Sclavii Imperiului Mincinos

•Capitolul 34

《Bună, dragii mei! Îmi cer scuze pentru absența îndelungată. Din fericire nu veți mai avea mult de așteptat căci luni am primul examen, iar miercuri pe al doilea. Deci peste o săptămână vom intra pe făgașul normal și o să încerc să postez măcar două capitole pe săptămână. Până atunci sper să vă bucurați de acesta. ( scuzați greșelile gramaticale, nu am avut timp să editez capitolul, dar promit că o să o fac mâine )》

Frica e un sentiment care mă bântuie nopțiile. Înainte nu-mi păsa de nimic, eram ca de piatră, dar am făcut prostia de a-mi coborât zidurile în fața unei iubiri înșelătoare. Cumva nu regret că am făcut alegerea asta, a fost ceva din care am învățat. Ceva ce m-a făcut mai puternică. Dar odată cu toate astea au apărut și coșmarurile, temerile, fantomele. Tot ce ține de ireal și ce am ignorat atâția ani.

Sting țigara, privind spre nimic anume. Vântul adie ușor, mângâindu-mi obrajii în trecăt. Închid ochii, lăsându-mi capul pe spate.

Sunt pe terasă și cred că e în jur de 3 dimineața. Am avut un coșmar după care nu am mai putut adormi așa că am venit aici.

- Nu te știam pasăre de noapte.

Tresar, deschizându-mi ochii. Eros se așează pe scaunul din fața mea, lăsându-și pachetul de țigări pe masa dintre noi imediat după ce își oprește una. Și-o pune între buze, iar cu ajutorul brichetei o aprinde. Mă mișc pe fotoliul, învelindu-mă mai bine cu păturica care am găsit-o pe aici.

- Nu obișnuiam să fiu, îi răspund într-un târziu.

Ochii i se ridică spre mine, colțul gurii ridicându-i se puțin. Trage din țigară, eliberând pe urmă fumul printre buze. Au trecut trei săptămâni de când Eros e aici și totuși nu știu prea multe despre el.

- Știu că părinții lui Otto sunt despărțiti, încep eu. Mama ta a fost o foarte bună pritenă cu mama lui, nu?

Scopul întrebării mele e de al trage de limbă, de a afla câte ceva despre trecutul lui.

- Da, a fost.

Rămân cu privirea pe el. "A fost" poate însemna multe, și să fiu a naibii dacă știu ce semnificatie să-i aleg.

- A murit, afirmă, de parcă mi-a ascultat gândurile.

Las capul în pământ. Acum înțeleg ce au simțit toți oamenii care mi-au auzit trecutul. Timpul stagnează, la fel și vocile din capul meu. Nu știu ce ar trebui să spun, nu știu nici măcar dacă ar trebui să spun ceva. Eu una nu suport să aud persoane împartăsindu-și mila pe care mi-o poartă, dar știu că fiecare dintre noi avem gândirii diferite și poate, în cazul lui, preferă să audă părerile de rău.

- Nu știu ce să zic, răspund într-un final. Vrei... Ăm... o îmbrătișare?

Zâmbește și involuntar o fac și eu. Își deschide brațele larg, în întâmpinarea mea. Nu ezit nici o secundă să mă refugiez la pieptul lui. În astea trei săptămâni am descoperit că Eros poate oferi îmbrățisări chiar bune. Mâna sa îmi mângâie părul în timp ce, cu cealaltă, mă strânge în brațe.

- Nu trebuie să zici nimic, șoptește, știind că îl aud.

Dar aș vrea să o fac...

- Care-i culoarea ta preferată?

Mâna i se oprește în părul meu. Îmi ridic ochii și zâmbesc la contactul cu maroniul lui.

- Ce?

Mă sprijin de brațul canapelei, acum fiind față în față cu el.

- Vreau să te cunosc, omule. Cooperează, spun, dându-mi ochii peste cap.