Înc-o carte tot degeaba

Nu știu...

Alunecă timid pe frunze două stele
Se sting în cădere ușoară
Pe brize prea reci din gândurile mele
Care nu vor să mai dispară.

Și pielea-mi arde de durere
Și poezia arde
Și inima zace-n tăcere
Ca stelele miliarde.

Tu porți vina-n ochi adânci
Și până la ultima suflare
Ești vinovat și poate plângi
Pentru ultima-mi frustrare.

Și prin parfumul nopții stinse
Prin fumul satanic a două țigări
Pe care le-am lăsat aprinse
Să-și urle dornice strigări

Te chem și poate n-ai să vii
Te-alung și poate nu te-ntorci
Te-ntreb,dar poate nu mai știi
Că toate astea le provoci.

E nespus de trist și de ciudat
Că iar toate-s triste
Potop de dureri și suflet prădat
De focuri ce par realiste.

Nu vin alte mângâieri
Să dezmierde lung destine
Cum ai făcut și tu doar ieri
Și stelele cu tine...

Nu vin alte iubiri învelite
În frustrări apatice și grele
În poezii pline de multe cuvinte
În praf și pulbere de stele.

Nu vin, nu vii nici tu iubire
Vine doar tăcerea lungă
De pe-o stradă fără știre
Și o face mai adâncă.

Și de mi-e dor de nesfârșit
Nu am ce face, doar tu-l dai
Încă te chem, tot n-ai venit
Pe care alte străzi tot stai?