Sclavii Imperiului Mincinos

•Capitolul 30

《În capitolul de azi multe secrete vor ieși la iveală și multe vor rămâne ascunse. Minciunile se vor spulbera, iar iubirea se va rupe. Capitolul 30 este întorsătura fatală a cărții.》

În urmă cu 4 luni

- Ce naiba e ăsta, Ares?

Ridic tricoul găsit sub perna lui la nivelul ochilor săi și pot vedea cum pupilele i se măresc, iar trăsăturile îi devin rigide. Întinde mâna să îl ia, dar îl trag spre mine.

- Dă porcăria aia odată încoa!

Tresar la strigătul lui, dar mă încăpățânez împigându-l în piept pentru al depărta. Furia i se strânge în ochi, iar pumnii i se înclestează sub privirile mele.

- Te-am întrebat ce dracu e ăsta, Ares! strig atât de tare încât dacă ar fii fost cineva în sediu ar fii dat năvală să vadă spectacolul.

- Doar dă-mi dă-l odată și treci peste, spune, de data asta pe un ton mai domol.

Întinde din nou mâna, dar și de data asta mi-o trag, iar palma sa se încleștează în aer. Deodată privirea mi-e întoarsă spre pat, iar obrazul îmi pulsează dureros. Tricoul îmi alunecă printre degete și simt cum inima mi-se frânge din nou, dar de data asta nu cred că va mai putea fi lipită vreodată înapoi. Îmi duc mâna la obraz și îmi întorc privirea spre el. Ochii îmi fac contact vizual cu ai lui și ce pot spune e că tot ce simt e ură și silă.

- Tiera, eu... se bâlbâie privind mâna cu care tocmai m-a lovit.

- Nu știu de ce, dar cred că în Cora n-ai fii dat vreodată.

Și atunci a fost prima oară când Ares a dat în mine. Am vrut să plec, dar i-am mai dat o șansă și încă una și tot așa, până acum. Am venit la sediu fără ca ceilalți să știe și surpriza mea a fost că l-am găsit singur.

- Tiera! spune surprins, când mă zărește.

- Stai acolo.

Se oprește din mers, iar privirea sa mă cercetează tristă. Nu, nu și de data asta. Mă așez la masă și îi fac semn să se așeze și el în fața mea. Își trage scaunul fără vreun comentariu. Las geanta pe masă, împreunându-mi mâinile.

- Ești un mare dobitoc, știi asta, nu?

Își pleacă capul, refuzând să mă privească în ochii. O întrebare îmi stă pe limbă și nu stiu daca e bine să o pun.

- Regreți?

Tonul plângăcios își face loc în glasul meu, iar ochii îl umrează. Îl privesc fix, fără a-mi muta ochii altundeva. Aștept un răspuns și îl vreau acum.

- Da, șoptește.

Știu că plânge, dar și eu am plâns când mă lovea.

- Nu pare.

Vocea îmi tremură, dar încerc să îi mențin seriozitatea. Își ridică capul, iar ochii săi de un verde tulburat mă scanează. Se vede în ei tot ce simte, e multa ură acolo și ceva îmi spune că nu e pentru mine. O lacrimă îi alunecă pe obraz și simt cum și inima mea plânge, dar mă abțin să țin lacrimile la locul lor. Am plâns prea mult.

- Sunt un monstru, murmură, privind mâinile ce le-a folosit ca arme pe mine.

- Ești, îl aprob. Ești și vei rămâne un mostru, Ares. Mai ai ceva de spus?