Sclavii Imperiului Mincinos

•Capitolul 1

Mă las în genunchi, pe asfaltul rece și ud. Pun trandafirul pe mormanul de pământ însoțit de piatra funerară și celelalte două morminte ale trecutului meu. "Moon Felicia Violett" numele femeii ce încă o simt lângă mine deși au trecut trei luni. Trei luni chinuitoare în care mi-am dorit doar să pun capul pe pernă și să o simt cum îmi mângâie părul cântându-mi, în șoaptă, cântecul nostru. Cântecul ce mă facea mereu să adorm și să visez o lume frumoasă în care aș fii vrut să trăiesc. Mă ridic și privesc pentru ultima dată numele celei aflate la 3 metrii sub pământ.

- 1+2 fac 4, bunico. Rose nu mai e. Rose a murit odată cu voi. Acum toți patru suntem in sicriu. De azi, Tiera îi va lua locul. Iar Tiera n-are milă, șoptesc și îi întorc spatele pășind spre poarta cimintirului.

Azi am împlinit 18 ani. Automat tot azi am fost eliberata de la orfelinat. Dar nu am unde să mă duc. Casa bunicii a fost vândută după moartea ei de către fi-sa, iar la colegiu am renunțat de îndată ce m-am văzut liberă. Nu am decât să umblu de nebună pe străzi până îmi găsesc ceva de lucru.

Am încercat la trei cafenele și cinci magazine, dar ghici ce, nu aveau locuri libere. Oftez nervoasă și mă așez pe o bancă pusă aleatoriu pe trotuar. Deja nici nu mă mai interesează că banca e udă având în vedere că și eu sunt udă leoarcă din cap până în picioare. Afară e frig, iar fulgii de zăpadă ce încep să cadă din cer nu ajută deloc. Trupul începe să îmi tremure, iar nasul să îmi curgă. Grozav! De asta aveam eu nevoie! De o răceala bine venită. Cum să nu? Puftensc îndreptându-mi privirea spre oamneii ce trec unii pe lângă alții de parcă nu s-ar vedea. Toți stau ba cu ochii în telefon, ba uitându-se în gol, parcă detașați complet de realitate. Îmi ridic ochii spre cer și zâmbesc slab, se pare că va trebui să trăiesc pe străzi ceva timp. Drăguț!

Mă întind pe banca uzată și îmi inconjor brațele în jurul corpului meu tremurând. Închind ochii încet și las frigul să mi tină loc de pătură.

▪︎▪︎▪︎▪︎▪︎▪︎▪︎▪︎▪︎

Mâna mi-a amorțit și degetele abia mi-se mai mișcă de la cât de înghețate sunt, dar nu am ce face, trebuie să îmi câștig cumva existența. Nu am reusit să mă angajez, toți au pretenția de a avea studii superioare. Eu nici măcar n-am terminat liceul.

O bătrână trece pe lângă mine și pot vedea în ochii ei disprețul pe care mi-l poartă. Ha! Scuză-mă că soarta își bate joc de mine și nici macar loc de munca nu mi-am găsit. Oamenii ăstia! Nu s-ar uita la ei. Judecă pe alții!

Încep să îmi strang lucrurile. Ajunge cersitul pe ziua de azi. Am reusit sa strâng 10 lei, mănânc bine în seara asta. N-am mai mâncat ceva comestibil de doua zile.

Pășesc încet printre toți oamenii agitați ce ies si intră grăbiți din supermarket. Mai am doi pași până să trec pragul uși de sticlă, dar niște strigăte de ajutor, ce pare că sunt auzite doar de mine din moment ce persoanele din jurul meu doar se uita in telefon si merg inainte, mă fac să fac cale întoarsă. Nu stau prea multe pe gânduri și fug în directia de unde se aud strigătele.

O fată brunetă, destul de înaltă este ținută de o ditamai namila captivă. Acesta o tot loveste cumva incet, dar destul cat să o doară cu capul de masină strângându-i maxilarul in palmă. Fata tot încearcă să scape, dar diferența de putere e considerabilă.

Mă uit în jur si vad că e singur, numai bine. Pășesc încet, în timp ce, cu mâna dreaptă îmi scot briceagul din buzunarul din spate al pantaloniilor. Fata imi observă prezenta și se prinde repede de ce vreau să fac așa că începe să vorbească cu namila, distrăgând-o.
Când ajung destul de aproape, nu stau pe gânduri si înfig lama cutitului in gâtul lui. Sângele începe să îi tâșnească, iar fata se eliberează din strânsoarea sa. Îmi recuperez birceagul înainte ca el să cadă și nici nu apuc să o întreb pe bruneta daca e bine că mă trezesc trasă după ea.