Sclavii Imperiului Mincinos

•Capitolul 8

- Nu, nu, nu! E imposibil! Tiera trezește-te!

Aud mai multe voci ce striga la mine, dar nu înțeleg ce vor. Simt cum ceva rece mi-e așezat pe piept și corpul mi se ridică în sus singur. Deschid ochii și văd o persoană ce se uită la mine, poartă o mască și ceva legat de cap.

- Trăiește, strigă acesta încântat.

Mă ridic în fund privind nedumerită persoanele ce înconjoară patul pe care sunt pusă. Toate zâmbesc cu gura până la urechi și par ca scoase din transă.

- Ai fost pe punctul de a muri, spune unul dintre ei cu o nonșalanță ce mă sperie.

- Doctore, urgență în camera 103, spune o asistentă ce a apărut parcă din pământ.

- Stai în pat, nu te mișca, îmi spune și fuge spre o ușă din capătul camerei.

Cobor din pat și văd că mai este o ușă, opusă celei pe care a plecat doctotul. O deschid încet și în raza mea vizuală apare o claie de păr brunet prea bine cunoscut.

- Dă te bruneto, încurci circulația.

Se întoarce spre mine ca un fulger și nici n-am timp să clipesc că mă asaltează cu o îmbrățisare neprevăzută de mine.

- Traiesti!

- Aparent, spun când mă eliberează.

- Bine ai revenit, coroană!

KJ apare lângă mine și mă trage în barțele sale. Îmi afund capul în bulza lui, profitând de moment. Nu știu de ce, dar KJ seamănă mult cu tata, în gesturi și chiar vorbe. Îl simt ca pe un frate mai mare și foarte protector. Ne despărțim și din spatele lui apare Otto.

- Am crezut că ai murit, pitico.

Îmi ciufulește părul, iar eu scot limba spre el, gest care-l face să râdă.

- Duceți-vă acasă, rămân eu cu ea, voi odihniți-vă pentru antrenamentul de mâine.

Îmi întorc capul și simt cum toată culoarea din obraji îmi pălește atunci când îl văd pe Ares sprijint de peretele holului. Nu! Nu am de gând să stau cu el până mă externează.

- Ai grijă!

Kira mă mai îmbrățișează odată, iar Otto îmi face cu mâna înainte să o ia pe Kira și să plece.

- Ne vedem, coroană!

Întinde pumnul spre mine și bat pumnul cu el. Pleacă și rămân singură cu domnul ursuz.

- De ce te-ai ridica din pat?

Îmi dau ochii peste cap și trec pe lângă el ignorându-i falsa grijă.

- Unde ai de gând să te duci, Moon?

Mă prinde de barț ținându-mă în joc.

- Unde am chef, nu prea cred că te interesează pe tine.

- Treci în cameră!

Îl ignor continundu-mi drumul. Expiră puternic, iar eu nu îmi pot stăbâni zâmbetul ce-mi înflorește pe buze.
Merg în continuare spre ieșirea din spital cu păluga pe urmele mele. Afară ninge, dar nu mă deranjează, chiar dacă nu am încălțăminte. Când eram mică nu am putut să mă bucur de frumusețile naturi, în special de zăpadă. Iarna mereu eram închisă în casă pentru că, după spusele bunici, nu voia să răcesc. Nu am aflat niciodată adevăratul motiv.

- Moon, ce naiba vrei să faci? E frig, treci înăuntru, spune când vede că fac primul pas afară din spital.

Îl ignor și păsesc în continuare. Simt zăpada rece sub tălpile mele și mai reci. Ador senzația asta. Mici fulgi ce cădeau din cer mi se așezau în păr și pe nas. Zâmbesc gândindu-mă la modul cum arăt acum, întind mâna în fața prinzând câțiva fulgișori. Tresar când cele două brațe, deja cunoscute de mine, mă apucă de talie și mă aruncă pe umărul lui ca un sac de cartofi.

- Trebuie să îți reamintesc că sunt într-un halat de spital? întreb lovindu-l în spate.

- Bucură-te că ai lejerie intimă pe dedesupt.

Deschide ușa cu piciorul și mă trântește în pat. Îmi dau ochii peste cap și mă întind. Păluga nu mai spune nimic și merge la fereastră. Își aprinde o țigară privind în gol. Mă ridic din pat si merg spre el. Când ajung în dreptul său, imi arunca o privire pe după umăr in timp ce eu doar ridic din umeri și intind mâna spre el.

- Fii drăguț și dă-mi o țigară.

Fruntrea i se încrețește, dar îmi întinde totuși pachetul și bricheta.

- Mersi, murmur aprinzând țigara.

- Nu credeam că fumezi.

Privirea îi e pierdută în gol, dar pare câtuși de ancorat în realitate.

- Nimeni nu crede.

Deși nu îmi place de loc de brunet, nu am cum să nu recunosc că are un corp prea bine făcut, nu mai vorbesc de față. E chiar prea frumos, dar coportamentul îl strică. Trag din țigară și suflu fumul încet spre geam. Când este pe terminate o strivesc de rama geamului și arunc chiștocul. Toate astea sub atenta privire de gheață a pălugii de lângă mine.

- De ce te-a striga boșorogul ăla Regazzi?

Întrebarea mea vine de nicăieri și se pare că îl cam i-a prin surprindere pentru că pentru un moment mâna i se blochează în aer, dar își continua drumul spre buzele lui. Privirea sa nu trădează nici un sentiment, e goală. Își drege glasul și aruncă chiștocul pe geam.

- Nu e treba ta, Moon.

Îmi dau ochii peste cap și trec pe lângă el lovindu-l intenționat în umăr.

- Ai vro legătură cu el? Continui evitându-i comentariul răutăcios.

- Este tatăl meu.

《--------------》

Bună, scumpii mei!!

Astăzi am revenit cu încă doua capitole de care sper să vă bucurați.

M-am tot gândit la o poreclă pentru voi și sincer nu-mi trece nimic prin cap. Astept niste variante de la voi și voi face un sodaj cu cele mai apreciate nume, ca apoi să alegem unul într-un final. Vă pup!