Resentimente

Capitolul 36

   După două zile de stat în patul de spital, Raluca abia aștepta să se mai plimbe câte  puțin, să inspire aer curat, razele soarelui să-i mângâie fața și să privească copiii fericiți.

  Fericire.

  Cuvântul avea o semnificație foarte valoroasă. Un sentiment pe care l-a simțit doar câteva minute, după care a dispărut brusc și a revenit melancolia și tristețea din nou.

   — Vei sta acasă câteva zile, o informă mama în timp ce se îndreptau spre casă.

   — Nu pot sta toată viața?

   — Draga mea, liceul e cea mai frumoasă parte a vieții. Profită de ea! Știu cum te simți, dar aș face orice să te văd fericită. Spune-mi, scumpo, ce te-ar face fericită în acest moment? Fac orice pentru tine.

   — Chiar vei omorî o persoană pentru mine?

   Mama sa râse, dar ea nu glumise deloc. Reveni din nou la aceeași stare. După săptămâni de speranțe vii, ieri s-au prăbușit toate.

  Ajunse acasă și se închise direct în camera ei. Nu voia să plângă dar nu se putea abține. Voia să picteze, dar capul nu-i stătea decât într-un singur loc. Vlad. În timp ce era la Ramon învățase două lucruri: sã aprecieze persoanele cu adevărat în viața ei și să nu se mai lase pradă în mâna oricui, indiferent cât de bine joacă rolul de persoană bună.

    Coborî jos, simțea nevoia să-și ia părinții îm brațe. Voia să le spună că nu vrea să mai facă nicio terapie, însă voia să se reîntoarcă la liceul trecut. Chiar dacă acolo era un liceu de oameni oribili, măcar acolo nu exista un băiat arogant și țâfnos de care sã se îndrăgostească prostește.

   — Lăsați-mă să vă explic, auzi Raluca o voce atât de familiară și pe care o ura atât de mult în acel moment, încât simți cum îi fierbe sângele în vene.

  Mai făcuse doi pași și se poziționă de după scări  pentru a fi sigură că nu o vede nimeni.

  Ce face nenorocitul ăsta la mine? Și ce mama naibii vorbește cu mama?

  — Nu, Vlad, îmi pare rău. Tot ce ți-am cerut a fost să o faci fericită, să faci ceea ce noi nu am putut face! Să o înțelegi, să o protejezi, să ai grijă de ea! Mai vrei bani, asta vrei?

  — Nu, murmură Vlad, părând dezamăgit. Doar că Raluca merită ceva mai bun decât mine.

   Tu erai bun, idiotule. Tu erai cel mai bun!

  — ...este o fată excepțională, dar nu o merit, continuă Vlad, iar Raluca putea auzi atât de bine suspinele mamei sale încât simți un puternic nod în gât. Voiam să fac asta, chiar voiam! M-am atașat de ea mult, poate prea mult!

   Mincinosule!

  — De asta are și nevoie, Vlad. Atât ți-am cerut. Să fii prezent în viața ei, să o susții, să ții la ea... Să fii acolo mereu pentru ea când viața nu i se mai pare bună.

   Viața nu mi se mai pare bună din cauza lui.

  — Am dezamăgit-o, îmi pare rău.

  —  Erai speranța noastră. Raluca s-a simțit atât de bine în ultimul timp până acum, încât nu-mi venea sã cred că ea este.