Sclavii Imperiului Mincinos

•Capitolul 2

Kira pășește în față și se așează pe un scaun de lângă fotoliul pe care statea el.

- Ares, eu-

- Ares?! Da' ce dracu, ești zeu? Mai e și de război, am dat de dracu, spun ultima parte mai încet realizând că ar fii timpul să mă car.

- Tiera, nu te speria. Ares e un om bun și știu că te va ajuta, mă asigură bruneta. Deci, cum spuneam. Am fost atacata de un membru al mafiei Beldy, Tiera m-a văzut și l-a omorât pentru a mă scăpa. Am văzut abilitațile ei, e vigilentă și ucide fără remușcări, avem nevoie de una ca ea.

Brunetul mă analizează din cap până în picioare ca mai apoi să se ridice și să se aproprie de mine. Se oprește la o distanță considerabilă, iar privirea sa urcăde jos în sus repede de căteva ori. Rămân în loc așteptând următoarea lui mișcare. Pare că nu o să vorbească prea curând așa că încep să îmi mut greutatea corpului de pe un picior pe altul nerăbdătoare.

- Kira, ne poți lăsa singuri?

Întrebarea lui a sunat mai mult ca o poruncă. Kira aprobă din cap deși el nu se uită la ea. Trece pe lângă mine și din mers îmi așează mâna pe umăr încurajator, apoi se aude ușa trândindu-se în urma ei.

Ochii îmi fug prin cameră, vrând să evit un posibil contact vizual cu el. Îl simt că mă privește și asta îmi dă un sentiment straniu ce mă face să vreau să fug unde oi vedea cu ochii.

După un timp în care tot ce am făcut a fost să aștept să spună ceva, pașii săi răsună în liniștea chinuitoare provocată de noi. Îmi învârt ochii spre el și îl văd așezat la biroul din colțul îmcăperii. Mă privește și el, iar când ochii mei se întâlnesc cu ai lui simt cum un curent îmi străbate corpul. Clipesc des și îmi îndrept ochii spre bibloteca frumos aranjată din spatele lui.

- Așează-te, spune pe un ton slab, dar autoritar.

Îmi dau ochii peste cap și mă așez. Apucă un teanc de hârtii și le răsfoiește până o găsește pe cea dorită. Înșfacă un pix, iar pupilele lui își coriesc din nou drum spre mine.

- Ce vârstă ai?

- Cât îmi dai?

Pare iritat de răspunsul meu căci presiunea pusă pe pix se mărește, iar ochii săi capătă o noanță mai închisă.

- Vrei locul ăsta de muncă?

Privirea sa mă străpunge și cedez lăsându-mă pe spate. Îmi ridic mâna și cu un semn scurt îi dau de înțeles să continue.

- Perfect. Deci, ce vârstă ai?

- 18.

Notează ceva pe foaie apoi ochii îi revin iar pe mine. La naiba!

- Ai antecedente?

- Două, răspund.

Devine puțin surpins, dar în mai puțin de o secundă își i-a moaca de copil crescit în puf, cu o aroganță greu de egalat.

- În ce constă ele?

Curiozitatea poate fii ușor sesizată în vocea sa, dar fața nu trădează absolut nimic.

- Am jefuit un magazin și am lovit un polițist cu o sticlă de vin în cap.

Fruntea i se îngrețește, iar colțul gurii îi urcă ușor.

- Nu te uita așa! Eram beată, mă apăr.

- Mă rog, cum ziceam, continuă redevenind serios. Familie?

Simt cum un ghimpe îmi înțeapă inima. Familia. Singura slăbiciune ce m-a distrus cu adevărat.

- N-am, spun repede.