Moartea vine din cer.
Te încolțește și te bagă-n pământ
Cu suflet de diavol și chipul de sfânt
Cu căldură-n privire și în inimă ger.
Ea vine cu ochi căprui-verzi
Cu o umbră lungă și firavă
Cu o voce tulburătoare,adâncă și gravă
Te fură prea brusc și n-ai timp s-o vezi.
Nu poți s-o admiri și nici să o miroși
Cu parfumul ei dulce și nu prea
Dar frumos în noaptea ea îmi apărea
În vise senine și-n ochi dureroși.
Se lua de mână cu soarele și pictau împreună
Pe asfalt,pe covor într-una calde dungi
Prin camera rece,umbrită,firele-i lungi
Dansau obosit peste praf de lună.
Și-aducea a tine când dispărea la întâmplare
Și nu lăsa nimic,vreo urmă pe covor
De care să m-atârn când mi se face dor
Sau când pur și simplu doare...
Eu nu te mai iubesc cum ciocârlii nu cântă
Doar dau din aripi lăsând în urmă vise
Cum să îngropi o mierlă pe care o ucise
Moartea păcătoasă,din raiul nostru frântă.
Și zorii mă devorează ca malul pe valuri
Persist în decădere și dau în iertare
În slăbiciuni,încrederi și forme astrale
Ale cristalinei morți din ape,munți și dealuri.
Existența ta are ceva de neexplicat
Un adaos de liniște și nesolemnitate
M-am blocat între ce-mi oferi tu și egoista realitate,
Dar tu moarte-mi iei și-ultimul dumicat.
Ceva-ul meu scurt și indefinibil
Culoarea de ochi și simțul lăuntric
Versul meu prea trist și puțin prea liric
Incoerența mea și gestul meu sensibil.
Tu ești,da, într-un cadru funerar
Bisilabic și păcătos cum te știu demult
Nu-mi ești îndeajuns,dar vii în tumult
Moarte dureroasă cu ochii de cleștar.
