Sclavii Imperiului Mincinos

•Capitolul 21

A trecut o săptămână de când tot caut un donator compatibil cu Ares. Eu și nimeni din sediu care e dispus să doneze nu avem aceași grupă, iar tatăl său, care are, nu poate dona deoarece are probleme de sănătate care îl împiedică, asta și Ares care nu vrea nici în ruptul capului să accepte sângele tatălui său.
Starea sa s-a agravat considerabil, iar doctori ne pregătesc pentru ce e mai rău.  

Intru încet în salon cu două cafele în mână. Pășesc cât pot de insesizabil pentru a nu-i trezi pe Ares si mama sa. Femeia de când a aflat nu a plecat o secundă de lângă capul copilului său. O fii ea o scorpie, dar are totuși o inimă. Las încet pe noptiera de lângă pat cafele si verific aparatele la care e conectat Ares. Când mă asigur că totul e în regulă vreau să plec, dar vocea somnoroasă a Samantei mă întoarce din drum.

- Iar tu? Nu ti-am spus că n-ai ce căuta în salonul fiului meu? țipă femeia ridicându-se de pe scaun.

- Bună dimineața și ție Samanta!

Îi zâmbesc, iar femeia începe să fiarbă în suc propriu sub privirile mele. Trece pe lângă pat având grijă să se lovească de coțul său și se poziționeaza în fața mea.

- Târfă mizerabilă, ti-am spus că Ares e al Anabellei, întelege odată că nu-i poți lua bani.

Îmi mențin zâmbetul larg înaintând încet spre ea. Fiecare pas făcut de mine în fața înseamna un pas în spate pentru ea.

- Chiar daca Ares simte sau nu ceva pentru Anabell nu-l poți obliga să se căsătoarească cu ea sau cu oricine altcineva. Doar pentru că ai bani și renume nu îți dă dreptul la viața fiului tău. Tu ți-ai trăit viața, lasă-l si pe el să și-o trăiască pe a lui.

Mă opresc și îi mai arunc o privire scurtă femeii de a mă întoarce pentru a ieși.

- Nu îmi pasă dacă Ares va fii sau nu cu mine atâta timp cât e fericit, spun înainte de a mă facea nevăzută pentru privirile ei acide după ușa salonului.

- Crede că sunt după bani, râd încet, lăsându-mi corpul să alunece pe peretele din fața salonului lui Ares.

Chiar daca Samanta mi-a spus clar să plec nu am de gând să fac asta, nu cât el e aici. Îmi las pleoapele să îmi acopere ochii oftând. Cum dracu am ajuns să aștept pe jos după un bărbat ce nu merită nici priviri?

Niște pași apăsați mă fac să tresar și îmi deschid ochii. Filip Regazzi, la fel de elegant si aranjat ca întotdeauna stă chiar în fața mea privindu-mă de sus cu o sprânceana ridicată. Mă ridic salutăndu-l din cap, iar acesta îmi întoarce gestul.

- Tiera, voiam sa vorbim despre-

Un strigăt se aude din salonul lui Ares, iar primul impuls este să fug spre ușă si să intru cât pot de repede. Prostă idee, cum am deschis ușa am fost izbită de ceva și daca nu ar fii fost Filip, aș fii fost lată pe jos. Samanta mă privește urât printre lacrimile si rimelul întins pe față.

- E numai vina ta, e tot ce spune, ca apoi să mă lovească cu brațul în umăr când trece pe lângă mine și dispare pe holul slab luminat.

Filip își cere scuze în numele ei și fuge după ea. Privesc tulburata după ei încercând să procesez cumva ce s-a intâmplat, totul a fost prea rapid și să de-a naiba de am înțeles ceva. Un bipăit mă face să mă trezesc din gânduri și să realizez unde sunt. Intru in salon și îl găsesc pe Ares în șezut, cu spatele sprijinit de tăblia patului, privind încruntat într-un punct fix.

Aparatele la care era conectat au început să bipăie haotic, dar el pare complet neinteresat de asta, ba chiar câteva din fire și le-a smuls din piele.

- Ares, ce dracu? mă repezesc spre el, apucându-l de brațe. Ares uita-te la mine, strig la el, dar tot ce face e să îmi îndepărteze cu brutalitate mâinile de pe el.

Fug spre ușă și încep să țip după ajutor. În scurt timp doctorul ajunge la noi. Îl examinează pe Ares, după mă asigură că totul e în regulă și pleacă. Mă apropii de el încet și îi iau mâna în a mea.

- Ares, te rog, spune-mi ce ai, mă rog de el cu lacrimi în ochi, dar nici măcar nu mă privește. Fie, spun și mă las în jos lângă patul lui.

Mă sprijin cu spatele de noptieră și îi strâng mâna întra mea.

- Ridică-te de acolo, e rece, e tot ce spune mai mult ca un ordin.

Mă așez mai comod și îl ignor. Într-adevăr chiar e rece, dar nu am de gând să îl ascult așa cum nici el nu m-a ascultat pe mine.

- Moon!

Își trage mâna din a mea și îl privesc cum se dă jos din pat. Se lasă pe genunchi și mă privește în ochii. Nu îmi spune nimic și își duce încet o mână spre obrazul meu, mă mângâie blând, iar atingerea lui mă face să îmi închid ochii. Simt cum își duce o mână după spatele meu și una sub picioarele mele, ridicându-mă de la sol. Îl las să văd ce face si rămân blocata când se așeaza înapoi în pat, dar de data asta cu tot cu mine.

Mă așează încet pe picioarele lui și ne înveleste pe amândoi ca apoi să mă ascundă în spatele brațelor sale mari. Mă strânge la pieptul lui si eu aproape că am uitat să mai respir, dar nu spun nimic. Pur si simplu îmi las capul pe pieptul său tare și închid ochii respirând adânc. Stiu că nu vrea să îmi spună ce are așa că nu insist, când va simțiți că e timpul îmi va spune. Acum vreau să mă bucur de momentul ăsta cu noi sub o plapumă subțire, îmbrățișați sub privirea luni.

Dacă inima mea distrusă s-a sfărămat în căutarea inimi lui pierdute, ei bine acum inima lui pierdută a adunat fiecare părticică și le-a lipit bucată cu bucată. Am minți când am spus că e imposibil ca o inimă distrusă și o inimă pierdută să functioneze împreună. Întrebarea e pentru cât timp?