Sclavii Imperiului Mincinos

•Capitolul 7

- Fiți atenți! Ieșiți la comanda mea!

Ared transmite prin cască ordinele pentru ceilalți, în timp ce eu și Kira verificăm armele.

Prima misiune, nu o da in bară Tiera! Amândouă știm că poți. Ai scăpat din atâte căcaturi, trebuie să scapi si din ăsta.

- Sunteti gata? Vocea sa mă soacte din gânduri și imi intorc capul spre el aprobând.

- Da, hai să o facem si pe asta, spune KJ, si bate palma cu Ares.

Blondul se întoarce spre mine și parcă mă întrebă din priviri dacă e totul în regulă. Dau din cap i-ar acesta întinde pumnul spre mine.

- Să nu mori, coroană, abia te-am cunoscut, dar mi te-ai pus la inimă, cuțitaro.

Zâmbesc la alintul folosit de el. KJ are un suflet mare, e un om bun, deși mulți îl văd cu frică.

- Vezi să nu te îndrăgostești, blondule.

Bat pumnul cu el, îmi întorc capul spre Ares ce mă privea atent, fară nici un fel de expresie facială. Își duce mâna la cască si o pornește.

- Ieșim, spune și văd cum toți ies pe rând din dubițele lor. Deschid și eu portiera ce scoate un scârțâit infernal.

Bine, arma e încărcată și armura pusă. Nu are ce să meargă rău, nu? Ba da, multe, dar ce contează?

Mai multe mașini apar în fața noastră și din ele ies câțiva oameni mascați și un bărbat mai în vârstă îmbrăcat la costum. Toți din echipa mea își pun armele pe ei. Întind și eu arma fiind gata să trag în orice clipă.

Bătrânul pășește în față și îmi zâmbește. Ce dracu? De ce s-a uitat mumia fix la mine?

- Văd că ți-ai întregit echipa, spune boșorogul privindu-mă, lăsând la o parte certurile noastre minore, să știi că ai gusturi bune, continuă înmânând unui mascat bastonul său.

- Lasă asta Edward, îi aud vocea pălugii de lângă mine, ai ceva ce e al meu.

- A da! Eu am ceva ce e al tău, dar vezi tu, nu mă mulțumesc cu atât.

Bătrânul râde, jucându-se întredegete cu ceva lanț.

- Ce vrei să-

Țipătul meu îl întrerupe brusc pe Ares. Simt cum două brațe mă imobilizează de la spate, iar armă îmi zboară din mâini.

- Dă-i drumul, Edward, sau jur că trag!

- Încearcă!

Ares se uită la mine, apoi se uită din nou la mumie.

- O pot elibera, Regazzi, dar am nevoie de ceva de la tine.

- Nu vei obtine nimic de la mine, se răsteste Ares.

Boșorogul aprobă din cap spre cel ce mă ține imobilizată. Nu înțeleg ce vrea să însemne asta până simt una din mâinile lui cum își croiește drum spre rana mea. Când ajunge deasupra ei apasă locul făcându-mă să îmi mușc buza pentru a nu igni datorită dureri mult prea mari. Continuă să apese și simt cum ața începe să se rupă. Încerc să mă țin tare, dar realizez că nu o să mai rezist mult când văd sângele ce începe să se scurgă pe pantalonii mei. Îmi ridic privirea spre brunetul ce nu știa ce să facă, încerc să îi trasmit din priviri că am un plan, pare că întelege și aprobă insesizabil din cap.

- Ce vrei la schimb?

Perfect, s-a prins exact ce vreau de la el. Acum pot începe. Îmi duc încet mâna la buzunarul din spate al pantalonului, unde îmi țin briceagul.

- Bijuteria moștenită din generație în generație de familia Regazzi.

Reușesc să iau briceagul și îl deschid. I-au o gura de aer înainte de al călca puternic pe picior pe cel ce mă ține. Datorită șocului și dureri, îmi dă drumul. Mă întorc repede spre el și îi bag briceagul în gât. Reușesc să îi iau arma din mâini îaninte de a se prăbuși la pământ și îi împușc repede și pe cei doi din spatele său. Aud vocea boșorogului strigând ceva ce n-am înțeles, urmată de mai multe împușcaturi și câteva sunete de roți. Aș vrea să mă întorc, să vad ce se întâmplă, dar nu mai am nici un fel de putere. Las arama să alunece printre degetele mele și genunchii să facă contact cu asfaltul. Îmi scot vesta antiglonț și îmi duc mâna la rană încercând să îmi opresc sângerarea, dar e prea puternică. Aud mai multe voci și simt două brațe ce mă ridică de la sol.

- Tiera, nu închide ochii!

Mă uit spre cel ce mă ducea în brațe și rămân blocată când îl văd pe Ares.

- Încerc, dar sincer, nu știu cât mai pot, recunosc.

- O să ajungem imediat la spital, încearcă să reziști.

Mă așează pe bancheta din spate a dubiței cu care am venit. Kira urcă și ea, îmi așează capul pe picioarele ei și îmi prinde mâna întra sa.

- Tiera, vorbește cu mine, nu trebuie să adormi.

E panicată de adreprul. Nu știe ce să facă, iar mâna îi tremură în ultimul hal.

- Nu te panica degaba! Totul e ok, probabil s-a desfăcut cusătura, atât.

- Atât?! Tiera poți muri.

Ridic din umeri lăsându-mi capul într-o parte. Mașina se oprește din mers. Ared coboară și vine la mine. Mă ia în brațe si intrăm în spital, iar Kira incepe sa tipe după ajutor. Apar mai mulți doctori și sunt așezată pe o targă, apoi dusă într-un salon.

- Rămâi cu noi, spune unul din doctori când vede că mi-am închis ochii.

M-am ținut tare până acum, dar nu mai pot. Mă las să plutesc prin lumea mea perfectă. Acolo unde simt ce e cu adevărat fericirea. Acolo unde te văd pe tine, bunico, și pe voi, mamă și tată.