Înc-o carte tot degeaba

O alegere și-o rimă

Toate pun cearcăn de oboseală
Și în cerul viu și în pământul mort
Și în lumea ce pare reală
Care se va stinge cândva...se va duce de tot.

Și vom muri și noi prin zâmbete blajine
Când nu vom mai putea zâmbi-n atâta durere
Când doar suferința e cea ce ne susține
Când se sparge-n ecou și-n ultima tăcere.

Și surdă-i durerea din inima frântă
Pe care o ard lacrimi care o taie
Ce-și plânge durerea și dragostea-și cântă
În care urlă suferința mereu într-o bătaie.

Și prima durere se-aude,se simte
În prima suflare de suflet chircit
În lacrimi prea multe singură se resimte
Și bătaia de suflet parc-a obosit...

Și-ncet vine durerea următoare
Și înc-o lovitură-mi primește pieptul
Și adânc răsună-n beznă tăcutul "mă doare"
Și mut...parcă gol este lăsat preceptul.

De-ar trebui s-aleg între durere și nimic
Aș alege durerea,așa cum fac mereu
Și inima trebuie mereu să îmi stric
Și să mă-mpiedic constant de același clișeu.

Și dintre moarte și viață aleg să-mi sap mormântul
Cu loc pentru doi și lângă să așez
Înfășurat în giulgiu însuși Cuvântul
Ce la-nceput a fost și m-a făcut să creez.

Dintre noapte și zi aleg un întuneric
Ce să mă stingă profund și inconștient
Și să m-omoare din nou cu un zâmbet himeric
Plin de inocență și gol de sentiment.

Dintre cuțit și trandafir aleg să împung
Floarea cu lama atât de tăioasă
Și s-o apăs un timp îndelung
Să simtă și ea durerea frumoasă.

Dintre o otravă și un medicament
Aș alege otrava să-mi spulbere zâmbirea
Și să-mi închidă ochii pe-un timp permanent
C-un Giulgiu să-mi acopere în veci de veci privirea.

Căci durerea cu frumosul apropiate-s etern
Un zâmbet și-o lacrimă se curg împreună
Într-o viață și-o moarte ambele se-aștern
Și-mpart toate acestea o suferință comună.

Căci moartea cu viața de mână au mers
Către înainte pășind atât de bine rimând
Ca într-o poezie un vers c-un alt vers
Lăsând în urmă un mormânt suspinând...