Înc-o carte tot degeaba

Trandafiri

Unde vă duceti?
Dacă tot ați intrat așa adânc, Spune-mi tu străine,
Unde se tot duc?
Cuvintele,iubirile haine,
Se îngroapă în pământ?

Și e sfâșietor, îmi întorc privirea,
În pământul moale
Îmi pierd fericirea
Printre petale.

Peste petale,peste stamină,peste pistil
Peste sepală,rădăcină,frunză și spin.

Lumina se stinge,
Si luna mea moare
Si noaptea învinge
Întuneric ce doare...

Betonate morminte
Cu pământ pătate
Cu sfinte cuvinte
De mult timp uzate.

Și-n orizont imi întind mâna
Sperând să nu se mai înțepe
Nu va putea atinge luna
Dar fiind in întuneric,deja n-o mai concepe.

Și sperâd la o scânteie
Scăpată dintr-o floare
Mâna-mi se descheie
Pe a ta o așteaptă oare?

Dar tot așteptând de-o veșnicie
S-a pierdut,nerealizând
Morții nu mai reînvie
Dar tu tot aștepți, plângând...

Mi-ai fost soarele pe piele
Când sufletu-mi urla de frig
Mi-ai pus umbră peste stele
Întunericul morbid...

Dar spre dimineața veche
Promițând ca n-o s-o faci
Ai plecat in zori ca luna
Te-ai ascuns printre copaci...

După o pădure deasă
Și cărări prea sângerânde
Soarele la fel se lasă,
Printre apele prea blânde...

Și spere-apocalipsa  zilei
Cand se izbesc de emisfere
Când întrec numărul milei
Apar stele...

Dar fugare cum apar
Prin tainice sclipiri
La final, din nou dispar
Iar tu uiti sa mai respiri...

Și dorindu-ți să te-ntorci
Dai de ghimpi sălbatici
N-are sens să te strifoci
Nu vor dispărea ghimpii singuratici...

Dar cerul s-a transformat
Fire roșii,rupte
Zdrențuit si destrămat
Plângând în mii de lupte...

Și picuri de regrete
Se spărgeau pe străzi străine
Ascunzând mii de secrete
Cusute cu fire prea fine...

Și luceferii plângânzi
Tremurau prin peisaje
Și luna cu ochii blânzi
Disprărea,făcând miraje.

Și iluzii ce curgeau
Lăsând incizii dureroase
Și priviri care trădau
Priviri prea frumoase.

Si-ntinzând mâna spre cer
Lăsând picuri să păteze
M-am pierdut si o să pier
L-am lăsat să mă trădeze.

Să-mi aducă in buchet
Minciuni prea strâns legate
Si-acum toți sunt pe parchet
Ca niște lacrimi scuturate.

Privesc cu zâmbete amare
Când clopote răsună
Privesc cum cade tristul soare
Privesc la stele și la lună.

Numai la cerul despicat
Cusut prea prost cu fire
De-un roșu aprins și delicat
Și-un orizont subțire.

Și tot curgeau din cer albastru
Pe pământ căzând prea fin
Ambalat frumos, dezastru-i
Intr-o lacrimă de crin ...

Si pe jos se tot scurgeau
Picături de sânge si spini
Si se rupeau,
Trandafirii...