mai vorbit foarte mult. Prevedeam o prietenie între noi, chiar dacă simt că încă mă urăște pentru bătaia pe care și-a luat-o. Dar nu pot înțelege. De ce Miruna ar apela la astfel de răutăți? Chiar e atât de rea pe cât pare. Eu nu prea crede.

    Mai pot urma multe întâmplări de acest fel. Trebuie fac ceva. Trebuievorbesc cu Vlad.

  Deși afară era destul de rece, nu puteam să nu mă duc la Vlad. Trebuia să profit de orice ocazie ca să fiu cu el. Simțeam că și el are nevoie de o companie. Una caldă

    Imediat ajung din nou în blocul lui și mă apropii de ușă. Din spatele ușii se auzea muzică, și abia atunci observ că de fapt ușa nici nu era închisă, era deschisă în lături.

   Era muzica dată destul de tare și presimțeam că poliția va face o vizită pe la ei.  Mă înțepau ingrozitor nările de la fumul de țigară răspâmndit imediat cum îmi făcusem curajul de a afce câțiva pași în apartament. Priveam în jur, erau fete și baieti pe care nu-i văzusem niciodată în viaga mea și primul instinc a fost să fug imediat de acolo, însă inaite să facvpași înapoi ochii mi se opresc pe Vlad. Era prăbușit pe jos rezemat de perete. Privea încrucis și avea ochii roși în timp ce era foarte palid la fată, mă apropii de el imediat fara sa-mi pese dacă se uita cineva la mine, deși și ceilati erau în aceeași stare.

    — Vlad? E-ești bine?

ResentimenteOnde histórias criam vida. Descubra agora