Înc-o carte tot degeaba

Toamnă iarăși vii și-mi iei

Miroși a tutun învechit și-a tristețe
Și zâmbești absent cu plămânii corupți
Și-ți preiei inocența, în alte două fețe
În chipuri de înger pe jumătate rupți.

Și cu ultima respirație îți cântă melopee
Mirosind a septembrie și nu a țigări
Și-ncepe să-ți plouă pe umeri și pe alee
Cu săruturi mici și scurte și cu alte mii de stări.

O să te jefuiesc de iubire până la următoarea vară
Până la ultimul jurământ și-ultima-nviere
Ce n-o să-ți fie tragică,dar așa o să pară
Plină de trădare,plină de durere.

O să-mi cazi la picioare precum ploaia și Roma
Căci iubindu-te am ajuns la margini de inimă
De aici se vede cel mai bine lipsa ta și dogma
Se-aude, răsună-n timpane de patimă.

Ți-am legat spaimele cu sfori și-acum te-mpiedici de ele
Sunt în inima mea în care ai intrat cu ochi închiși
În care umbra-ți  înghite amintirile mele
Și-n care toți muritorii au fost scriși.

De-ai să te pierzi, să-nchizi ușa,să mă strigi
Să-ți pot auzi clinchetul bocancilor cu care-ai murdărit
Sufletul meu veșted în care poți să-nfigi
Minciuni mucegăite și-un dor dovedit.

Noaptea trecută am visat în culori și trist era albastrul
În care te-ai pierdut după vreo 15 pași sau zece
În care pendulul bătea în zig-zag și alabastrul
Era o piatră simplă, dură,grea și rece.

Nu te las să intri decât dacă-mi semnezi tabloul
Pe care nu l-am desenat vreodată, dar poate din greșeală
Grăbit, semnându-l,îți vei uita stiloul
Cu penița-ndoită și urme de cerneală.

Și doar apoi ai voie cu bocanci murdari
Și cu trabucuri aromate cu iz de tristețe
Chiar dacă nu potrivești ceasul cu-al lui secundar
Căci altfel, spune-mi, de ar mai fi frumusețe?

Ar mai rămâne doar oglinzi în tălpi cu cuie
În care ai rămâne știu...să iubești definitiv
În care-mi zdruncini imaginația cu tentă albăstruie
La fel de tristă, la fel de evaziv.

Și lasă urme până la granița sufletului meu
De unde se vede lipsa ta în orizont de dor
De la explozie la implozie, la același nucleu
Până la creația aceluiași scriitor.

Te voi iubi de la o celulă la alta, pe muchie de imaginar
Unde zac obosiți ochii tăi sticloși
De la lumină la întuneric, și înapoi iar
Printre oamenii de rând veșnic păcătoși.

Așa-am să te iubesc ca și când e reciproc,
De parcă de tine depinde următoarea mea gură de aer
De parcă eu singură aș putea să îți întorc
Invers bătăile sufletului fraier.

Să te izbești de mine când încerci să fugi
Și să mă cuprinzi până în măduva oaselor fierbinți
Să mă troznești puternic, dar să nu mă distrugi
Căci vei șterge sacramente și nume de sfinți.

Căci și eu te iubesc de parcă ochii tăi ar fi
Muchia imaginației mele și-a ființelor mele
Ce te-așteaptă acum tremurând pe-un fundal gri,
Căci vara le-a trecut și acum e toamnă-n ele.